Statul mizează pe învăţământul dual. 29 de campusuri vor apărea în toată țara. Tinerii pot primi burse de până la 1.300 lei

×
Publicitate

Cu o lipsă acută de meseriaşi statul mizează pe învăţământul dual. 29 de campusuri vor apărea în toată țara, iar primul dintre ele şi-a deschis astăzi porţile la Oradea.

Aici se vor pregăti câteva sute de tineri de la licee tehnologice şi vor învăţa meseriile cerute de piaţă. 

Administrarea campusului este asigurată de companiile private din zonă care au nevoie de angajaţi.

Campusul din Oradea are 8 corpuri în care sunt laboratoare, săli de clasă, dar şi un cămin. Au fost amenajate cabinete medicale, o sală de sport, dar şi o cantină, unde cursanţii mănâncă gratuit. Aici vor veni, prin rotaţie, sute de elevi de la liceele tehnologice din oraş.

Tinerii care vin aici vor primi o bursă de la Ministerul Educaţiei, majorată recent la 300 de lei, dar şi o bursă din partea companiilor private, care poate ajunge și la 1.000 de lei.

Elev:
”Mi-a plăcut că poți să alegi și o mesere, poți să faci ceva, și să ai și liceul."

Ruben Filimon - director Colegiul Tehnic Mihai Viteazul – Oradea: "Ei pot să se angajeze și, în paralel să continue liceul tehnologic, în sistem dual, inclusiv să meargă la facultate, în sistem dual.”

Zece dintre companiile din Parcul industrial Oradea sunt deja partenere ale Campusului Dual. Elevii vor învăţa meserie de la specialiştii acestor companii, care caută instalatori, mecanici sau operatori pentru liniile electronice.

Luminița Popa - director HR pe România al unei companii: ”Demersul mi se pare excepțional, pentru că ne ajută să gândim strategic. Să ne formăm viitoarea forță de muncă, să nu trebuiască să ne gândim doar la a importa forță de muncă."

Construcţia campusului a costat 29 de milioane de euro. Aproape 20 au fost bani europeni, primiți prin Ministerul Educaţiei din PNRR. Restul a fost contribuția bugetului local și a firmelor partenere.

Ligia Deca - Ministrul Educaţiei:
”Niciun elev, niciun tânăr care intră pe ruta duală, nu va mai fi limitat, dpdv al calificării obținute. Se poate merge pe ruta duală până la nivel de doctorat profesional.”

Alte 28 de astfel de campusuri vor apărea în toată ţara. Cel din Braşov, ar trebui să fie gata în august 2026.

Sorin Toarcea - purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov: "Avem deja terenul, avem deja studiu de fezabilitate".

Pentru aceste proiecte care ar putea schimba multe vieţi în bine Ministerul Educaţiei alocă în total 600 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62481944
În a doua zi de cursuri au apărut problemele. Elevi din peste 900 de școli au fost mutaţi

Gata cu entuziasmul, de la festivitatea de deschidere! Astăzi, în a doua zi de cursuri au apărut problemele. Elevi din peste 900 de școli au fost mutaţi în alte unităţi de învăţământ, din cauza şantierelor în lucru sau pentru că nu au suficient spaţiu.

62480054
Admiterea de toamnă aduce surprize neplăcute: locurile bugetate sunt aproape epuizate. Cât este taxa la facultăți

Surpriză neplăcută pentru tinerii care sperau să devină studenţi în sesiunea de admitere din toamnă, începută de câteva zile.  

62481522
Câți părinți sunt mulțumiți de profesori și învățători. Aproape 40% plătesc pentru meditații private - studiu IRES

Noul an școlar începe cu multe lipsuri după cum arată un studiu IRES. Părinții explică faptul că au contribuit la renovarea sălilor de clasă și că, în anii anteriori, au fost nevoiți să plătească pentru manuale auxiliare și meditații.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.