Orban: Toate școlile din România se închid în perioada 11-22 martie. Măsura ar putea fi prelungită

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile au anunțat că numărul persoanelor infectate cu coronavirus în România a ajuns la 17. În aceste condiții, responsabilii întră în faza deciziilor ferme, în încercarea de a împiedica, pe cât posibil, răspândirea bolii.

Aseară, Comitetul pentru Situații de Urgență s-a reunit și, după negocieri intense, a anunțat măsuri clare.

Toate școlile și grădinițele se vor închide de mâine. Măsura va afecta circa 2,9 milioane de copii, adică nivelul de educaţie timpurie, creşe şi grădiniţe, învăţământul primar, gimnazial, liceal şi postliceal.

Este ultimul schimb de ture până cel puţin pe 23 martie în funcţie de cum merg lucrurile în ţară, suspendarea s-ar putea prelungi. Deja calendarul şcolar se schimba pentru clasele terinale, simulările pentru evaluarea naţională şi pentru bac se amână. Acestea ar fi trebuit să înceapă chiar pe 23 martie.

Școlile vor rămâne deschise exclusiv pentru activităţi care nu îi implica pe copii, cum este depunerea dosarelor de înscriere la clasa pregătitoare. Pentru elevi şi profesori încep 12 zile... altfel.

Citește și
apa, sapun
Statistici îngrijorătoare ale românilor, readuse în atenție de coronavirus

În plus, vor fi suspendate cursele rutiere organizate și feroviare din și spre Italia.

Spitalele sunt în carantină, spectacolele și evenimentele publice sunt anulate, iar mijloacele de transport în comun și spațiile alimentare sunt dezinfectate.

Se închid școlile

 

 

După două ore de negocieri, Comitetul întrunit la Ministerul Afacerilor Interne a făcut anunțul oficial.

Ludovic Orban: „Decizia de suspendare a cursurilor în învățământul preuniversitar pe o perioada limitată, cu posibilitate de prelungire în funcție de evoluțiile care apar. Este vorba de perioada 11 martie - 22 martie inclusiv. Această măsură este o măsură cu caracter preventiv”.

Responsabilii au decis să lase o zi tampon până la aplicarea măsurii.

Primarul Gabriela Firea a cerut Comitetului pentru Situații Speciale suspendarea orelor în grădinițele și școlile din Capitală, ca să nu ajungem la o situație „mai delicată”.

Gabriela Firea: „Sunt alături de părinții care, într-adevăr, nu sunt înțeleși de șefii lor și nu înțeleg că în această criză trebuie să fim solidari, dar este mult mai grav să lăsăm virusul să se răspândească”.

Printre părinți, părerile sunt împărțite. Cele două tabere au fost delimitate clar. De o parte sunt cei care au cu cine să-și lase copiii.

Părinte: „Școala nu e făcută doar să ne supravegheze copiii pentru că n-avem cu cine să-i lăsăm. Dacă asta-i situația, trebuie să găsim o soluție și noi”.

De cealaltă parte se află familiile fără bunici disponibili sau fără zile de concediu rămase.

Părinte: „Un copil singur e tentat să stea doar la TV sau să iasă afară. Deci trebuie supravegherea unui adult, nu se poate altfel”.

Unii susțin că amploarea îmbolnăvirilor nu justifică încă lacătul pus pe ușa școlilor.

Cert este că de miercuri dimineață până pe 22 martie nu se fac ore. Autoritățile sunt pregătite însă și pentru varianta în care vom avea confirmate chiar astăzi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în rândul elevilor sau profesorilor.

Procedurile pentru scenariul unei infecții în clasă

 

Procedurile în vigoare pentru scenariul unei infecții cu coronavirus confirmate în clasă sunt următoarele:

- anchetă epidemiologică identifica persoanele care au stat la mai puțin de 2 metri de bolnav, timp de cel puțîn 15 minute;

- acestea întră în izolare și sunt testate pentru coronavirus chiar din prima zi;

- analizele se repetă în cea de-a 12-a și a 13-a zi de după izolare.

Iată cele mai importante declarații de luni ale oficialilor:

 

Declarații ale lui Ludovic Orban:

- Încercăm zi de zi să luăm cele mai bune măsuri pentru a face față oricărei situații.

- Am luat decizia de suspendare a cursurilor în învățământul preuniversitar pe o perioadă limitată, între 11-22 martie, inclusiv, cu posibilitate de prelungire. Este o măsură cu caracter preventiv.

- Primul argument este o creștere a riscului de intrare în țară a unor persoane din zone cu o largă răspândirii a virusului. Avem informaţii despre foarte mulţi cetăţeni români care în momentul în care au aflat din presă, anterior emiterii deciziei guvernului italian, despre posibilitatea închiderii Lombardiei, şi-au făcut bagajele şi se pare că mulţi au pornit spre România.

- Este vorba despre opt zile de curs. Vrem să şi vedem evoluţia în ceea ce priveşte numărul de diagnostice, evoluţia din mai multe puncte de vedere şi grija noastră principală e de a-i feri pe elevi de orice risc de contaminare care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la şcoală.

- Suntem mobilizați la maximum. Fac un apel către ceilalți lideri politici, acest subiect nu este un subiect politic. Nu pot fi de acord ca pe subiectul coronavirus să se facă jocuri politice, calcule politice, unii să încerce să câștige pe plan politic.

- Măsura se aplică doar pentru 8 zile de curs, am lăsat un timp de adaptare pentru ca părinții să găsească o soluție să aibă grijă de copii.

Ministrul Marcel Vela anunță măsurile suplimentare de combatere a noului coronavirus:

- Articolul 1. Se aprobă suspendarea cursurilor din toate unitățile din învățământul preuniversitar de la data de 11 martie până la data de 22 martie, cu posibilitatea de prelungire.

- Articolul 2. Se aprobă suspendarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate, regulate speciale şi ocazionale în trafic internaţional pentru toate cursele efectuate de operatorii de transport spre Italia și dintre Italia, în perioada 10 martie - 31 martie.

- Operatorii de transport rutier care efectuează servicii regulate au obligația de a comunica cetățenilor români faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României.

Articolul 3. Se aprobă suspendarea, după caz, interzicerea introducerii de către operatorii feroviari de transport călători de noi trenuri directe spre Italia şi dinspre Italia spre România, începând cu data de 12 martie 2020, ora 12,00, până la data de 31 martie 2020, ora 12,0.

- Operatorii feroviari vor avea obligația să afișeze mesaje prin care românii din Italia vor fi informați că vor intra în carantină sau izolare pe teritoriul României.

- Articolul 4. Se aprobă sistarea programelor de studii privind schimbul de experiență, cu unități de învățământ din Italia, până la data de 31 martie.

- Articolul 5. Se suspendă stagiile în spitale pentru cursanții școlilor postliceale.

Articolul 6. Se aprobă instituirea obligației pentru unitățile de alimentație publică de a lua măsuri în privința: dezinfecția frecvente a suprafețelor expuse (ex. cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.), în special în zona caselor de marcat, cât și instituirea de măsuri pentru evitarea aglomerației, în special în zona caselor de marcat. Măsura se adoptă în 48 de ore

- Articolul 7. Se aprobă desfășurarea reuniunilor de sub 200 de persoane fără avizul DSP.

- Articolul 8. Se vor transmite circulare către toate instituţiile publice şi private în vederea analizării posibilităţii desfăşurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal, în temeiul dispoziţiilor art. 108, 110 din Legea 53/2003, Codul Muncii, coroborat cu art. 2 din Legea 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, acolo unde este posibil.

- Articolul 9. La nivel național autoritățile intensifică acțiunile preventive în spații publice - gări, autogări, piețe, pentru conștientizarea populației să respecte măsurile de sănătate publică

Declarații ale ministrului Transporturilor, Lucian Bode:

- Nu se închid granițele.

- Referitor la transportul cu autocarul sau autobuzul, pot să vă comunic că, pe servicii de tranzit, acum sunt 66 de linii operate de 91 de operatori pe ruta România- Italia. Sunt 290 de trasee. În această hotărâre facem referire la serviciile regulate efectuate de operatori de transport spre și dinspre Italia.

Declarații ale ministrului Sănătații:

- Momentan suntem în scenariul 1 în România, când avem mai putin de 20 de cazuri de coronavirus. Nu suntem în situația de a nu avea paturile necesare. În România sunt 2000 de locuri de terapie intensivă.

- În functie de evoluție, declanșăm planul ulterior de măsuri la nivel sanitar.

Declarațiile secretarului de stat Raed Arafat:

Despre stocurile de materiale:

- Ieri, la furnizori, era o cantitate mare de dezinfectanți, iar în cursul nopții, până ca noi să dăm răspunsul, câteva zeci de tone de dezinfectant au dispărut.

- E o perioadă dificilă în care trebuie căutat prin toată lumea să găsim producători cu care să semnăm contracte.

- Azi avem o echipă de recepție în Serbia pentru combinezoane. Va fi o livrare de aproape un sfert de milion de combinezoane de protecție. Primele ar putea sosi în țară chiar mâine.

Declarații ale ministrului Educației:

- Această măsură se referă la toate unităţile de învăţământ preuniversitar, fie de stat, fie învăţământ particular. Este vorba despre unităţile de învăţământ preşcolar, adică grădiniţe, primar, gimnazial, liceal şi postliceal. Toate unităţile de învăţământ preuniversitar

- În ceea ce privește învățământul universitar, este vorba de autonomie universitară, le-am transmis o notă să anunțe dacă iau decizia suspendării cursurilor. Decizia se ia de către universități.

- Înscrierile la grădiniță continuă, se face on-line, dacă este necesar se poate prelungi perioada de inscriere.

- Afterschool-urile nu fac parte din categoria unităților de învățământ preuniversitar, nu putem lua noi măsura suspendării acestora.

- Vom analiza zilele acestea la ministerul Educației posibilitatea amânării Simulările pentru Evaluare și Bacalaureat.

UPDATE 18:40 - Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis, luni, închiderea unităților școlare din învățământul preuniversitar din România începând de miercuri, 11 martie, până pe data de 18 martie 2020, potrivit unor surse.

Grupul de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a propus, ca măsură pentru prevenirea unei răspândiri a infecțiilor cu COVID 19 pe teritoriul României, închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional.

După o ședință care a durat mai multe ore, CNSSU a dispus închiderea unităților școlare timp de o săptămână, respectiv în perioada 11-18 martie, cu posibilitate de prelungire.

În cadrul şedinţei au participat reprezentanţi ai MAI (DSU, IGSU şi IGPF), Ministerului Ttransporturilor, MApN, Institutului Național de boli infecțioase "Matei Balş", Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, ONAC și MAE.

UPDATE ora 17.25 - Declarațiile lui Ludovic Orban în cadrul ședinței Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă:

- Trebuie să discutăm despre propunerea privind suspendarea activității școlare. Este o decizie pe care am analizat-o și trebuie să o cântărim. Și eu cred că, dacă există cel mai mic risc, va trebuie să suspendăm activitatea la nivelul învățământului preuniversitar. Trebuie să discutăm condițiile, perioada, ce măsuri aferente luăm.

- Trebuie să stabilim de când poate intra în vigoare o astfel de măsură.

- Legat de capacitatea de diagnosticare, aici trebuie să reducem timpii de deplasare prin amplasare optimă a aparatelor de diagnosticare, prin creșterea numărului de aparate de diagnosticare.

- Trebuie să îmbunătățim mecanismul de respectare a izolării la domiciliu. Aplicarea fermă de sancțiuni către cei care încalcă regulile izolării la domiciliu.

- Trebuie să discutăm despre controlul mai riguros la intrarea în țară, pe rutier și feroviar.

UPDATE ora 15.40 - Orban: Măsura închiderii şcolilor nu poate fi luată uşor

Înainte de ședința Comitetul pentru situaţii de urgenţă, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că se analizează posibilitatea închiderii şcolilor în contextul epidemiei de coronavirus, însă a subliniat că o astfel de măsură nu poate fi luată uşor şi că este nevoie să fie pregătită.

"Am văzut că toată lumea se pricepe la toate măsurile pe care ar trebui să le ia Guvernul. Această măsură este în analiză. Nu este o măsură care poate fi luată uşor, pentru că o măsură de închidere a şcolilor perturbă procesul educaţional şi lipseşte copiii, elevii, de posibilitatea de a primi toate informaţiile, cunoştinţele necesare şi de a crea un gol în ceea ce priveşte derularea serviciului educaţional. Este o măsură care într-un fel trebuie pregătită. Puneţi-vă întrebarea ce fac copiii care nu se mai duc la şcoală? Rămân acasă. Pot să stea ei sub supraveghere? Există în fiecare familie un bunic sau o bunică sau un membru al familiei - mama sau tata - care nu lucrează? Copiii nu pot fi lăsaţi fără supraveghere, pentru că, altfel, dacă nu-i mai ducem la şcoală şi îi lăsăm acasă fără supraveghere, s-ar putea să fie cu un grad de expunere mai mare la riscul de contaminare decât dacă se duc la şcoală într-un cadru organizat, aflaţi sub supravegherea cadrelor didactice. Astfel de măsuri trebuie luate după o analiză foarte serioasă, atunci când există cu adevărat toate argumentele pentru a putea lua această decizie. Avem ca punct de analiză din nou pe ordinea de zi a Comitetului naţional pentru situaţii de urgenţă acest punct, această analiză pe care o facem", a spus Orban la finalul Biroului Permanent Naţional al PNL.

 

Propunerile care vor fi discutate la Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă de la ora 16:00:

- Închiderea granițelor rutiere și maritime în 2 zile;

- Să mute vacanţa de Paşte mai devreme, adică să închidă școlile de săptămâna viitoare;

- Să fie monitorizați și pacienții din izolare, nu doar cei din carantină;

Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, a precizat încă de duminică faptul că specialiştii vor lua în calcul închiderea unităţilor de învăţământ, pentru a-i proteja pe copii şi pentru a frâna răspândirea virusului.

Există deja un protocol în acest sens, aprobat de Institutul de Sănătate Publică.

Autorităţile au fost în alertă duminică seară, după ce o studentă cazată în Regie, cel mai mare campus din Capitala, a anunţat că se simte rău. Tânăra venise de curând din Italia. O ambulanţă tip izoleta a preluat-o pe tânără.

Testele au ieşit negativ, dar până atunci, autorităţile au făcut mai multe scenarii legate de închiderea facultăţii sau chiar a universităţii.

Criteriile de suspendare

 

Institutul Naţional de Sănătate Publică a aprobat procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor în şcoli, dacă apare cel puţin un caz confirmat de infecţie cu coronavirus. Autorităţile locale pot lua în calcul şi alte criterii decât cele medicale pentru întreruperea orelor.

Gândiţi-vă la situaţia când într-o comunitate ar reveni, în sânul familiilor, un val de români din zone cu focare infecţioase. Şi cât de rapid ar fi efectul de contagiune, dacă toţi copiii ar merge la grădiniţă şi la şcoală.

Vom intensifica controalele. vor fi verificări ample. Dacă apare un singur caz într-o şcoală, se suspendă cursurile la întreaga şcoală.

O altă decizie de impact îi vizează chiar pe pacienții deja internați în spitale din ordinul autorităților de Sănătate publică rudele familiile sau aparținătorii obișnuiți vor avea interdicția de a face orice vizită în spitale cel puțin până la finalul acestei luni.

În cazul pacienţilor care vor sta în carantină, autorităţile se angajează să le deconteze cheltuielile făcute în perioada de izolare.

Sistem de telemedicină

 

Victor Costache, ministrul Sănătăţii: ''Vom implementa un sistem de telemedicină, de monitorizare de la distanţă a celor aflaţi în carantină. Vor fi monitorizate frecvența cardică, frecvența respiratorie, temperatura, locaţie GPS. Va fi imposibil să plece sau să prezinte o alterare a stării de sănătate fără a se ştie în timp real.''

Măsuri fără precedent se iau şi în sistemul penitenciar, unde în prezent sunt închişi peste 20 de mii de deţinuţi.

Rudele lor vor avea interdicţia de a pătrunde în sectoarele de vizită, dacă prezintă simptome specifice sau dacă au fost de curând în ţările în care s-au înregistrat infectări cu noul coronavirus.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
China raportează cel mai scăzut nivel de noi îmbolnăviri de la declanșarea crizei coronavirusului
China raportează cel mai scăzut nivel de noi îmbolnăviri de la declanșarea crizei coronavirusului

China a raportat astăzi doar 40 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus în ultimele 24 de ore, care reprezintă cel mai scăzut nivel de la începutul publicării datelor oficiale, pe 20 ianuarie.

Statistici îngrijorătoare ale românilor, readuse în atenție de coronavirus
Statistici îngrijorătoare ale românilor, readuse în atenție de coronavirus

Epidemia de coronavirus readuce în atenție vulnerabilitățile românilor, chiar dacă țara noastră nu este, deocamdată, afectată puternic de Covid-19. Până la coronavirus, trebuie să ne amintim că, de exemplu, avem cel mai mic consum de săpun din UE.

Bilanțul epidemiei de coronavirus la nivel global. Câți oameni au murit în total
Bilanțul epidemiei de coronavirus la nivel global. Câți oameni au murit în total

De la apariţia noului coronavirus, în luna decembrie a anului trecut, au fost înregistrate 109.946 de cazuri de infecţie în 99 de ţări şi teritorii, iar 3.819 de persoane au decedat.

LIVE UPDATE. Alte 2 cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus în România, numărul total a ajuns la 17
LIVE UPDATE. Alte 2 cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus în România, numărul total a ajuns la 17

17 cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19. Autoritățile iau măsuri pentru limitarea numărului de cazuri. În plus, una dintre măsurile propuse este ca unii dintre angajații din sistemul public și privat să lucreze de acasă.

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..