Situația drumurilor din țară după episodul de viscol. CNAIR, anunț de ultimă oră despre restricţiile de circulaţie

62605671
Shutterstock

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că, în prezent, nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricţionate din cauza condiţiilor meteorologice.

„În urma intervenţiilor permanente şi constante ale personalului CNAIR, în prezent nu mai sunt sectoare din reţeaua rutieră naţională închise sau restricţionate din cauza condiţiilor meteorologice specific sezonului de iarnă", potrivit unui comunicat al instituţiei transmis duminică.

Conform sursei citate, de sâmbătă, ora 18:00 până duminică, ora 6:00, personalul CNAIR a acţionat cu 1.098 utilaje şi a răspândit 5.188,8 tone de material antiderapant şi 8,2 tone clorură de calciu.

CNAIR recomandă şoferilor să se informeze înainte de plecare cu privire la condiţiile meteo şi eventualele restricţii de trafic, să utilizeze corect sistemele de iluminare şi climatizare şi să îşi adapteze viteza la starea carosabilului, păstrând în permanenţă o distanţă de siguranţă faţă de celelalte vehicule.

Drumuri închise în Buzău

Restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone au fost ridicate, duminică dimineaţa, pe drumul naţional DN 2C, între kilometri 0 şi 48, însă traficul se desfăşoară, în continuare, în condiţii de iarnă, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău.

„Începând cu ora 07:30, a fost ridicată restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 3,5 tone pe sectorul de drum naţional DN2C, km 0+000 - 48+000", a transmis sursa citată.

Autorităţile recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze viteza la condiţiile de drum.

Drumuri blocate în Brăila

Două drumuri judeţene şi unul comunal din judeţul Brăila erau blocate, duminică dimineaţa, din cauza condiţiilor nefavorabile, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), care precizează însă că traficul rutier se desfăşoară normal pe drumurile naţionale.

Sunt blocate drumurile judeţene: DJ 211B - Bărăganu - Victoria - Mihai Bavu; DJ 212 Mihai Bravu - limita cu judeţul Ialomiţa; DC Pribeagu - Colţea.

„Se lucrează pentru îndepărtarea sulurilor de zăpadă. Pe celelalte drumuri se circulă în condiţii de iarnă. Pe drumurile naţionale se circulă în condiţii normale", arată ISU Brăila.

Autorităţile menţionează că nu sunt probleme în ceea ce priveşte trecerea cu BAC-ul în Insula Mare a Brăilei.

De asemenea, toate localităţile sunt alimentate cu energie electrică. 

Șase drumuri județene din Ialomița, închise din cauza condițiilor meteo

Şase drumuri judeţene din Ialomiţa sunt închise, duminică dimineaţa, din cauza condiţiilor meteo, autorităţile recomandând cetăţenilor să evite deplasările neesenţiale şi să respecte restricţiile instituite.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ialomiţa, la ora 9:00, traficul era închis pe DJ 201 B - Raşi - Ciochina, DJ 313 Horia - Axintele, DJ 402 Hagieşti - Lilieci, DJ 102 H - Grindu - Colelia, DJ 102H Miloşeşti - Reviga, DJ 203F Scânteia - Murgeanca - Valea Ciorii, DJ 213 Gura Ialomiţei - limită cu judeţul Brăila şi DJ 201 Albeşti - Poiana.

„Structurile Ministerul Afacerilor Interne sunt pregătite la nivelul judeţului Ialomiţa şi acţionează în sistem integrat pentru soluţionarea operativă a oricăror solicitări venite din partea cetăţenilor. Rugăm participanţii la trafic să respecte restricţiile instituite, să evite deplasările neesenţiale în zonele afectate şi să se informeze permanent din surse oficiale cu privire la evoluţia situaţiei", a transmis sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Viscol agerpres
Efectele Codului galben de viscol și ninsori. Bilanțul distrugerilor provocate de vremea extremă în 12 județe și București

Fenomenele meteorologice periculoase prognozate au provocat efecte la nivelul a 31 de localități din 12 județe și municipiul București, zeci de tronsoane de drumuri naționale și județene fiind închise traficului rutier din cauza zăpezii și a viscolului.

Vlcsnap 2026 02 21 19h30m03s653
Românii, nemulțumiți de întârzierile mari ale trenurilor din cauza viscolului. „Cei de la informații ne-au mințit pe față”

Ninsoarea și vântul puternic au dat peste cap și circulația din gări și aeroporturi. La Otopeni, de pe aeroportul Henri Coandă, niciun avion nu a plecat la timp și pasagerii au așteptat chiar și peste 3 ore până să decoleze.

Iarna viscol
România, lovită din plin de ciclonul mediteranean. Viscolul a închis drumuri și blochat traficul în 16 județe și Capitală
Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Luca Niculescu, întâlnire cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac, înaintea votului de învestitură. „Situația este gravă”

Premierul desemnat Luca Niculescu se întâlnește, astăzi, cu miniștrii propuși la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Proteste franta gettyimages 2300257535
Situație critică în Franța. Macron se va adresa națiunii după protestele violente din Hexagon. Primul deces raportat

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va adresa ţării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunţat biroul său, informează Reuters.