Situație gravă la Suceava: Medicii infectați reprezintă 10% din totalul pacienților

×
Publicitate

Situația este extrem de gravă de la Spitalul din Suceava, unde cadrele medicale infectate reprezintă mai bine de 10% din numărul total al bolnavilor din țară.

A fost deschis un dosar penal, iar responsabilii încearcă să afle cum a fost posibil ca noul virus să se răspândească în masă printre cei care ar trebui să îngrijească pacienții.

La Suceava a fost trimis și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru. În urma analizei, echipa ministerului a decis ca toţi medicii neinfectaţi să intre în izolare, iar- de marți seară- a început transferul pacienţilor în alte unităţi medicale.

În Spitalul de Urgenţă Suceava - închis încă de luni - 83 de cadre medicale au fost confirmate cu COVID-19.
34 sunt medici, iar ceilalţi - asistenţi şi infirmieri - potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

S-ar fi ajuns aici pentru că anumiţi funcţionari publici din sistemul medical nu ar fi respectat regulile de prevenire şi combatere a bolilor contagioase.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan, citat de Agerpres, a declarat marți seară la un post de televiziune că la Spitalul din Suceava au fost cantităţi insuficiente de materiale de protecţie. Dar că ar fi existat totuşi directive că distribuţia prioritară să se facă exclusiv către personalul care lucrează în secţiile de boli infecţioase, terapie intensivă şi cu pacienţi suspectaţi de coronavirus.

După vizita de ieri a echipei Ministerului Sănătății, au fost luate mai multe măsuri. Spitalul Judeţean are 1.300 de angajați- personal medical și auxiliar. Pe lângă cei 34 de medici confirmați pozitiv la Covid-19 şi internați la Infecțioase, restul sunt în izolare acasă, pentru 14 zile. Vorbim de 199 de medici.

Marți seară a început transferarea celor 124 de pacienți, în alte unități sanitare. Cei cu COVID-19 sunt duşi la Secţia de Infecţioase, aflată într-o clădire separată. Pacienții neinfectaţi și care reprezintă urgențe medicale vor fi transferați în spitale din județul Iași, în funcție de patologie. Iar pacienții neinfectaţi şi care nu reprezintă urgențe își vor continua tratamentul izolați la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.

În cel mult 48 de ore de la decizie se estimează redeschiderea Unității de Primiri Urgențe. Aici va fi transferat personal medical din Iași, din clinicile private din Suceava și din cadrul ISU Suceava.

Toți pacienții care vor fi investigați în UPU vor fi dirijați ulterior pentru continuarea tratamentului la spitale din Fălticeni și Rădăuți. Cei cu patologie severă vor fi transferaţi Iași.

Echipa Ministerului Sănătăţii a decis ca, după dezinfecție, Spitalul Județean Suceava să devină unitate medicală în care să fie tratate doar cazurile infectate cu noul coronavirus.

Pe de altă parte, procurorii au deschis un dosar penal după ce s-a aflat că reprezentanţii spitalului au solicitat cadrelor medicale să meargă luni la serviciu - indiferent dacă erau confirmate sau nu cu COVID-19 ori erau suspecte - iar de aici a rezultat o posibilă contaminare în masă.

"(...)anumiţi funcţionari publici din sistemul medical, şi-au exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere intereselor legitime ale cetăţenilor, prin aceea că, în contextul pandemiei existente la nivel mondial, au solicitat cadrelor medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava, prezenţa, la data de 23.03.2020, la serviciu, a persoanelor testate pozitiv, negativ şi a celor suspecte, rezultând într-o posibilă contaminare, în masă", a transmis Parchetul de pe lângă judecătoria Suceava într-un comunicat.

Greşeli s-au făcut şi ieri la Spitalul din Suceava. Zeci de angajaţi au fost chemaţi în curtea unităţii medicale că să fie testaţi pentru COVID-19. Au stat câteva ore împreună, la coadă, fără să respecte măcar distanta socială şi au fost expuşi noului virus.

Tudor Ciuhodaru, medic primar UPU, Spitalul de Neurochirurgie Iași: "Este incredibil şi inacceptabil. Viaţa colegilor mei a fost încă o dată pusă în pericol. Viaţa colegilor mei trebuie protejată şi am văzut o oroare: ni se spune că suntem eroi, // dar suntem lăsaţi la coada când e vorba de testare."

Pentru felul în care a gestionat situaţia, directorul medical al unităţii a fost înlocuit din funcţie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
VIDEO. Un preot din Cluj împărtășește enoriașii cu aceeași linguriță. Imaginile, publicate de Euronews

Sute de oameni au participat, duminică, la slujba susţinută în aer liber de către preoţii de la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca, enoriaşii formând cozi în faţa preoţilor pentru a primi împărtăşania, care s-a făcut cu aceeaşi linguriţă.

Situația în Spania ar putea deveni mai gravă decât în Italia. Greșeala făcută de autorități

Spre deosebire de Italia, unde 80% dintre decesele cauzate de Covid-19 au avut loc în doar trei regiuni, în Spania a apărut o creștere accelerată cazurilor în zone care nu erau afectate de boală, potrivit El Pais.

Un tânăr de 28 de ani a murit în Franţa de Covid-19, după ce a luat antiinflamatoare

Un tânăr francez de 28 de ani a murit duminică de insuficiență respiratorie acută provocată de Covid-19, după ce a luat antiinflamatoare care i-au agravat simptomele, relatează Nice Matin.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.