Sfarsitul Epocii Vadim. Istoria unei vieti dedicate insultei si scandalului: Tara nu mai poate fi condusa decat cu mitraliera

61717309

Corneliu Vadim Tudor s-a nascut la 28 noiembrie 1949, la Bucuresti. In anii ‘70-‘80, a fost ziarist la „Romania libera“ si la „Agerpres“.

A intrat in cercul oamenilor de cultura prin intermediul scriitorului Eugen Barbu, cel care i-a devenit mentor. A fost acuzat de plagiat si a scris nenumarate ode Ceausestilor, ramanand pana la moarte un aprig aparator al memoriei fostului dictator.

La Revolutie a stat ascuns in casa cateva zile, fiind perceput ca un nomenclaturist. Dupa ce furia revolutionara s-a evaporat, Vadim a infiintat, cu acceptul fostului prim-ministru Petre Roman, revista „Romania Mare“.

Cariera politica a lui Corneliu Vadim Tudor si-a atins apogeul la alegerile prezidentiale din anul 2000. Speculand disperarea electoratului si mizand pe un discurs agresiv in care anunta lichidarea celor care au furat Romania, Vadim a reusit sa produca o mare surpriza si sa se califice in al doilea tur de scrutin, alaturi de Ion Iliescu. In timpul campaniei electorale, „Tribunul“ anuntase ca va conduce tara cu mitraliera, dar asta nu l-a impiedicat sa obtina 28,3% din voturi.

Cititi mai multe pe www.adevarul.ro.
 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61715409
Iohannis: O solutie pentru diminuarea fenomenului "brain drain" - recunoasterea diplomelor, facilitarea echivalarii studiilor
Klaus Iohannis a declarat marti, in cadrul unei conferinte pe tema diasporei romanesti, ca o solutie pentru diminuarea fenomenului "brain drain" care afecteaza puternic tara noastra este recunoasterea diplomelor si echivalarea studiilor.
61678971
Victor Ponta, din nou la DNA. Premierul sustine ca a depus un document care ii dovedeste nevinovatia
Premierul Victor Ponta s-a prezentat, marti dimineata, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie.
61717285
Nou termen in dosarul tortionarului Ion Ficior. Cererea fiului uneia dintre victimele sale
Inca un tortionar asteapta sa afle daca va fi sau nu trimis dupa gratii, pentru atrocitatile comise in inchisorile comuniste cu mai bine de jumatate de secol in urma.