Sorin Oprescu, in fruntea unui grup infractional organizat. DNA cere confiscarea extinsa in cazul averii sale

Sorin Oprescu

Acuzatii grave ale procurorii anticoruptie la adresa primarului suspendat al Capitalei.

Conform DNA, Sorin Oprescu a condus un grup infractional organizat, constituit de directorul Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop savarsirea de infractiuni de coruptie, mai precis dare si luare de mita, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucuresti.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei, au dispus trimiterea in judecata,

in stare de arest preventiv a inculpatilor:
STANCA CRISTIAN, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
- complicitate la luare de mita (4 infractiuni),
- complicitate la dare de mita, (2 infractiuni),
- constituire a unui grup infractional organizat,

CONSTANTINESCU MIRCEA OCTAVIAN, directorul Directiei Economice din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucuresti, la data faptelor, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
- luare de mita,
- constituire a unui grup infractional,

Citește și
Sorin Oprescu, retinut - cover
Perchezitie in celula lui Sorin Oprescu. Ce risca fostul primar dupa ce politistii au descoperit ca avea insulina injectabil

SUPEALA FLORIN, director al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti de la Portile Bucurestiului (C.C.P.B.P.B.) cu atributii de director adjunct, la data faptelor, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
- luare de mita,
- constituire a unui grup infractional organizat,

BENGALICI CLAUDIU, administrator al unei societati comerciale, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
- complicitate la spalare de bani (3 infractiuni),
- constituire a unui grup infractional organizat,

in stare de arest la domiciliu a inculpatilor:
OPRESCU SORIN MIRCEA, primar al municipiului Bucuresti, la data faptelor, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
- luare de mita,
- spalare de bani
- abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- constituire a unui grup infractional organizat

POPA BOGDAN CORNEL, director al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti de la Portile Bucurestiului si ulterior al Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane, la data faptelor, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
- luare de mita (4 infractiuni),
- complicitate la luare de mita,
- dare de mita (2 infractiuni),
- complicitate la dare de mita,
- trafic de influenta (5 infractiuni),
- spalare de bani (4 infractiuni),
- abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, in forma continuata(3 infractiuni),
- constituire a unui grup infractional organizat.

ALBU ROMEO, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
- complicitate la spalare de bani (2 infractiuni),
- complicitate la complicitate la dare de mita
- constituire a unui grup infractional organizat,

sub control judiciar a inculpatului PETROI AVASILOAE RUXANDRA MIHAELA, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti de la Portile Bucurestiului, la data faptelor, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
- luare de mita,
- constituire a unui grup infractional organizat,

si in stare de libertate a inculpatului NITA ION, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
- complicitate la spalare de bani (2 infractiuni),
- constituire a unui grup infractional organizat.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

Inculpatul Popa Bogdan Cornel, in calitate de director al Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane a constituit un grup infractional organizat la care au aderat ulterior si ceilalti inculpati, care avea ca scop savarsirea de infractiuni de coruptie, mai precis dare si luare de mita, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucuresti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-a condus inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

Initial, structura grupului era simpla si perfect adaptata scopului urmarit, presupunand doar un lider (directorul institutiei publice cu rol de autoritate contractanta, calitate in care dispunea de influenta necesara determinarii castigatorului unei proceduri de achizitii publice, dar si dreptul de a semna acordurile cadru si contractele), conducatori de societati private care doreau sa execute lucrari, precum si o suma de apropiati ai liderului care sa-l ajute, prin documente fictive si societati fara activitate, sa obtina in numerar, intr-o forma aparent legala, mita platita de contractorii privati.

Pe masura ce alte persoane, sesizand activitatea grupului, au aderat la acesta in vederea obtinerii unor foloase materiale, in paralel cu demersurile liderului in vederea extinderii activitatii pentru marirea mitei, structura si functionalitatea grupului au suferit modificari, culminand la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider (seful autoritatii publice locale executive), crearea unui esalon de „secunzi” ai sai (o persoana de incredere si fostul lider), dar si a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte institutii.

In acelasi context, in cursul anului 2014, inculpatul Oprescu Sorin Mircea a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti de la Portile Bucurestiului pe inculpatii Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela si Supeala Florin, persoane obediente fata de inculpatul Popa Bogdan Cornel, numit si el la conducerea Administratia Cimitirelor si Crematoriilor Umane si a impus introducerea in grup a inculpatului Stanca Cristian.

Acesta din urma a fost angajat si promovat la A.C.C.U. la insistentele primarului municipiului Bucuresti, in vederea obtinerii unui control mai ridicat asupra deciziilor inculpatului Popa Bogdan Cornel.

In acest sens inculpatul Oprescu Sorin Mircea, folosindu-se de atributiile de Primar al Municipiului Bucuresti, a impus functionarilor competenti din cadrul Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane si Directia de Resurse Umane din subordinea sa, angajarea inculpatului Stanca Cristian, aproband personal crearea unui post de referent in cadrul institutiei si, ulterior, transformarea acestui post intr-unul de inspector de specialitate, cu incalcarea prevederilor legale referitoare la transformarea posturilor, in folosul aceluiasi inculpat.

La data de 05 septembrie 2015, inculpatul Oprescu Sorin Mircea in calitate de Primar al Municipiului Bucuresti, in baza unei intelegeri prealabile cu inculpatii Popa Bogdan Cornel si Stanca Cristian, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinsi in mod necuvenit de cei doi de la administratorii unei societati comerciale (denuntatori in cauza), in legatura cu un contract de executii lucrari in cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti de la Portile Bucurestiului.

Prin aceasta conduita, Primarul Municipiului Bucuresti nu a facut altceva decat sa “ valideze” activitatea infractionala desfasurata de inculpatii Stanca Cristian si Popa Bogdan Cornel, dar si mentinerea acestuia din urma in functia de director al Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane, cu luarea in considerare a posibilitatii numirii sale ca director la A.L.P.A.B., desi stia ca acesta comite infractiuni de coruptie.

La aceeasi data, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, dupa primirea celor 25.000 euro de la inculpatul Popa Bogdan Cornel, in scopul disimularii originii ilicite a acestei sume, a remis unei alte persoane suma de 11.000 euro pentru a-si achita o obligatie contractuala.

In perioada 2013-2014, inculpatul Popa Bogdan Cornel, in calitate de director al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti de la Portile Bucurestiului si in legatura cu incheierea a doua acorduri cadru, a pretins si primit sume totalizand de 2.798.941,61 lei de la administratorii unei societatii comerciale (denuntatori in cauza), prin intermediul unor persoane si firme controlate de el prin inculpatii Albu Romeo si Bengalici Claudiu, respectiv controlate de Nita Ion, sustinand ca prin influenta pe care o are asupra inculpatilor Oprescu Sorin Mircea si Constantinescu Mircea-Octavian, materializata prin faptul ca acestia din urma ar dori mita, ii va determina:

- sa dispuna virarea cu prioritate a sumelor necesare catre institutia respectiva pentru a se putea achita lucrarile executate de societatea martorilor denuntatori,
- sa fie de acord cu executarea lucrarilor pentru beneficiarul C.C.P.B.P.B., aflat in subordinea lui, de catre societatea denuntatoare,
- sa prinda in bugetul C.C.P.B.P.B., aferent anului 2014, suma necesara pentru executia unor lucrari.

In perioada mai-august 2015, in acelasi context, inculpatul Popa Bogdan Cornel, in calitate de director al Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane, impreuna cu inculpatul Stanca Cristian, a pretins de la aceeasi martori denuntatori, prin intermediari, suma 60.000 euro, ca mita pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

In perioada 2013 – 2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel, in calitate de director al Centrului Cultural al Palatelor Brancovenesti de la Portile Bucurestiului si ulterior al Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane, a pretins si primit, personal sau prin intermediari, de la aceeasi oameni de afaceri suma totala de 10.442.834,62 lei, pentru: a facilita castigarea contractului de catre societatea denuntatoare, a vorbi cu angajatii din subordine sa accepte documentatia de atribuire propusa de denuntatori, sa o si aprobe personal, precum si sa aprobe si dispuna efectuarea platii facturilor emise de societatea denuntatoare foarte repede fata de momentul facturarii.

De asemenea, pentru aceeasi bani, inculpatul Popa Bogdan Cornel a promis denuntatorilor ca va facilita incheierea unui acord cadru cu societatea oamenilor de afaceri urmand ca, in calitatea sa simultana de persoana care controla o firma prin intermediul inculpatului Bengalici Claudiu, sa subcontracteze in intregime catre societatea denuntatoare executia lucrarilor, sa vorbeasca cu angajatii din subordine sa accepte documentatia de atribuire propusa de denuntatori si sa o aprobe personal.

In perioada mai-august 2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel, impreuna cu inculpatul Stanca Cristian a pretins, prin intermediari, de la aceeasi denuntatori suma de 852.626, 5 lei, din care au primit suma de 5.000 euro, pentru a fi de acord sa vireze din patrimoniu A.C.C.U. in cel al C.C.P.B.P.B. sumele necesare, pentru ca aceasta din urma sa achite, contravaloarea lucrarilor executate de societatea denuntatoare, in temeiul unui contract de prestari servicii.

In perioada mai-iulie 2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel a promis inculpatilor Supeala Florin si Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela, in numele denuntatorilor, suma de 70.000 euro mita, lucru cu care acestia au fost de acord, pentru ca institutia pe care o reprezentau sa incheie si sa deruleze un contract de prestari servicii cu societatea administrata de catre aceeasi oameni de afaceri.

In luna august 2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel a pretins si a primit de la denuntatori prin intermediul inculpatului Albu Romeo suma de 7.000 euro, pentru a-i remite inculpatului Constantinescu Octavian Mircea, director economic in cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucuresti.

In ziua urmatoare, inculpatul Popa Bogdan Cornel i-a remis inculpatului Constantinescu Octavian Mircea suma de 4.000 euro, deoarece acesta din urma a fost de acord sa dispuna virarea cu prioritate a sumelor necesare catre C.C.P.B.P.B., pentru a se putea achita lucrarile executate de societatea denuntatoare.

In perioada 2013-2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel, prin intermediul inculpatilor Albu Romeo, Nita Ion si Bengalici Claudiu au disimulat adevarata natura a provenientei mai multor sume de bani primite cu titlu de mita si pret al influentei de la martorii denuntatori:

- prin crearea aparentei ca intre societatea denuntatoare si firmele administrate de ultimii trei au existat relatii contractuale,

- prin solicitarea ca societatea denuntatoare sa-i achite o suma de bani prin achizitia de produse si materiale, in vederea amenajarii restaurantului la care este asociata o ruda de-a inculpatului Popa Bogdan Cornel,

- prin subcontractarea catre societatea denuntatoare de la una dintre firmele controlate de inculpatul Popa Bogdan Cornel a unor lucrari la o valoare net inferioara celei existente in documentele incheiate intre aceasta din urma si institutia publica condusa de inculpat, creandu-se astfel aparenta ca, diferenta de valoare reprezinta valoarea profitului si nicidecum mita si pretul influentei.

In perioada 24.10.2014-07.05.2015, inculpatul Popa Bogdan Cornel, in calitate de director la Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane, a semnat mai multe acte aditionale, toate incheiate intre institutia pe care o reprezenta si firma pe care o controla prin inculpatul Bengalici Claudiu, prin care valoarea contractelor subsecvente a depasit valoarea maxima a acordului cadru mentionat.

Prin aceasta activitate inculpatul Popa Bogdan Cornel a obtinut personal, ca persoana care controla firma respectiva, un folos material de 612.521,44 lei.

In perioada ianuarie 2013 - 23 august 2015, desi ocupa o functie de conducere in cadrul Primariei Municipiului Bucuresti, inculpatul Popa Bogdan Cornel a condus activitatea mai multor firme pe care le controla si care au derulat contracte cu institutiile pe care le conducea.

In cauza, procurorii au dispus masura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile (apartamente, case si terenuri) detinute in proprietate sau in coproprietate, precum si asupra bunurilor mobile (autoturisme, ceasuri scumpe etc.) si mai multor sume de bani descoperite cu ocazia perchezitiilor sau in diferite conturi bancare ale inculpatilor Constantinescu Mircea Octavian, Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela, Supeala Florin, Albu Romeo, Bengalici Claudiu si Nita Ion.

Totodata, procurorii au dispus masura sechestrului asigurator asupra sumelor de bani (102.400 lei si 9.500 euro) descoperite cu ocazia perchezitiei, precum si asupra a trei bunuri imobile (case) detinute in proprietate sau in coproprietate de catre Oprescu Sorin Mircea.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti, cu propunere de mentinere a masurilor preventive si asiguratorii dispuse in cauza.

In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii.

Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

DNA cere confiscarea extinsa in cazul averii lui Sorin Oprescu

Procurorii DNA solicita confiscarea extinsa a averii primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, deoarece sumele de bani si valoarea imobilelor detinute de el si partenera sa de viata depasesc cu mult veniturile mentionate in declaratiile de avere.

In rechizitoriul trimis in instanta, DNA arata ca, urmare a investigatiilor financiare efectuate cu privire la situatia materiala a inculpatilor si membrilor familiilor lor, in cazul lui Oprescu au rezultat indicii cu privire la incidenta dispozitiilor art. 112 (1) C.pen. referitoare la masura confiscarii extinse.

In consecinta, DNA a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui apartament detinut de Oprescu in sectorul 1 al Capitalei, cu o suprafata totala de 244 mp (din care patru camere si dependinte - 172,34 mp, 4,84 mp loggie; 48,78 mp terasa, loc de parcare la demisol 15,60 mp si boxa demisol 2,63 mp), plus cota parte din teren - 101,64 mp, pana la concurenta valorii de 1.264.531 lei.

De asemenea, a fost pus sechestrul pe casa lui Oprescu din localitatea Ciolpani, cu o suprafata de 526 mp si teren de 895 mp, pana la concurenta valorii de 115.252 lei.

Procurorii au pus sechestru si pe un imobil din sectorul 1 al Capitalei, ce apartine partenerei lui Oprescu, pana la concurenta valorii de 2.411.019 lei.

In plus, anchetatorii au indisponibilizat mai multe sume de bani gasite la perchezitiile efectuate in locuinta primarului: 31.350 lei, 9.000 euro, 31.050 lei si 40.000 lei, 500 euro.

"Pentru a se ajunge la aceasta masura s-a apreciat, in esenta, ca din extrasele de cont ale inculpatului rezulta alimentarea conturilor cu sume in numerar al caror cuantum depaseste cu mult veniturile licite mentionate in declaratiile de avere si cele declarate organelor fiscale. O parte din sumele depuse in anul 2012 in contul sau de campanie electorala nu provine de la persoanele mentionate in acele documente. Veniturile obtinute de tatal sau in ultimii 10 ani din viata erau insuficiente pentru a fi sursa unei mari parti din sumele de bani gasite la perchezitia domiciliara (bancnotele fiind prea noi) si a celor mentionate in declaratia de avere", se arata in rechizitoriul procurorilor.

Procurorii au dubii si in legatura cu declaratia partenerei lui Oprescu, care a sustinut ca a primit sume de bani cu titlul de imprumut (in jur de 200.000 - 400.000 de euro) de la diverse persoane si nu de la primar. De asemenea, anchetatorii sustin ca partenera lui Oprescu si-a cumparat imobilul in care locuieste in mod netransparent, motiv pentru care a fost pus sechestru si pe locuinta ei.

"Tinand cont ca s-a probat faptul ca inculpatul Oprescu Sorin a comis infractiunea de luare de mita, totodata facand parte din anul 2013 dintr-un grup infractional organizat, care avea ca scop exact savarsirea infractiunilor de dare si luare de mita, dobandind bunuri si valori care depasesc veniturile sale licite, din care o mare parte le-a transferat unui membru de familie in sensul legii penale, precum si considerentele expuse in ordonantele de luare a masurilor asiguratorii, se impune, in conformitate cu dispozitiile art. 112 (1) si art. 289 alin. 3 C.pen., confiscarea extinsa de la inculpat si de la partenera sa de viata a sumelor care depasesc valoarea veniturilor licite", se mai arata in rechizitoriul DNA.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Sorin Oprescu, plasat in arest in domiciliu dupa 2 luni de inchisoare:
Sorin Oprescu, plasat in arest in domiciliu dupa 2 luni de inchisoare: "Am de gand sa-mi vad de sanatate"

Primarul Municipiului Bucuresti, in prezent suspendat, a scapat de arestul preventiv, in urma unei decizii a magistratilor Curtii de Apel Bucuresti.

Perchezitie in celula lui Sorin Oprescu. Ce risca fostul primar dupa ce politistii au descoperit ca avea insulina injectabil
Perchezitie in celula lui Sorin Oprescu. Ce risca fostul primar dupa ce politistii au descoperit ca avea insulina injectabil

Lui Sorin Oprescu i s-ar putea interzice anumite drepturi in arest, dupa ce politistii au gasit asupra lui doua flacoane de insulina injectabila. Totul s-a intamplat joi seara, cand politistii au facut perchezitii in celula fostului primar al Capitalei.

Schema prin care Apa Nova ar fi obtinut contracte cu primaria Capitalei. Cum era majorat tariful la apa si canal prin spaga
Schema prin care Apa Nova ar fi obtinut contracte cu primaria Capitalei. Cum era majorat tariful la apa si canal prin spaga

Costin Berevoianu, consilier al primarului suspendat Sorin Oprescu, Vlad Moisescu - membru PNL, omul de afaceri Ovidiu Semenescu si doi cetateni francezi, administratori ai companiei APANOVA, au fost pusi sub acuzare, intr-un dosar scandalos de coruptie.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.