S-a dat undă verde exploatărilor de gaze din Marea Neagră. De unde câștigă statul român

×
Publicitate

În criza energetică, agravată de războiul din Ucraina, parlamentarii noştri au dat undă verde pentru exploatările de gaze din Marea Neagră.

Din pricina regimului fiscal rigid de până acum, investitorii opriseră orice demers. Odată trecută și promulgată această lege, guvernul ne promite că România va deveni un jucător important pe piața gazelor.

Nicolae Ciucă, premierul României: „Primul proiect va demara luna viitoare. Avem certitudinea că la sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră care va intra în sistem.”

Este vorba despre zăcămintele de la Midia. Conform estimărilor, vor putea fi extraşi un miliard de metri cubi de gaze pe an de către americanii de la Black Sea Oil. Următoarele pe listă sunt zăcămintele de la Neptun Deep, tot în Marea Neagră, dar și de la Caragele, pe uscat. În total, zăcăminte estimate de aproape 100 de miliarde de metri cubi de gaz vor fi exploatate nu mai târziu de 2027.

Virgil Popescu, ministrul Energiei: „România câștigă din redevență, care este undeva la 13%, câștigă din impozitul pe venitul suplimentar, România câștigă din impozitul pe profit al companiilor, din numărul de locuri de muncă care au fost create, care se vor crea, din TVA, și cred că cel mai important lucru, România devine independentă energetic și nu mai avem probleme de aprovizionare cu gaze naturale.”

În baza legii offshore adoptate de deputați, statul va percepe un impozit pe profitul suplimentar de la 15% la 70%, dacă prețul sare de 85 de lei/MWh, iar companiile vor putea să-și deducă până la 40% din cheltuielile de investiții. La final, statul ar urma să câștige aproape 60% din investiție.

Marcel Ciolacu, președintele PSD: „România va deveni un jucător regional important. Restul, cu tot respectul, e cancan”

Statul român va avea prioritate la cumpărarea gazelor extrase și doar ce nu avem nevoie va fi vândut pe piața externă. Astfel, în următorii ar, nu doar că ne vom asigura necesarul de consum, ci am putea deveni și exportatori, promit oficialii. Legea adoptată merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62260584
Cum a murit tânăra româncă în timp ce își făcea un selfie la o cascadă din Thailanda. Iosana avea 23 de ani

O cascadă spectaculoasă dintr-o insulă exotică din Thailanda, unde în ultimii ani doi oameni au murit și unul a fost rănit în timp ce încercau să își facă fotografii, adaugă încă un nume pe lista neagră a tragediilor.

62260583
Miile de români prinși când intrau ilegal în SUA spun că au fugit de teama lui Putin sau că sunt persecutați în țară

Tot mai mulți români încearcă să pătrundă ilegal în Statele Unite. Potrivit autorităților americane de frontieră, luna trecută, peste o mie de conaționali au fost prinși când intrau ilegal în SUA.

62260580
Operațiunea arestării lui Sorin Oprescu în Grecia, dezvăluită de un medic grec. „Au intrat cu haine civile peste el”

În Grecia, procurorii au decis că medicul Sorin Oprescu va rămâne după gratii, după ce a fost prins într-un cartier luxos al Atenei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.