Statul împrumută primăriile ca să nu piardă fondurile UE. Câți bani pot lua orașele sau comunele

×
Publicitate

Peste trei mii de proiecte cu bani europeni riscă să nu fie finalizate, pentru că autoritățile locale nu reușesc să asigure co-finanțarea lor.

Iar România ar putea pierde astfel sute de milioane de euro, fonduri de la Uniunea Europeană.

Ca să nu se ajungă în această situație, Ministerul Dezvoltării a pregătit un proiect de ordonanţă de urgență. Potrivit proiectului, autoritățile locale ar putea lua împrumuturi de la Trezoreria Statului.

De câți bani are nevoie Sinaia

Sinaia are nevoie de 40 de milioane de lei ca să ducă la capăt proiectele începute, printre care un centru social, un bloc de locuințe și amenajarea unui parc. Proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării prevede însă împrumuturi de cel mult un milion și jumătate de lei pentru orașe.

Vlad Oprea - Primar Sinaia: „Este foarte puţin. Deficitul este de șase milioane de euro, două milioane asiguram noi din bugetul local am redus la maxim toate investiţiile pe care le facem anul acesta, care erau programate, tocmai pentru a finaliza aceste proiecte europene.”

Băicoi a reuşit să obțină fonduri de 25 de milioane de euro

Orașul Băicoi a reuşit să obțină 25 de milioane de euro, bani europeni, pentru modernizarea unor școli, construirea unei pasarele peste DN1 și transformarea unei clădiri degradate în centru cultural.

Marius Constantin - Primar Băicoi: „Cu siguranța că de la buget nu ai de unde. Și atunci există o variantă a unor împrumuturi care să fie acordate cu garanții pentru a putea asigura o parte din cofinanțare.”

Primarii spun că s-a ajuns aici pentru că prețul materialelor de construcții a crescut, la fel și costul forței de muncă. Sunt diferențe mari între valorile actuale și cele de la depunerea documentației pentru acordarea finanțării europene.

Iulian Toma - director societate de construcții: „Ne confruntăm cu o situaţie reală de majorare a preţurilor cel mai mult a materialeor de construcţii pe care le utilizăm. Te face să nu fii sigur de ce poţi licita şi ce poţi duce la cap.”

Dacă ordonanța va fi aprobată, primăriile care se împrumuta vor avea la dispoziţie cel mult cinci ani ca să ramburseze banii și să achite dobânzile aferente.

Cât pot împrumuta orașele sau comunele

Valoarea maximă a împrumuturilor ce pot fi autorizare pentru o unitate administrativ teritorială:

-1 milion lei pentru comune;
-1,5 milioane lei pentru orașe;
-2,5 milioane lei pentru municipii, altele decât cele reședință de județ;
-7,5 milioane lei pentru municipii reședință de județ și sectoarele municipiului București;
-7,5 milioane lei pentru județe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62333643
Momentul în care o șoferiță a intrat cu mașina direct într-un salon de înfrumusețare | Video

Zi cu ghinion la un coafor din Statele Unite. O șoferiță a intrat cu mașina direct în salon.

62333638
O fostă fabrică de pantofi din Lugoj a luat foc. Incendiul a distrus tot

Flăcări puternice au pus miercuri seară stăpânire pe o fostă fabrică de pantofi din Lugoj, iar coloana de fum gros i-a alertat pe localnici, care au sunat imediat la 112.

62333635
Accident mortal pe A3. Un șofer a murit după ce s-a izbit violent cu mașina de un TIR

Accident mortal la ieșire de pe Autostrada A3, în județul Cluj. O mașină condusă de un bărbat de 63 de ani a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un TIR.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.