Țara care a fost lovită, marți, de zeci de cutremure. Cel mai puternic a avut magnitudinea 6,3

62338293
Getty

Taiwanul a fost zdruncinat, marţi dimineaţa, de o nouă serie de zeci de seisme, care nu s-au soldat cu victime, potrivit autorităţilor, dar au făcut să se clatine clădirile, inclusiv în capitala Taipei, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit agenţiei meteorologice centrale taiwaneze, seria de seisme - peste 200, începând de luni după amiaza, şi cu o magnitudine maximă de 6,3 - sunt replici ale cutremurului major din 3 aprilie, care a avut magnitudinea 7,4 şi a provocat circa 17 decese şi peste 1100 de răniţi.

În mare parte din nordul, estul şi vestul insulei, clădirile s-au zdruncinat pe parcursul nopţii din cauza seismelor, toate de suprafaţă, şi deşi nu au fost anunţate victime locuitorii au avut o noapte agitată.

"Mai ales la ora 02:00 s-a mişcat foarte tare. De fapt, pe moment chiar m-am gândit să fug jos, dar cum locuim la etajul şase m-am gândit că e cam problematic. Din experienţa anterioară, am sperat că va fi bine şi cum eram foarte obosit am continuat să dorm", a declarat. pentru Reuters, cercetătorul Aden Peng, care locuieşte în Taipei.

Seria de seisme a început luni, la Hualien, localitate de pe coasta de est a insulei, la circa 150 km sud de Taipei, într-o zonă montană predominant rurală şi slab populată unde s-a produs şi cutremurul din 3 aprilie.

Administraţia din Hualien a anunţat că marţi şcolile şi instituţiile publice vor fi închise din cauza replicilor.

Taiwanul, situat la joncţiunea a două plăci tectonice, este frecvent zdruncinat de seisme. Cel mai grav din istoria recentă a fost cel din septembrie 1999, cu magnitudinea 7,6 şi soldat cu 2400 de morţi.

Reglementările antiseismice mai stricte, inclusiv în ce priveşte normele de construcţie, precum şi creşterea nivelului de sensibilizare a populaţiei par să fi contribuit la evitarea unei catastrofe majore pe 3 aprilie, notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62443829
Albia râului Gilort, refăcută cu fonduri europene. A costat 1,5 milioane de euro și va fi un model pentru alte râuri

O porțiune din râul Gilort din Gorj a fost amenajat cu fonduri europene, astfel încât să fie șterse urmele exploatării sălbatice din ultimele decenii.

62187925
Fenomenul care va afecta România cel puțin două zile la rând. „Va fi deasupra țării"

Avem o veste bună dar și una mai puțin plăcută de la meteorologi. Un val de aer cald vine spre țara noastră din nordul Africii, iar temperaturile cresc miercuri și cu 10 grade.

62443825
Compania care fabrică unul dintre cele mai populare produse românești a fost cumpărată de un gigant străin

Compania Trei Brutari, care produce cea mai vândută pâine la nivel național, brandul Boierească, a fost cumpărată de grupul mexican Bimbo, cea mai mare companie de panificație din lume, potrivit Profit.ro.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.