Ciucă: În iunie, România va avea extrasă din Marea Neagră ”prima moleculă de gaze”

62260463
Pro TV

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, la sfârșitul lunii iunie, România va avea extrasă din Marea Neagră ”prima moleculă de gaze”.

Șeful Guvernului a făcut aceste declarații la un eveniment organizat de comunitatea oamenilor de afaceri, Romanian Business Leaders Summit.

Ciucă a precizat că România va face primii pași pentru obținerea unei independențe energetice după ce Parlamentul va adopta modificările la Legea offshore.  

”În ceea ce privește resursele de gaze, astăzi, domnule președinte, se va aproba Legea offshore în Parlamentul României. Vom crea, astfel, predictibilitatea și posibilitatea ca investițiile, atât în exploatarea resurselor offshore, cât și onshore să poată să demareze. De altfel, primul proiect va demara luna viitoare. Este vorba despre investițiile pe care compania Black Sea Oil & Gas le-a făcut în Marea Neagră și, după întâlnirea de ieri, avem certitudinea că la sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră, care va intra în sistem.” - a spus Ciucă.

Premierul a declarat că există deja două companii care vor să demareze proiecte.

”La nivelul celor două companii, OMV Petrom și Romgaz, există deja discuțiile și proiectele asigurate, astfel încât nu mai târziu de sfârșitul anului trecut 2026, începutul anului 2027, să avem resursa de gaz necesară atât pentru asigurarea independenței, necesare pentru economia românească, pentru consumul public, cât și pentru a putea să dezvoltăm ramuri în industria petrochimică și, de ce nu, să exportăm gaz.” - a mai spus Ciucă.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62184535
Proiect de lege: Condamnații definitiv la închisoare nu vor mai putea candida pentru președinția României
Un proiect de lege care vizează abilitatea persoanelor condamnate definitiv la închisoare de a candida pentru funcția de președinte al României ar putea trece curând de Parlament.
62260329
Coaliția nu se înțelege asupra măsurilor de protecție. Discuții pentru renunțarea la cota unică și plafonarea prețurilor
Trepte diferite de impozitare și deduceri fiscale pentru anumite categorii de contribuabili.  
62260305
VIDEO. Câțiva parlamentari au băut vin în Senat, la 10 dimineața: ”Suntem în primul rând oameni”
Mai mulți parlamentari au consumat alcool în timpul serviciului - și la o oră matinală - susținând că ei sunt ”în primul rând oameni, înainte de a fi demnitari”.