Ministrul Educației: ”Școlile și grădinițele cu rata de vaccinare sub 60% încep în format online”

Ultima actualizare: 05-11-2021 13:38
Ministrul Educației: ”Școlile și grădinițel...
Ministrul Educației: ”Școlile și grădinițel...

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat vineri modul în care vor funcţiona şcolile începând de luni, 8 noiembrie, în condiții care vor ține cont de pandemia de Covid-19.

Conferința de presă a ministrului a fost transmisă LIVE pe ȘtirileProTV.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

Astfel, Cîmpeanu a anunţat că școlile și grădinițele din România, atât cele publice, cât și cele private, vor începe cursurile cu prezență fizică, de luni, 8 noiembrie, doar dacă personalul didactic are o rată de vaccinare anti Covid-19 de cel puțin 60 %.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat deja o centralizare cu rata de vaccinare a personalului angajat în fiecare școală și grădiniță din Capitală, care poate fi consultată AICI.

De asemenea, Cîmpeanu a anunțat că a semnat şi a trimis la Monitorul Oficial cele două ordine de ministru care reglementează structura anului şcolar şi micşorează numărul de note necesar încheierii mediei elevilor.

În cazuri speciale, mediile pot fi încheiate după revenirea elevului la cursuri, până la finalul semestrului ll. Ministrul Educației a mai precizat că a transmis în teritoriu lista tezelor care vor fi susţinute în acest an.

De asemenea, el a precizat că CNSU va emite un document cu procedura de desfăşurare a cursurilor în funcţie de rata de vaccinare. Acest DOCUMENT poate fi consultat aici.

”Hotărârea CNSU privind începerea școlii din 8 noiembrie 2021:

„Art.1 – Se propune ca, pentru adaptarea modalității de desfășurare a cursurilor din cadrul unităților de învățământ la contextul epidemiologic actual, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății să modifice Ordinul comun nr. 5.338/2.015/01.11.2021 Pagina 2 din 2 aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările și completările ulterioare, în sensul prevederii următoarelor scenarii:

a)desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat;

b)desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60 % din personal este vaccinat;

c) desfășurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unitățile de învățământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului.

Art.2 – Măsurile prevăzute la art. 1 produc efecte doar în situația aprobării lor prin Ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.

Art.3 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.”

De asemenea, Cîmpeanu a declarat că, de astăzi, rata de vaccinare la nivelul fiecărei unități de învățământ va fi afișata pe site-ul fiecărui inspectorat școlar județean.

Nu în ultimul rând, ministrul a reamintit faptul că elevii claselor a VIII-a au, anul acesta, ”cu o teză mai puțin”, iar cei din clasele de liceu, de la patru teze, câte aveau, doar trei teze, cu excepția celor din învățământul profesional care aveau deja trei teze.

Sinteza declarațiilor ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu:

- Am semnat și am trimis la Monitorul Oficial cele două ordine de ministru care reglementează structura anului școlar, în sensul în care se legiferează numărul de note pentru a încheia mediile. Mediile pot fi încheiate în situații speciale și în semestrul al 2-lea.

Am transmis în teritoriu lista tezelor. Cei din clasa a 8-a vor avea doua teze, iar cei de liceu trei teze.

- Al treilea ordin se referă la modalitatea începerii școlii. Școala va începe pentru toții copiii, luni, din școli și grădinițe publice și private.

- În situația în care, dincolo de rata de vaccinare există probleme cu reursa umană, profesori carantinați, va exista posibilitatea ca la nivelul școlii să se formuleze o cerere pentru ca școala să rămână în online, chiar dacă are rata de vaccinare de peste 60 %.

- În ședințele de astăzi se va actualiza această rată de vaccinare. Ziua de vineri va fi considerată zi de referință pentru rata de vaccinare. În momentul în care se depășește 60 %, acea școală sau grădiniță intră în regimul de învățământ cu prezență fizică.

- În București există o rată de vaccinare de peste 80 %. Există doar 12 județe în care media este sub 60 %.

- În București, 69 % din școli aveau rata de vaccinare de 60 %: 441 de școli și grădiniție publice și private care, vineri, aveau rata de vaccinare de 60 %.

- Cea mai mare rată de vaccinare este în rândul liceelor, urmate de grădinițe, iar pe ultimul loc sunt școlile.

- Școlile și grădinițele care au rata de vaccinare sub 60 % încep în format online.

Școlile funcționează cu prezență fizică în anumite condiții

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că pragul de vaccinare în rândul personalului didactic, astfel încât şcolile să funcţioneze cu prezenţă fizică, ar putea fi de 60%.

"Conform discuţiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului şcolii, pentru a funcţiona cu prezenţă fizică. Decizia finală se va anunţa la ora 10:00", a declarat Cîmpeanu.

În contextul creşterii accelerate a numărului de cazuri noi de COVID, în luna octombrie s-a decis ca elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal să intre într-o vacanţă de două săptămâni, în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie.

Activităţile de tip after-school au fost suspendate pe o perioadă de 14 zile.

Joi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că vacanţa nu va fi prelungită, iar elevii se vor întoarce fizic la şcoală acolo unde condiţiile epidemiologice şi sanitare o permit, însă a precizat că a fost introdusă o condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona normal, respectiv gradul de vaccinare a personalului din unitatea de învăţământ.

Parteneri
VIDEO PROTVPLUS.RO