Țara care interzice anumite carduri bancare din Rusia în urma sancţiunilor americane

62282574
Shutterstock

Kârgâzstanul, una dintre ţările aliate ale Rusiei în Asia Centrală, se va alătura statelor care nu acceptă cardurile bancare ruseşti Mir, în urma sancţiunilor impuse de SUA.  

Potrivit unui comunicat emis de Sistemul Naţional de Plăţi kârgâz "Elkart", cardurile bancare Mir nu vor mai funcţiona în Kârgâzstan începând cu 5 aprilie, au anunţat marţi autorităţile locale, relatează agenţia rusă TASS, citată de EFE și Agerpres. 

Măsura a fost aprobată cu obiectivul de a „minimiza riscurile de sancţiuni secundare" care ar fi ameninţat Kârgâzstanul în cazul continuării operaţiunilor cu carduri bancare ruseşti.

Sistemul Naţional de Plăţi cu Cardul al Rusiei, operatorul cardurilor bancare Mir, alternativa rusească la cardurile Visa şi Mastercard, este din luna februarie vizată de sancţiunile impuse de SUA împotriva Rusiei după invazia lansată de aceasta în Ucraina în februarie 2022.

În afară de Rusia, cardurile Mir sunt de asemenea folosite în unele ţări latino-americane şi în alte state care menţin relaţii apropiate cu Moscova.

Luna trecută, Armenia a anunţat că nu va mai permite utilizarea cardurilor Mir, tot în urma sancţiunilor americane.

Vechi aliat al Rusiei, Armenia s-a distanţat politic de aceasta şi strânge relaţiile cu SUA şi cu UE, considerând că Rusia a abandonat-o în faţa Azerbaidjanului care a recuperat pe cale militară provincia azeră cu populaţie majoritar armeană Karabah, ce se afla sub controlul separatiştilor armeni în urma războiului azero-armean de la începutul anilor '90. 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62431714
Zelenski scade vârsta de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marţi un proiect de lege pentru reducerea vârstei de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani, în condiţiile în care forţele armate rămân fără oameni în faţa invaziei ruse.
62438375
Țara civilizată cu cea mai mare rată a criminalității din UE. Bandele își ucid rivalii în public, iar copiii devin criminali
Un război sângeros izbucnit între bandele de crimă organizată a transformat orașele Suediei în locuri ale violenței și lipsei de siguranță.
62438351
Teheranul jură răzbunare după ce Israelul a ucis doi generali iranieni de rang înalt: „Riscul de escaladare este ridicat”
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a admis că șapte lucrători umanitari, inclusiv occidentali, au fost uciși, neintenționat, într-un raid israelian din Gaza.