Proprietarul imobilului le-a spus că i-a fost frică să anunțe decesul prietenului său. Surse din anchetă susțin că amândoi sunt cunoscuți drept consumatori de droguri.
Polițiștii din Brăila au primit de dimineață un pont potrivit căruia, la o adresă din centrul orașului, s-ar afla un bărbat mort din cauza unei supradoze. Au descins în imobil și l-au găsit pe tânărul de 26 de ani decedat.
Martorii spun că înăuntru s-ar afla trupul neînsuflețit al unui tânăr de 26 de ani care este dispărut de acasă de 5 zile. Necropsia va stabili cauza decesului.
Mama victimei: ”Noi credem că el este, că nu-i acasă. Am spart ușile, am spart tot, nu este nicăieri. De luni. Umbla cu ăsta".
În scurt timp a fost identificat și proprietarul casei în care a fost găsit trupul. Este un bărbat de 31 de ani despre care rudele victimei spun că ar fi consumator de droguri.
Tânărul găsit mort avea o condamnare pentru furt
Mătușa victimei: ”Este foarte cunoscut, a fost și arestat. Râdea, era beat, i-am zis, când a venit acuma cu poliția, "de ce nu ai spus că Lucian e la tine? Mi-a fost frică".
Vecină: ”Nu-i știu anturajul, nu. Că m-am ferit întotdeauna. Când era treaz vorbeam cu el, altfel, întotdeauna, când iesea la poartă, îl ocoleam".
Anchetatorii iau în calcul mai multe variante, de la crimă, până la o supradoză.
Subcomisar Elena Ostache, IPJ Brăila: ”La fața locului s-a deplasat medicul legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Brăila, în vederea examinării cadavrului. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt".
Tânărul de 26 de ani care a murit avea o condamnare, în 2021, pentru furt.