Soarta unei foste platforme industriale din Brașov, decisă prin concurs. Ce se va întâmpla cu zona de peste 50 de hectare

×
Publicitate

La Brașov, soarta unei vechi platforme industriale, devenită acum o ruină, a fost decisă, în cadrul unui concurs internațional. Zeci de arhitecți, urbaniști și peisagiști, au venit cu idei, pentru transformarea zonei.

Echipa care a câștigat competiția vă semna un contract de peste două milioane de euro pentru a proiecta în detaliu cum va arăta zona care se întinde pe 50 de hectare.

Platforma industrială Rulmentul din Brașov are o istorie de aproape 100 de ani. Terenul, ultimul de mari dimensiuni, are o suprafață egală cu cea a centrului istoric al orașului. Arhitecții au avut ca temă să găsească o nouă destinație clădirilor. Înainte de a deveni un simbol al economiei centralizate comuniste, în perioada interbelică, pe platformă se fabricau primele avioane românești.

Potrivit proiectului, locul va fi transformat într-un centru cultural imens cu bibliotecă, zone de citit, de socializare și relaxare. La cererea Primăriei, Institutul Național al Patrimoniului a studiat cele 28 de clădiri de pe platforma Rulmentul și a stabilit că unele au o valoare culturală și definesc identitatea orașului, așadar nu ar trebui demolate.

Johannes Bertleff, arhitect: „Hala asta, care are aproape șase hectare, fară mari modificări, fară să distrugi prea mult din ea poate să fie utilizată pentru sporturi indoor, pentru terenuri de baschet de fotbal, amestecat cu parc, să avem zone de parc în interior”.

Spații publice pentru un nou cartier al orașului

Zona este invecinată cu un cartier nou, construit pe terenul fostei fabrici Tractorul. Mii de apartamente au apărut aici, în ultimii ani, iar locatarii - majoritatea tineri - au cerut, în cadrul consultărilor publice, spații verzi, școală, grădinițe și facilități pentru sport. Așa s-a născut tema concursului de soluții, organizat de Ordinul Arhitecților din România.

Allen Coliban, primarul Brașovului: „Nu cred că există o modalitate, mai profesionistă, mai complexă de a aborda acest demers”.

Câștigătorii au fost desemnați de un juriu compus din specialiști din Germania, Elveția, Italia, Ungaria și România.

Iris Dupper, președinta juriului: „Această propunere poate fi un prototip pentru managementul siturilor industriale din România și un exemplu inovativ pentru Europa”.

La concurs s-au înscris 32 de echipe formate din urbaniști, arhitecți și peisagiști.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62491405
Medici, asistenți și funcționari ai spitalului din Rădăuți, vizați de arest. Acuzații de șpăgi de la candidați și pacienți

În cazul Spitalului Județean din Rădăuți, după 11 ore de percheziții, procurorii cer arestarea preventivă a șase persoane, pentru luare și dare de mită și condiționarea actului medical.

62490404
Percheziții de opt ore în cabinetul lui Nelu Tătaru. Ce au găsit procurorii în frigiderul fostului ministru

Cabinetul medical din spitalul din Huși al fostului ministru al sănătății, Nelu Tătaru, a fost percheziționat mai multe ore de procurorii DNA.

62491404
Mărturia studentei băgate după gratii pentru că a aruncat la gunoi o imprimantă căzută de pe mașina Poliției. „A fost oribil”

Apar noi detalii în cazul studentei care a fost ținută 24 de ore după gratii, doar pentru că, după cum spune ea, a luat de pe jos o imprimantă mobilă pierdută de polițiști și a aruncat-o la gunoi.  

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.