Institutul de Cercetare a Calității Vieții are în plan să introducă în cursurile de formare profesională și ore dedicate recunoașterii semnelor de violență, inclusiv a celei psihologice. În acest fel, angajatele din saloane ar putea observa și ajuta femeile agresate.
De la coafeze sau cosmeticiene până la maseuri sau fizioterapeuți, proiectul derulat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții își propune să pregătească mai mulți specialiști din industria de frumusețe să identifice semne timpurii ale violenței și să ajute femeile aflate în situații de risc, fără a le pune în pericol.
Corespondent Știrile PRO TV: „Proiectul nu își propune să transforme angajatele saloanelor de înfrumusețare în psihologi la locul de muncă, dar urmărește să îi facă pe toți cei care lucrează în astfel de spații să conștientizeze că există servicii pentru persoanele care prezintă semne ale violenței. În acest fel, femeile aflate în situații limite să fie îndrumate să ceară ajutorul specialiștilor.”
Claudia Petrescu, Institutul de Cercetare a Calității Vieții: „Nu o să fie nici în contact cu poliția. Sunt unul dintre actorii în care femeile au încredere și atunci încercăm ca acest proces de conștientizare a semnelor violenței asupra femeilor să fie identificate și să încercăm măsuri de prevenție cu mai mulți actori.”
Saloanele, spații sigure pentru victime
Specialiștii descriu saloanele drept spații intime și confidențiale, privite ca refugii sigure pentru cliente, iar pentru victime o vizită poate reprezenta un moment rar de autonomie. Programul vizează nu doar violența fizică, ci și formele mai greu de observat – violența psihologică, emoțională sau economică, tot mai frecvente, spun specialiștii.
Camelia Neag, administrator salon: „Odată cu frecvența, prind încredere. Coafeză, cosmeticiană, ești persoana neutră, la serviciu colegii sunt mai puțin neutri. Cazuri sunt foarte multe, iar cele mai multe femei nu vorbesc decât atunci când situația degenerează aproape în pragul divorțului, dacă este vorba despre abuz între parteneri, însă semnele sunt foarte multe.”
Derulat inițial în regiunea italiană Piemont, proiectul urmează să fie extins în întreaga țară, dar și în Germania, Grecia, Bulgaria și România. În următorii doi ani, în fiecare stat ar urma să fie formați 100 de specialiști și 200 de elevi care urmează cursuri de profil în școli profesionale și licee tehnologice. Printre ei se numără și Ileana, care lucrează în industrie de peste 20 de ani și a auzit zeci de povești cutremurătoare.
Ileana, formator: „Faptul că o să am mai multe informații unde să le trimit, eu cred că asta contează, că sunt pregătită să ajut. Ar trebui să știm că autoritățile sunt de partea noastră și să cunoaștem anumite programe cu psihologi, terapeuți, unde să le îndrumăm să meargă, cu sau fără bani.”
Cursuri de formare și colaborare cu serviciile sociale
Cursurile se vor derula în cadrul programelor de formare profesională, iar specialiștii lucrează acum la ghiduri specifice împreună cu serviciile de asistență socială din fiecare stat.
Potrivit datelor oficiale, în primele șase luni ale anului 2025, în România au fost raportate peste 61.000 de cazuri de violență domestică.