Timișorenii au mers să se roage la racla Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Codul galben de ploi nu i-a speriat

×
Publicitate

Codul galben de ploi nu a stat în calea credincioșilor care au luat parte sâmbătă seară la o procesiune cu tradiție, în Timișoara.

Oamenii au mers în număr mare să se roage la racla Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, cunoscut drept Ocrotitorul Banatului.

Preoţii, care au purtat pe umeri racla cu sfintele moaște, au fost urmaţi pe străzile din Timişoara de sute de credincioşi.

Această femeie din Bihor nu a lipsit de la nicio procesiune din 2008 încoace.

Reporter: "Ce înseamnă pentru dumneavoastră această procesiune?”

Femeie: ”Încredere în credință, dragoste creștinească, facere de bine și mântuire”.


Cu umbrele sau pelerine, credincioșii au înfruntat ploaia şi s-au rugat neîncetat.

Bărbat: „Reprezintă sfințenia, să călcăm pe urmele lor și să ascultăm de ei”.

Cel cunoscut drept Ocrotitorul Banatului şi al pompierilor a fost canonizat în urmă cu aproape 70 de ani. Atunci, osemintele sale au fost așezate în Catedrala din Timișoara.

Iosif cel Nou de la Partoș a fost Mitropolit al Banatului în secolul al 17-lea şi şi-a petrecut ultimii ani din viaţa la o mănăstire din Timiş. În 1652, prin rugăciune, ar fi salvat oraşul de pe Bega de un incendiu.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62482945
Un scandal pentru o bucată de pământ a dus la moarte de om în județul Vaslui. Un bărbat a fost ucis de vecinul lui
O bucată de pământ a dus la moarte de om în județul Vaslui. Un bărbat de 62 de ani, care obișnuia să se certe cu toți cei care călcau pe terenul lui, a fost ucis de un vecin.
62482942
În județul Bacău, vijelia a pus la pământ un arbore, care a căzut peste o mașină în care erau doi agenți de la poliția locală
Județul Bacău a fost măturat de o vijelie puternică. Într-o comună de acolo, vântul a pus la pământ un arbore, care s-a prăbușit peste o mașină a Poliției Locale în care se aflau doi agenți.
62482839
O nouă alertă pentru județele Galați și Vaslui. Cod Roşu hidrologic pe cursuri de apă
Hidrologii au prelungit, sâmbătă noapte, avertizarea Cod Roşu privind depăşirea cotelor de pericol pe mai multe cursuri de apă din judeţele Galaţi şi Vaslui.