CCR: Carantina și autoizolarea sunt neconstituționale. Reacția lui Orban
Curtea Constituţională a dat încă o lovitură grea Guvernului. Judecătorii CCR au decis că nu este constituţional ca printr-un simplu ordin de ministru cetăţenii să fie trimişi în carantină, izolare ori în spital, deşi sunt infectaţi cu COVID-19.
De îndată ce decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, aceste restricţii dispar pentru oamenii care vin de oriunde din străinătate, ori care acum sunt internaţi. Regulile ar putea fi reintroduse doar printr-o lege votată în Parlament, spun judecătorii.
Răspândirea epidemiei a fost ţinută în frâu până acum prin măsuri precum carantina, izolarea sau internarea celor infectaţi cu Covid 19. După expirarea stării de urgenţă, o parte din aceste măsuri au fost menţinute printr-un ordin semnat de Ministrul Sănătăţii.
Tocmai aceasta este una dintre probleme, spun judecătorii Curţii Constituţionale. Restrângerea acestor drepturi fundamentale ar trebui făcută prin lege votată în parlament, nu acte normative semnate de miniştri.
CCR a decis că este neconstituţional un articol din ordonanţa 11 de anul acesta, prin care ministrul Sănătăţii are dreptul să instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate de epidemie.
În plus, o lege veche din 2006 care îi permitea ministrului Sănătăţii să instituie obligativitatea internării celor care au boli transmisibile nu este clară. Magistraţii spun că „aceste norme juridice nu întrunesc cerințele de claritate și previzibilitate impuse de din Constituție și afectează drepturi și libertăți fundamentale.”
Augustin Zegrean, fost președinte CCR: "Sigur că este vorba şi despre cei din spitale. Evident că este vorba despre toţi care sunt ţinuţi într-o anumită situaţie fără voinţa lor, fără voia lor. Deci indiferent că sunt asimtomatici, că sunt ţinuţi că sunt bolnavi, dacă nu vor să stea acolo, nu îi pot ţine."
Pentru toţi aceştia, obligaţiile dispar atunci când decizia CCR va fi publicată în Monitorul oficial.
Augustin Zegrean: "Să nu se apuce să plece astăzi din spital pentru că îi prinde poliţia, îi amendează şi îi duce înapoi."
Acest haos ar putea fi evitat dacă până la momentul publicării în Monitorul oficial în parlament se adoptă o lege care să introducă aceste obligativităţi.
Ludovic Orban: „Oricum trebuie să fim pregătiți cu orice modificarea legislației care se impune în cazul în care sunt afectate articolele care ne crează cadrul legal pentru dispozitivul de apărare a cetățenilor împotriva Covid.”
S-a ajuns în această situaţie incertă după ce Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională. Deşi iniţial termenul de şedinţa fusese programat în luna iulie, judecătorii de la CCR au grăbit procedura.
În fata judecătorilor CCR, reprezentanţii Guvernului s-au aparat spunând că asemenea măsuri au fost luate în mai toate ţările, în timpul pandemiei şi astfel au fost salvate vieţi omeneşti.
Reporter: Cei care au stat până acum în carantină sau autoizolare se pot îndrepta în vreun fel împotriva statului?
Augustin Zegrean: Nu.
CCR a tranşat şi conflictul din Parlament şi Guvern, privind instituirea stării de alertă. Judecătorii au decis ca Executivul nu mai este obligat să ceară votul Parlamentului, după ce decide regulile stării de alertă. Aşa se asigură separaţia puterilor în stat, spun judecătorii.
Orban, despre decizia CCR: Trebuie să fim pregătiţi cu orice modificare a legislaţiei care se impune
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că Guvernul trebuie să fie pregătit cu orice modificare a legislaţiei care se impune, în cazul în care în urma deciziei Curţii Constituţionale sunt afectate articole care creează cadrul legal pentru dispozitivul de apărare a cetăţenilor împotriva COVID.
"Trebuie să fim pregătiţi cu orice modificare a legislaţiei care se impune, în cazul în care sunt afectate articole care ne creează cadrul legal pentru dispozitivul de apărare a cetăţenilor împotriva COVID", a precizat premierul în debutul şedinţei de guvern.
El l-a întrebat pe prim-ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, dacă se confirmă informaţiile potrivit cărora nu ar exista temei pentru carantină şi izolare.
"Domnule ministru Predoiu, voiam să vă cer un punct de vedere legat de decizia de astăzi a Curţii Constituţionale privitoare la carantină, izolare, pentru că au apărut speculaţii legate de faptul că nu ar exista temei pentru carantină şi izolare. Mie nu mi s-a părut că a existat o astfel de decizie", a declarat Orban.
Ministrul a replicat că până la publicarea în Monitorul Oficial este vorba doar despre o informaţie de presă, care nu poate genera efecte juridice.
"În primul rând, trebuie să vedem decizia în ansamblul său şi motivarea şi după aceea, evident, trebuie să stabilim un mod de reacţie faţă de această decizie, care prin forţa legii va deveni obligatorie odată publicată în Monitorul Oficial. Până la publicarea în Monitorul Oficial, vorbim doar de o informaţie de presă", a spus el.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi pentru Agerpres că este surprins de decizia CCR, care a admis sesizarea Avocatului Poporului asupra unor prevederi referitoare la instituirea carantinei, el precizând că toate măsurile luate de Guvern au ca scop limitarea îmbolnăvirilor în contextul pandemiei de COVID-19.
Dispoziţii ale articolului 25 alineatul 2 teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi din OUG 11/2020 referitoare la unele măsuri aferente instituirii carantinei "nu întrunesc cerinţele de claritate şi previzibilitate a legii şi afectează drepturi şi libertăţi fundamentale", a stabilit, joi, Curtea Constituţională a României.
Curtea a luat în discuţie excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 25 alineatul (2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale articolului 8 alineatul (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.
Ce prevăd articolele contestate
Articolul 4
(3) Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată.(4) Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.
Articolul 65
Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:
s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate potrivit art. 5 alin. (4) lit. g);ş) împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin. (4) lit. h).
Alineatele de la Articolul 66 contestate se referă la nivelul amenzilor pentru mai multe contravenţii.
Articolul 67, alineatul 2, litera b) se referă la faptul că anumite contravenţii pot fi constatate de ”personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi de subofiţerii şi ofiţerii de pompieri şi protecţie civilă”.
Instituţia a transmis atunci că ”dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, întrucât, prin aprobarea de către Parlament a unei hotărâri a Guvernului de instituire a stării de alertă, se aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece o asemenea intervenţie a puterii legiuitoare în activitatea puterii executive nu are o consacrare constituţională”.
”De asemenea, critica de neconstituţionalitate se referă şi la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează raporturile Parlamentului cu Guvernul. Avocatul Poporului consideră că prin introducerea unei noi forme de control parlamentar asupra actelor Guvernului, Parlamentul a convertit natura juridică tradiţională de act administrativ normativ a hotărârii de Guvern într-un document politic ce vizează exclusiv raportul constituţional dintre Parlament şi Guvern”, a mai transmis Avocatul Poporului.
Iniţial, termenul de judecată a fost stabilit pentru 9 iulie.
Și reforma din domeniul sănătății, pe masa judecătorilor
De asemenea, Curtea Constituţională a dezbătut ”excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.25 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art.8 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei”.
Sesizarea a fost depusă în 27 mai de către Avocatul Poporului.
Ce prevăd articolele contestate
Articolul 25, alineatul 2 din Legea 95/2006 prevede că ”măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii”.
Conform articolului 8, alineatul 1 din OUG 11/2020, ” în cazul epidemiilor/pandemiilor sau situaţiilor de urgenţă de sănătate publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă exista un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea Regulamentului sanitar internaţional (2005), la propunerea Grupului tehnic de experţi ai Ministerului Sănătăţii, ministrul sănătăţii instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor”.
”Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care permit dispunerea unor măsuri de restrângere a exerciţiului libertăţii individuale, prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative (Ministrul Sănătăţii)”, a anunţat atunci instituţia.
Termenul iniţial a fost stabilit pentru 14 iulie, fiind devansat.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: curtea constitutionala, avocatul poporului, carantina, stare de alerta,
Dată publicare:
25-06-2020 08:15