Situație revoltătoare la Institutul de Oncologie din Capitală. Curtea Institutului nu a mai fost curăţată de 8 ani

×
Publicitate

Situație revoltătoare la Institutul de Oncologie din Capitală. Curtea era plină de gunoaie, buruieni, bănci rupte și canalizări fără capac.

În aceste condiții și-au dus până acum bătălia bolnavii de cancer, pentru că autorităţile statului nu s-au deranjat să curețe locul. Așa că s-au ocupat nişte voluntari.

Alex Dima: ”Institutul oncologic fundeni. Un loc prin care trec în fiecare an peste 20 de mii de pacienţi care duc o luptă cruntă pentru viaţă. De multe ori am filmat aici şi de fiecare dată această curte mi-a lăsat un sentiment tare ciudat. Spaţiul acesta ar trebui să fie civilizat, să dea speranţă, aici ar trebui să iasă pacienţii şi să se încarce de energie. Din păcate, această curte este deprimantă şi pentru un om sănătos”.

Curtea Institutului nu a mai fost curăţată de 8 ani. Printre bălăriile crescute în voie, sunt guri de canal fără capac adevărate capcane iar băncile, acoperite de boscheţi, s-au rupt. Jucăriile din spaţiul în care ar trebui să se joace copiii bolnavi de cancer sunt ruginite şi acoperite de vegetaţie. Institutul Oncologic, cel mai mare din România, este în subordinea Ministerului sănătăţii. Lidia Kajanto este managerul acestui loc.

Lidia Kajanto, manager: ”De ce suntem în situaţia asta? nu avem personal suficient şi nu avem bani”.

Managerul susţine că în repetate rânduri a cerut ajutor ministerului Sănătăţii. Nu l-a primit. Aşa că am cerut noi ajutor.

Primii care au răspuns au fost membrii asociaţiei peisagiştilor din România. Într-o dimineaţă peste 50 de voluntari s-au apucat să amenejeze spaţiul de joacă pentru copii, să-l scoată la lumină.

Victor Stanoiu, preşedinte Asociaţia Antrerenorilor de Peisagistică: ”Punem irigaţii punem gazon, gazon sitentic. Este un început bun şi neaşteptat. Am fost foarte emoţionat la prima postare pe care am făcut-o. Au început să sune telefoanle de nu mai făceam față”.

Spitalul este în sectorul 2. După numeroase telefoane în care am prezentat situaţia, primăria a trimis Administraţia domeniului public şi o armată de voluntari la treabă. Sute de oameni au muncit mai multe zile şi au scos peste o sută de camioane de resturi vegetale şi gunoi. Şi viceprimarul sectorului 2 susţine că a cerut ministerul să primească în administrare curtea spitalului pentru a putea să intervină. Dar a fost refuzat.

Dan Cristian Popescu Viceprimar Sector 2: ”Soluţia de bază ar fi ca întreaga curte să vină în administrarea sectorului 2 pentru a o amenja şi întreţine pentru ca această acţiune este singulară”.

Institutul are nevoie de multe. Reprezentanţii săi au depus un proiect pentru a primi fonduri europene pentru reabilitare, însă instituţiile statului român au refuzat până acum finanţarea. Scara de incendiu, de exemplu n-a primit nici măcar o vopsea de la inugurarea din 1989. Pereţii exteriori crăpa, tencuiala pică.

Acum, în curtea spitalului voluntarii amenajează spaţii în care pacienţii se vor putea relaxa în condiţii civilizate, se montează aspresoare, se pune gazon. Se vor instala jucării noi pentru copii.

Cristi Anghel, voluntar: ”Am vrut să facem ceva pentru copiii care vor veni să se simtă bine şi am creat puţină lumină faţa de ceea ce găsisem”.

Steluţa Nicolaescu director îngrijiri medicale: ”Nu îmi vine să cred că avem curtea asta. Și că e atât de mare. Nu ştiaţi că e aşa de mare? Era mică. Până la bordură. Mie mi se apre fantastic, fantastic că cineva face ceva”.

Săptămâna viitoare, cu aceste imagini, dovadă că se poate, vom merge împreună cu managerul Institutului şi viceprimarul sectorului la ministerul Sănătăţii pentru a stabili cine se va ocupa de întreţinerea acestui loc scos la lumină de voluntari. Poate cu acestă ocazie şi cei care gestionează fondurile europene vor afla de existenţa acestui spital în care în fiecare an 20 de mii de oameni, copii şi adulţi luptă pentru viaţă. E de datoria noastră să îi ajutăm să ducă această bătălie în condiţii civilizate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Țara Făgărașului, “destinație turistică de excelență”. Ce frumuseți ascunse oferă turiștilor

Țara Făgărașului, ținutul înconjurat de munți, situat între Sibiu și Brașov, a fost desemnată “Destinația Turistică a anului 2020 din România”.

O universitate din România a dezvoltat o modalitate modernă de tratament pentru bolnavii de COVID-19

Cercetători din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, alături de cadrele medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, au pus la punct o modalitate modernă de tratament complementar pentru bolnavii de COVID-19, scrie Monitorul de Galați.

Un bătrân dispărut de la azil a fost găsit mort într-un lac din Alba Iulia

Un bărbat de 63 de ani din Alba Iulia, dat dispărut dintr-un centru pentru vârstnici, a fost găsit fără viaţă într-un lac din oraş.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Preşedinta Comisiei Europene propune crearea unui Consiliu de securitate: Face apel la combaterea „ultranaţionaliştilor”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, crearea unui Consiliu european de securitate, care să asocieze UE, Canada, Norvegia şi Regatul Unit.

Surse: Nicușor Dan ar putea desemna direct noul premier. Partidele nu ar fi fost convocate încă la consultări

Președintele Nicușor Dan nu ar fi convocat, până miercuri la ora 10:00, nici consultări informale, nici oficiale cu liderii partidelor pentru desemnarea unui nou premier.