Piedone, luat de DNA de pe Aeroportul Otopeni. Era în avionul vizat de o alertă cu bombă

×
Publicitate

Cu doar 4 zile înainte de pronunțarea deciziei definitive în dosarul Colectiv, Cristian Popescu Piedone, a fost luat de pe Aeroportul Henri Coandă și dus la sediul Direcției Naționale Anticorupție.  

El se îmbarcase chiar în avionul cu alertă cu bombă care avea destinația Munchen.

Procurorii anticorupție au anunțat că primarul sectorului 5 este urmărit penal pentru abuz în serviciu.

Este bănuit de abuz în serviciu, în legătură cu salubrizarea sectorului. L-ar fi denunţat fostul primar de sector, Daniel Florea. El a fost chemat ca martor şi va da declaraţii că aşa face orice cetăţean.

Comunicatul oficial al DNA despre Piedone:

 

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, la data faptelor și în prezent primar al Sectorului 5 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

După preluarea atribuțiilor aferente funcției de primar al Sectorului 5, suspectul Cristian Victor Piedone Popescu, cu știință ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului.

În consecință, o societate comercială care nu deținea licență, ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5, tarife majorate cu 25 % față de tariful aprobat de consiliul local. Aceasta în condițiile în care societatea SALUBRIZARE Sector 5 SA (fostă SC Salubrizare Fapte 5 SA), deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Câteva ore mai târziu, Popescu Piedone a fost lăsat să plece acasă, fără nicio o restricţie.

Piedone, reținut de DNA în avion, chiar când voia să plece din România

Autoritățile susțin că vineri dimineață, la ora 06.00, un apel anonim la 112 anunța că un avion va exploda. Imediat, a fost anunțat SRI care a luat măsuri antiteroriste.

Cursa de Munchen a fost oprită la sol și avionul a fost percheziționat minuțios.

Autorităţile au instituit o celulă de criză formată din specialişti din cadrul SRI, dar şi din poliţişti de la Transporturi Aeriene şi Frontieră. Passagerii au fost debarcaţi din aeronavă şi verificaţi de o echipă de pirotehnişti. De asemenea, şi bagajele lor au fost verificate

Marius Ștefănescu, pasager: ”Când ne-am dat jos din aeronavă, ne-au aşteptat trupele speciale de la SRI, trupele antitero împreună cu echipajele canine care verificau fiecare pasager în parte şi fiecare bagaj.”

La final, s-a constatat că a fost o alertă falsă.

În timp ce avionul decola cu o întârziere de 5 ore, primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, intra în biroul procurorilor DNA.

Cristian Popescu Piedone: ”Am fost anunțat că am calitatea de suspect. Este o plângere făcută de fostul primar, legată de contracte de salubritate în care el s-a autodenunțat. Veți vedea că nu e așa...”

 

Dincolo de această anchetă, Cristian Popescu Piedone așteaptă decizia instanței în dosarul Colectiv.

El a primit în prima instanță o condamnare de 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare în cazul clubului Colectiv.

Curtea de Apel Bucureşti este aşteptată să se pronunţe în 3 mai în dosarul Colectiv, după mai multe amânări.

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Citește și...
Fetiţa de 5 ani cu hepatită de cauză necunoscută, transferată la Fundeni. Medicii vor decide dacă are nevoie de transplant

Fetiţa de 5 ani cu hepatită de cauză necunoscută va fi transferată vineri la Spitalul Fundeni, după ce medicii de la Grigore Alexandrescu îi vor face toate investigaţiile.

Site-urile mai multor instituții din România au fost atacate cibernetic. Printre ele se numără gov.ro și mapn.ro

Site-urile mai multor instituții din România au fost victimele unor atacuri cibernetice, vineri dimineață.

Mașinile electrice din România vor primi numere verzi. Ordinul a fost publicat în Monitor

Ministerul Mediului a anunțat, într-o postare pe Facebook, faptul că mașinile cu emisii zero vor primi numere verzi.

Recomandări
6 milioane de euro pentru un campus care nu a primit niciodată elevi. După aproape 20 de ani, construcția este o ruină

La Nădlac un campus școlar care ar fi trebuit să primească sute de elevi a devenit o ruină la aproape 20 de ani de la începerea lucrărilor.

Diana Buzoianu: „Programul Casa Verde Baterii nu se va baza pe principiul primul venit, primul servit”

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, declară că programul Casa Verde Baterii, al cărui ghid de finanțare a fost supus dezbaterii publice, nu se va baza pe principiul „primul venit, primul servit”.

O dronă a intrat în spațiul aerian al României, în zona Galați-Tulcea. A căzut la 4 kilometri de localitatea Grindu

O dronă a intrat în spațiul aerian românesc, la aproximativ 13 kilometri est de municipiul Galați, iar la ora 03.24 a căzut la aproximativ 4 kilometri nord-est de localitatea Grindu, județul Tulcea, într-o zonă nepopulată.