Spitalele sunt pline de pacienți cu infecții respiratorii. La Iași au fost interzise vizitele

62315387
Agerpres

Spitalul de Boli infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași a suspendat programul de vizite începând de vineri, din cauza numărului mare de pacienți cu afecțiuni virale.

Rudele şi apropiaţii pot lua legătura cu persoanele dragi vorbind cu aceştia la telefonul personal, iar pentru relaţii despre starea de sănătate a pacienţilor sunând la numărul de telefon al spitalului urmat de interiorul pavilionului unde aceştia sunt internaţi, a transmis spitalul.

„Ştim că atât pacienţii cât şi aparţinătorii doresc să îşi vadă persoanele dragi, însă am luat această decizie pentru a evita răspândirea afecţiunilor virale care au un grad mare de contagiozitate”, au transmis reprezentanții spitalului.

În acest moment, la spitalul de boli infecțioase din Iași sunt internați 98 de pacienți cu afecțiuni virale ale aparatului respirator, dintre care 22 sunt copii.

„Această măsură temporară se aplică pe fondul de risc epidemiologic, determinat de creșterea accelerată a numărului de cazuri cu infecții de căi respiratorii, cum ar fi gripă, virusul respirator sincițial, COVID-19, cât și alte boli infecto-contagioase”, a explicat Florin Roșu, managerul spitalului.

„Aproape o treime din pacienții adulți se află sub tratament și îngrijire pentru gripă. Investigațiile efectuate în laboratorul de biologie moleculară al spitalului au confirmat prezența virusului gripal. Ceilalți pacienți au testul confirmat pentru SARS-CoV-2 și viroză cu virus respirator sincițial, iar comorbiditățile, vârsta, sau chiar forma mai gravă dezvoltată, au impus luarea deciziei de tratament în regim de spitalizare. În rândul celor mici, din cei 22 de pacienți, 13 au fost deja confirmați cu virusul gripal, cinci sunt în curs de investigații medicale, iar trei dintre ei au dezvoltat complicații precum pneumonia”, a mai spus Florin Roșu.

Acesta a mai precizat că în prezent traversăm un episod epidemiologic din punct de vedere al afecțiunilor virale, care se poate transforma într-o epidemie.

Cu 5.000 de cazuri de gripă, diagnosticate de medici într-o singură săptămână, nu am atins încă vârful.

Abia urmează, deşi medicii sunt deja copleşiţi, medicamentele se găsesc foarte greu, iar infecţiile respiratorii care dau forme extreme circulă în paralel.

Simptomele sunt asemănătoare. În prezent, autoritățile încă așteaptă avizul Comisiei Europene ca să suspende pentru 6 luni exportul de antivirale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62314980
Deputatul AUR acuzat că şi-a bătut soţia a şters postarea în care vorbea despre incident

Deputatul AUR Dumitru Viorel Focşa, acuzat că şi-a bătut soţia, a şters de pe Facebook postarea în care explica varianta sa cu privire la cele întâmplate.

62295406
La o zi după ce a găsit o grenadă legată de gard, un bărbat din Ilfov a chemat, din nou, poliția. Ce au descoperit polițiștii

Un recipient cu o substanţă ”probabil inflamabilă” a fost găsit, sâmbătă, în curtea unei locuinţe din Sinteşti, judeţul Ilfov, iar poliţiştii fac verificări în acest caz.

62315357
Două sensuri giratorii modulare, amplasate în Bucureşti. Unde se află GALERIE FOTO

Două sensuri giratorii modulare au fost amplasate în Bucureşti, costul total al lucrărilor fiind de 900.000 de lei, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe Facebook.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

Dna inquam photos george calin
Surse: Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov. Anchetatorii investighează suspiciuni de luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obţinerea permisului auto.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.