TAROM a vândut singurele 2 avioane care au zburat până în America

×
Publicitate

TAROM a vândut cele două avioane lung curier pe care le avea. ''Transilvania'' şi ''Moldova'', aşa cum au fost botezate, erau singurele aeronave TAROM care au zburat peste ocean până acum.

În ultimii doi ani, aeronavele au stat doar la sol, iar costurile de întreţinere erau uriaşe. Le-a cumpărat Armenia, pentru cinci milioane şi jumătate de dolari, bani care vor fi folosiţi de TAROM pentru extinderea flotei. Moldova a văzut pentru ultima dată România, iar Transilvania a ajuns deja la noua sa casă în Armenia. Sunt cele două aeronave AIRBUS A310 pentru care TAROM a încasat 5 milioane de jumătate de dolari.

Cele două aeronave au fost, până acum, cele mai mari din flota TAROM, cu peste 200 de locuri fiecare. Şi singurele care au zburat în Statele Unite şi în Asia. În plus, acest avion, numit Moldova, a fost şi prezidenţial. Au zburat cu el atât Klaus Iohannis, cât şi Traian Băsescu. Însă din septembrie 2006, ambele aeronave au stat în conservare. Potrivit celor de la Tarom, nu au mai putut zbura în Uniunea Europeană pentru că sunt prea zgomotoase. Asta nu înseamnă că nu au fost întreţinute.

Costurile au fost însă uriaşe. Lucrărilor de întreţinere pentru cele două aeronave, în doar jumătate de an, ajung la peste 9 milioane de USD. Iar pentru reluarea zborurilor, TAROM ar fi trebuit să plătească 26,5 milioane USD pentru următorii 2 ani.

Acum la fel ca pasagerii şi piloţii visează să plece iar din România direct peste Ocean. ''Moldova'' şi ''Transilvania'' au fost cumpărate în 1992, odată cu Muntenia, aeronava care s-a prăbuşit la Baloteşti, 3 ani mai târziu la doar câteva minute de la decolare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61969010
Angajații din Republica Moldova, preferații hotelierilor de pe litoral: „Dacă aș putea, i-aș lua numai pe ei”

Criza forţei de muncă de pe piaţa românească i-a obligat, anul acesta, pe hotelierii şi pe proprietarii de restaurante să caute angajaţi în afara graniţelor.

61969045
Au murit sau au rămas paralizați pe viață, după ce au sărit cu capul înainte în piscină

Sezonul estival este în toi şi nu puţini sunt cei care vor să impresioneze cu sărituri spectaculoase în piscină sau chiar în mare.

61969000
Minorii suspectaţi că au omorât un taximetrist, arestaţi. Ce au surprins camerele

Cei doi minori bănuiţi că au ucis şi incendiat un taximetrist din Lugoj au fost arestaţi preventiv. Potrivit anchetatorilor, suspectii care au 15, respectiv 17 ani, au avut în plan să îl jefuiască pe bietul om, care le putea fi bunic.

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.