Scandal diplomatic. MAE neagă că ambasadorul României la Budapesta a refuzat convocarea

62052258

Ambasadorul român la Budapesta nu a refuzat convocarea la Ministerul ungar de Externe, ci a propus ca întâlnirea să aibă loc luni, informează un comunicat al Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE).

"Referitor la invitarea ambasadorului român la Budapesta la Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior (MAECE) ungar, precizăm că întâlnirea nu a fost refuzată de partea română, care a propus ca aceasta să aibă loc în cursul zilei de luni", arată sursa citată.

Potrivit MTI, care citează o oficialitate a Ministerului ungar de Externe, "ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, ce fusese convocat pentru vineri la MAECE din Ungaria pentru a discuta pe tema evenimentelor din ajun de la cimitirul militar internaţional de la Valea Uzului, a refuzat să se prezinte, invocând ordine contradictorii".

MAE "respinge ferm acuzaţiile şi limbajul inacceptabil utilizat de oficialul de la Budapesta, solicitând părţii ungare să se abţină de la provocări şi de la escaladarea tensiunilor, alimentate inclusiv prin prezenţa la cimitirul internaţional din Valea Uzului a unui înalt oficial ungar şi prin prezentarea distorsionată a situaţiei din Valea Uzului şi a evenimentelor de la data de 6 iunie", mai arată comunicatul.

Potrivit sursei citate, din informaţiile actuale, oficialul ungar a fost prezent în România "fără o invitaţie oficială a părţii române".

"Ministerul Afacerilor Externe subliniază caracterul internaţional al cimitirului din Valea Uzului şi dreptul neîngrădit al fiecărui stat să îşi comemoreze eroii înhumaţi în acel cimitir", punctează MAE.

Totodată, ministerul aminteşte că forţele de ordine au asigurat ordinea publică în zonă şi au comunicat că "pe timpul desfăşurării evenimentului nu au existat violenţe între participanţi sau între participanţi şi forţele de ordine".

Partea română reaminteşte "că a făcut în permanenţă apel la calm şi moderaţie, constatând cu regret o atitudine contrară a oficialilor ungari atât prin declaraţiile publice, cât şi prin incitările transmise pe reţelele sociale", menţionează MAE.

Totodată, evidenţiază că "rămâne deschisă la dialog pentru identificarea, de o manieră constructivă şi echilibrată, a unor soluţii practice care să fie acceptate de întreaga comunitate locală, români şi maghiari deopotrivă".

Ministerul Afacerilor Externe informează, totodată, că, la data de 7 iunie, a transmis o notă verbală Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior (MAECE) ungar, prin care exprimă protestul ferm faţă de "profanarea, din nou, a simbolurilor statele ale României în cursul unei manifestaţii neautorizate la Ambasada României de la Budapesta a unor grupuri extremiste, xenofobe şi antisemite din Ungaria: Mişcarea celor 64 de Comitate şi Partidul Mi Hazank".

"Gravitatea acestor fapte este indiscutabilă şi reclamă o acţiune fermă a autorităţilor publice ungare în virtutea obligaţiilor internaţionale privitoare la securitatea Misiunilor Diplomatice şi la protejarea demnităţii lor. Este, de asemenea, revoltător faptul că profanarea însemnelor de stat ale României cu însemne revizioniste şi revanşarde s-a făcut în prezenţa echipajelor poliţiei ungare, a cărei responsabilitate elementară ar fi fost de a preveni aceste fapte", punctează MAE.

Ministerul "îşi exprimă, de asemenea, consternarea pentru faptul că autorităţile de la Budapesta nu au prevenit repetarea profanării însemnelor de stat ale României, în ciuda solicitărilor ferme în acest sens ale statului român".

"Ministerul Afacerilor Externe solicită imperativ autorităţilor ungare să descurajeze şi să condamne prin toate instrumentele legale la dispoziţie aceste manifestări şi de asemenea, să demareze cu celeritate o anchetă cu privire la vinovaţi şi la pasivitatea echipajelor de poliţie. De asemenea, MAE cere autorităţilor de la Budapesta să se abţină de le orice gesturi de natură să contribuie la escaladarea situaţiei".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Marcel Lepa, bărbatul care l-a împuşcat mortal pe poliţistul din Timiș, arestat preventiv

Magistraţii Tribunalului Timiş au emis, vineri, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului care a împuşcat mortal duminică un poliţist aflat în misiune, pe raza localităţii Izvin.

Poliţia caută un grup de tineri. Ce le-au făcut aceştia unor oameni, în plină stradă

Poliţiştii din Alba Iulia caută un grup de tineri care au înţepat pe stradă, se pare, cu un ac de seringă două persoane.

Tânăr, la un pas de a se îneca în timpul unul curs de scufundări. A fost resuscitat

Medicii din Constanța au reuşit să readucă la viaţă un bărbat de 30 de ani care participa la un curs de scufundări şi a fost la un pas de a se îneca.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.