Taxele de salubrizare au crescut în mai multe orașe. Cine riscă amenzi de până la 1.000 de lei

×
Publicitate

Atenție, noul an aduce în unele localități și creșteri de taxe pentru ridicarea gunoiului. Primii vizați sunt cei care nu au un contract de salubrizare. În unele cazuri, suma poate să urce până la o mie de lei de persoană pe an.  

Sunt măsuri prin care, speră autoritățile locale, să-i facă pe oameni să arunce resturile pe categorii.

Deși obligatorie de mai bine de un deceniu, colectarea selectivă se aplică în multe cazuri doar pe hârtie.

Cum primesc unii oameni bani înapoi

În Sectorul 6, de pildă, de 6 ani este implementat un sistem prin care asociațiile de proprietari și cei care locuiesc la case pot să primească o parte din bani înapoi, cu anumite condiții.

Alexandru Predoi, reprezentantul unei firme de salubritate: Un sistem prin care se bonifică cantitatea de deșeuri reciclabile efectiv predată către operatorul de salubritate, actualmente în cuantum de 0,54 lei per kilogram. Dacă discutăm despre anul 2025, la nivelul sectorului 6 au fost aproximativ 2,5 milioane de lei pe care le-a returnat ca discount la factură către toți utilizatorii care au colectat separat.

Iar din februarie și Sectorul 5 vrea să-i stimuleze pe cei care aruncă gunoiul pe categorii.

Radu Tiliță, purtător de cuvânt al Sectorului 5: În acest moment, cetățenii Sectorului 5 plătesc fix pentru cât gunoi produc. Toate pubelele la nivelul Sectorului 5 sunt cipate, iar mașinile de gunoi au un scanner care citește acele cipuri și știm în timp real fiecare cât gunoi a produs și cât are de achitat. Totuși, de la 1 februarie 2026 va apărea și această variantă de colectare selectivă. Dacă vor apela la această variantă, vor avea automat și costuri mai reduse la facturi.

Multe primării oferă bonificații prin operatorul de salubritate. Însă pot apărea și penalități.

În Sectorul 2, de exemplu, cei care nu încheie un contract cu un operator vor avea de achitat o taxă de 76 de lei de persoană pe lună. Adică într-un an un om ajunge să plătească peste 900 de lei, de trei ori mai mult decât cei care au contracte. Însă, indiferent de sector, poliția locală îi poate amenda pe cei care nu fac colectare selectivă, inclusiv asociațiile de proprietari. Între timp, taxa de salubrizare rămâne un mister pentru mulți.

De altfel, în toate orașele au crescut taxele de salubrizare. În Constanța, de exemplu, ajunge la aproximativ 28 de lei pe lună de persoană, față de 20 de lei în 2025 și doar 8 lei în 2024. Iar în Galați, taxa s-a majorat cu 70% față de anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Un gigant din Malaezia se extinde în România. Oferă salarii nete și de 7.500 lei pe lună

Un retailer cu articole pentru casă din Malaezia, cu peste 3.500 de magazine la nivel global, își extinde afacerile în România și deschide un supermarket în București. Potrivit anunțului de angajare, salariul unui store manager ajunge la 7.500 lei net.

 

O nouă șansă la viață pentru o tânără bolnavă de cancer. În doar 8 zile, s-au strâns 2,3 milioane de dolari pentru tratament

Printr-o campanie umanitară desfășurată pe rețelele de socializare, o tânără din județul Suceava a primit o nouă șansă la viață.

Maimuțe pe calorifer. Nu e banc, se întâmplă la Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Ce mâncare neașteptată preferă iarna

Frigul le face viața grea maimuțelor de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Așa că simpaticele animale s-au adăpostit pe calorifere și primesc un meniu bogat, special creat pentru această perioadă.  

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.