Un an de la tragedia aviatica din Apuseni. 2.000 de ore de cercetari, 200 de persoane audiate, NICIUN raspuns

×
Codul embed a fost copiat

In urma cu un an, mai exact pe 20 ianuarie 2014, pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion isi pierdeau vietile in accidentul aviatic din muntii Apuseni, la granita dintre judetele Cluj si Alba.

Peste 150 de persoane au urcat sambata pana in locul in care s-a prabusit avionul. La parastasul organizat de Romanita Iovan, au participat si motii care au reusit sa-i salveze pe medicii Radu Zamfir, Sorin Ianceu, Valentin Calu, Catalin Pivniceru, dar si pe copilotul Razvan Petrescu.

  Argentin Todea, unul dintre salvatori: "Ramane o legatura spirituala fata de locul acesta. Dumnezeu sa-i ierte!"

Gheorghe Trif, unul dintre salvatori: "Niste emotii foarte mari, cand am ajuns acolo cu colegii mei, am dus-o 2 km pe bratele mele pe Aura. Acele amintiri sunt inca vii. In primele 2 saptamani cand inchideam ochii o vedeam pe studenta."

Fosta sotie a pilotului Adrian Iovan a izbucnit in lacrimi in timpul slujbei, in momentul in care cerul a fost brazdat de un avion. Romanita Iovan a adus la locul accidentului macheta unui avion construita de fiul ei, Albert. A asezat-o in foisorul construit aici de moti: un adevarat altar cu fotografii in memoria celor disparuti.

Citește și
Gabriel Oprea
Cazurile Apuseni si Siutghiol schimba procedurile de interventie in situatii de urgenta. Ce a declarat vicepremierul Oprea
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Tragedia s-a produs intr-o zona accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine. Echipa medicala din avion mergea de la Bucuresti la Oradea, unde urma sa preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului si victimele au fost gasite de trei localnici, dupa cautari care au durat aproximativ cinci ore si la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, politisti, salvamontisti, angajati ai Parcului National Muntii Apuseni si localnici.

Peste 200 de persoane au fost audiate pe parcursul a 2.354 ore de ancheta si s-au solicitat relatii de la peste 40 de institutii ale statului, in cazul accidentului aviatic din muntii Apuseni, informeaza Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) intr-un comunicat.

Martorii audiati sunt din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Sanatatii, Administratiei Romane a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), spitalelor judetene Alba, Cluj si Oradea, Spitalului Municipal Beius, Institutului Clinic Fundeni, Spitalului Clinic "Sf. Maria" Bucuresti, Agentiei Nationale de Transplant, scolii Superioare de Aviatie Civila, ocoalelor silvice Horea, Gilau etc., Asociatiei Salvatorilor Montani Bihor, serviciilor publice judetene Salvamont Alba si Cluj, Blue Air etc. De asemenea, printre martori au fost si locuitori ai comunelor Horea, Albac, Poiana Horea, Belis etc., care au actionat in sprijinul echipelor de cautare si salvare a supravietuitorilor accidentului aviatic.

In acelasi timp, s-au solicitat relatii de la peste 40 de institutii ale statului.

La solicitarea Sectiei parchetelor militare, Comisia Superioara Medico-Legala din cadrul INML a transmis procurorilor militari raportul de expertiza medico-legala privind-o pe victima Aurelia Ion.

In prezent, se asteapta depunerea de catre Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile (CIAS) a Raportului de investigatie tehnica a accidentului aviatic din data de 20 ianuarie 2014, se mai spune in comunicatul PICCJ.

In dosarul accidentului din Apuseni, procurorii au decis inceperea urmaririi penale pentru ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa si neglijenta in serviciu, dar si pentru neluare si nerespectare a masurilor legale de securitate si sanatate in munca si incalcarea de catre personalul aeronautic civil a indatoririlor de serviciu.

Dosarul accidentului aviatic din Muntii Apuseni este instrumentat de Parchetul instantei supreme.

Arafat, despre accidentul din Apuseni: Procuratura lucreaza la acest caz, nu a fost neglijat deloc

Secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat ca la aproape un an de la accidentul aviatic din Muntii Apuseni se asteapta rezultatul anchetei, adaugand ca Parchetul lucreaza la acest caz si ca "nu a fost neglijat deloc". "Inca asteptam rezultatul anchetei, nu ies cu comentarii fara sa stiu. Normal, aici Procuratura deja de un an lucreaza si va spun ca au lucrat la acest lucru, nu a fost neglijat deloc, pentru ca stim ca au continuat sa colecteze informatii si au audiat oameni si oficialitati si tot. Acum asteptam concluzia lor. Pana la concluzia lor, prefer sa nu zic eu nimic in acest sens", a raspuns Raed Arafat.

Potrivit acestuia, anul trecut a inceput cu "o tragedie" si s-a incheiat cu alta.

"Am simtit, poate pentru prima data, cum o tragedie poate sa fie chiar folosita, criticata, comentata de experti - intre ghilimele - fara nicio forma de analiza adevarata asupra situatiei. si asteptam sa vedem concluziile care vor iesi de la cei care fac investigatiile amanuntite si sa vedem ce vor zice ei. insa eu consider ca anul trecut, pentru noi toti care lucram in sectorul de urgenta, a fost o transformare care sper sa nu persiste. Pentru ca presiunea care se pune asupra sistemului, comandantilor de interventii, cei care iau decizii la fata locului - nu vorbesc de mine sau de cei care suntem la nivelul la care luam decizii mult mai complexe, la un moment dat, daca ni se solicita - insa cei care sunt la fata locului simt o presiune pentru ca am inceput sa ii atacam in timpul interventiei si sa ii analizam in timpul interventiei, fara ca nici macar sa intelegem ce se intampla in aceasta interventie", a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat a fost prezent la sedinta de bilant a ISU Mures, in cadrul careia s-a aratat ca, in judet, numarul interventiilor in situatiile de urgenta a crescut cu peste 13 la suta in 2014 fata de anul anterior. De altfel, 90 la suta din totalul celor 15.000 de interventii au fost ale SMURD.

Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD) va implini in acest an 25 de ani de la infiintare, eveniment care va fi marcat, in luna septembrie, la Targu Mures. Bazele acestuia au fost puse in 1990, iar Serviciul functiona atunci in cadrul Clinicii de Anestezie-Terapie Intensiva a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures si se baza doar pe un echipaj.

Peste 150 de persoane la un parastas pe Varful Petreasa, la un an de la accidentul aviatic

Peste 150 de persoane au participat, sambata, pe Varful Petreasa, din Muntii Apuseni, la un parastas in memoria celor doua victime ale accidentului aviatic produs in zona la inceputul anului trecut - pilotul Adrian Iovan si studenta Aura Ion -, comemorarea fiind organizata de Romanita Iovan.

Aproximativ 150 de persoane, rude si apropiati ai pilotului Adrian Iovan, dar si localnici, printre care si cei care au ajutat la cautarea epavei avionului, au participat, sambata, la parastasul organizat la implinirea unui an de la accidentul de avion, transmite corespondentul Mediafax.

Slujba de pomenire s-a desfasurat pe Varful Petreasa, in locul unde, in 20 ianuarie 2014, a aterizat fortat un avion de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul caruia se afla un echipaj medical si unde localnicii au construit un mic altar din lemn si au amplasat o cruce de mari dimensiuni in memoria celor doua victime ale accidentului aviatic, pilotul Adrian Iovan si studenta Aura Ion.

Parastasul a fost organizat de Romanita Iovan, fosta sotie a pilotului Adrian Iovan, iar aceasta l-a adus la Horea, comuna pe raza careia s-a produs tragicul accident, si pe fiul lor, Albert, care insa a ramas la pensiunea la care au fost cazati fara a urca pe munte la locul accidentului.

Romanita Iovan a dus, insa, pe munte o macheta a unui avion BN 2, model pe care l-a pilotat Adrian Iovan in ziua accidentului, macheta despre care ea a spus ca a fost realizata de Albert pentru tatal sau si pe care a pus-o in altarul ridicat la locul acidentului.

Persoanele care au asistat la slujba de pomenire au urcat pe munte o portiune din drum cu masini de teren si apoi pe jos, deoarece drumul acoperit de zapada nu permitea accesul auto. La finalul slujbei de pomenire, toti cei prezenti au fost invitati si la o masa organizata in localitatea Horea.

Pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion si-au pierdut viata in accidentul aviatic produs in 20 ianuarie, in muntii Apuseni, intr-o zona accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita dintre judetele Cluj si Alba.

In accident au fost raniti copilotul Razvan Petrescu si medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul "Sfanta Maria" si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor.

Echipa medicala din avion mergea de la Bucuresti la Oradea, unde urma sa preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului si victimele au fost gasite de trei localnici, dupa cautari care au durat aproximativ cinci ore si la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, politisti, salvamontisti, angajati ai Parcului National Muntii Apuseni si localnici.

In cazul accidentului, peste 200 de persoane au fost audiate pe parcursul a 2.354 ore de ancheta si s-au solicitat relatii de la peste 40 de institutii ale statului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
Citește și...
Raed Arafat, despre accidentul in care a murit Adrian Iovan:
Raed Arafat, despre accidentul in care a murit Adrian Iovan: "Inca asteptam rezultatul anchetei"

Secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat, vineri, la Targu Mures, ca la aproape un an de la accidentul aviatic din Muntii Apuseni se asteapta rezultatul anchetei.

Cazurile Apuseni si Siutghiol schimba procedurile de interventie in situatii de urgenta. Ce a declarat vicepremierul Oprea
Cazurile Apuseni si Siutghiol schimba procedurile de interventie in situatii de urgenta. Ce a declarat vicepremierul Oprea

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, marti, ca procedurile de interventie in situatii de urgenta vor fi regandite si ca exista acordul in acest sens dat de premierul Victor Ponta.

Pilotul a murit inecat, doctorita Laura Vizireanu a avut aceeasi soarta ca Adrian Iovan in Apuseni. Ancheta in tragedia SMURD
Pilotul a murit inecat, doctorita Laura Vizireanu a avut aceeasi soarta ca Adrian Iovan in Apuseni. Ancheta in tragedia SMURD

Tragedia aviatica de la Siutghiol va fi investigata de procurorii militari, din parchetul general. Decizia a fost luata miercuri de procurorul general al Romaniei, dupa ce s-a dovedit ca strangerea probelor este dificila, iar investigatia complicata.

Recomandări
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână

Unul din cele mai bune licee din București, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, a simțit că trebuie să se reinventeze. În urmă cu patru ani directoarea a gândit un proiect pilot îndrăzneț, mai apropiat de cerințele actuale ale învățământului.  

TAROM și-a
TAROM și-a "pensionat" o parte din flotă. Soartă grea pentru unele avioane Airbus A318

Avioane Airbus care au aparținut flotei TAROM au ajuns la fier vechi. Două dintre acestea au fost dezasamblate de noul proprietar direct la Otopeni.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”

Scene de infarct joi dimineță pe autostrada A3, între București și Ploiești. 12 mașini s-au izbit că niște popice într-un carambol care a forțat autoritățile să activeze planul roșu de intervenție.