România se îndreaptă spre dezastru în ritmul actual al îmbolnăvirilor. Ce restricţii s-ar putea introduce

×
Publicitate

Cu 1.104 noi cazuri, după doar 7.500 de teste efectuate, România atinge un nou record îngrijorător. Luni s-a înregistrat cea mai mare rată de persoane depistate pozitiv din câte teste s-au procesat.

Cu alte cuvinte, o persoană din șapte testate a fost confirmată cu Covid-19. Premierul Ludovic Orban a anunțat că această accelerare a îmbolnăvirilor ar putea duce la impunerea unor măsuri drastice.

Masca ar putea fi obligatorie în locurile aglomerate chiar și în aer liber, iar la mare, pe plajă, turiștii ar putea fi obligați să stea la distanță chiar dacă fac parte din aceeași familie.

Luni 353 de români se luptau pentru viața lor în secțiile de Terapie Intensivă. Alți 19 au murit. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Secția ATI a Spitalului Județean Pitești:
”Ce faci azi? Mai bine? Aici a fost un pacient, bolnavă în stare foarte gravă intubată".

 

”Mă simt epuizată ca medic”

 

La Spitalul Județean Pitești, o tânără de doar 21 de ani și-a găsit sfârșitul în aceeași secție în care mama ei a murit în urmă cu o săptămână.

Dr. Gabriel Copciag, director medical Spitalul Județean Pitești: "Văd o teamă, un strigăt de ajutor, un sentiment că poate nu îi mai prinde a doua zi. Sunt clipe incredibile".

”Dr. Valentina Neacșu, UPU Pitești: Mă simt epuizată, eu, ca medic. Sunt foarte mulți care și acum mă rog de dumnealor să respecte distanțarea socială, cel puțin aici, cei care se știu pozitivi sau contacți cu persoane pozitive.
Reporter: Adică nici odată ajunși la UPU nu respectă nimic ?!
Dr. Valentina Neacșu: Absolut, stau unul lângă celalalt și automat se transmite".

În acest ritm, România se îndreaptă spre dezastru. De sâmbătă, rata de îmbolnăvire s-a dublat la fiecare 24 de ore. Luni, un om din 7 testați a ieșit pozitiv.

1.104 cazuri noi confirmate. Teste: 7.574.

Ludovic Orban, premierul României: "Este adevărat. Este cea mai mare rată de până acum, din câte teste s-au realizat. Este adevărat și că testarea s-a prioritizat pentru unele persoane, cum ar fi cei care pleacă în vacanță”.

Pentru că numărul de infectări este enorm, premierul a anunțat că lucrează la un nou set de măsuri.

Ludovic Orban, premierul României: "Falezele, piețele, locurile aglomerate sunt locuri unde ne gândim la posibilitatea introducerii măsurii de purtare a măștii de protecție și în aer deschis sau semi-deschis".

 

Apel la primari să închidă terasele unde nu se respectă regulile

 

Un exemplu ar putea fi și acest trotuar de la Piața Unirii. Pe același transon, minut de minut, se întâlnesc mai multe fluxuri de trecători.

Sunt, pe de-o parte, oamenii care ies de la metrou, mulți renunță la mască de pe scări. Avem lângă și o statie de taxi. 

Trebuie să punem la socoteală și că suntem în fața unui mare centru comercial, cu zeci de magazine, unde oamenii intră și ies pe tot parcursul zilei.

În noul set de măsuri, programul teraselor și cluburilor ar putea fi scurtat, pentru că aici, spune premierul, sunt cele mai mari probleme.

Ludovic Orban, premierul României: "Facem apel și la primari să suspende autorizațiile teraselor și cluburilor unde se încalcă regulile".

Într-o altă zonă cu aglomerări mari, plajele și piscinele, regulile de distanțare ar putea fi înăsprite.

”Reporter: Luați în considerare distanțare și între membrii aceleiași familii?
Ludovic Orban, premierul României: Da, pentru că este foarte greu pentru instituțiile de control să verifice dacă persoanele sunt din aceeași familie".

Medicii spun că situația este tot mai gravă, iar riscul de infectare și reinfectare este mult mai mare acum.

Dr. Virgil Musta, medic primar boli infecțioase, Spitalul ”Victor Babeș” Timișoara: ”La 2-3 luni de la infecție cantitatea de anticorpi începe să scadă și dacă nu respectă regulile, locuri aglomerate și contact cu un pacient infectat, se pot reinfecta. Ceea ce e mai rău e că boala reapare pe niște leziuni posibile la nivelul plămânilor. La ora actuală riscul de a te infecta este foarte mare dacă nu respecți foarte strict cele 3 reguli!”.

Așadar, regulile simple rămân de bază.

Dacă peste 50% dintre noi am purta corect masca, fie că am făcut ori nu infecția, am putea stopa epidemia. Chiar în lipsa unui vaccin, ne spune un metastudiu publicat săptămâna trecută.

 

”Mai bine purtăm mască, respirăm un pic mai greu, decât să nu mai putem respira”

Liderii americani în domeniul sănătății publice au mers mai departe și au apreciat azi că dacă toată lumea ar purta corect masca, ar respecta distanțarea și s-ar spăla des pe mâini în următoarele 4-6 săptămâni transmiterea virusului s-ar opri.

Ludovic Orban: ”Cel mai simplu ar fi ca oamenii să respecte regulile. E mult mai ușor să nu te îmbolnăvești. E mai sigur să porți mască, să respecți regulile de igienă, sunt lucruri simple, pe care trebuie să ni le autoimpunem. Sigur, masca nu este foarte comodă. Dar mai bine purtăm mască, respirăm un pic mai greu, decât să ajungem în situația să nu mai putem respira.
Oamenii să se ferească. Dacă respect regulile, riscul de îmbolnăvire este egal aproape cu zero
”.
 

Și în spațiul liber masca ar trebui purtată, nu doar dacă sunteți într-o zonă aglomerată. Ci și atunci când vorbiți cu o altă persoană față în față.

Premierul spune că are la îndemăna acum toate pârghiile legale să introducă aceste noi reguli. Normele sunt analizate în aceste zile și, cât de curând, vor fi anunțate public. 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62131632
150 de români, testaţi pozitiv pentru COVID-19 la o fermă din Germania. Anunțul MAE

MAE a anunţat luni că 150 de români care lucrează la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau, Germania, au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19, ferma fiind plasată în carantină de către autorităţile locale duminică.

62136412
Firmele care le cer angajaţilor test de Covid-19. Oamenii se tem să mai plece în vacanţe

Tot mai multe firme le cer colaboratorilor, furnizorilor și curierilor un test negativ de Covid-19, efectuat în ultimele 72 de ore.

62138005
Tot mai mulți români, revoltați că pierd vacanțele din cauza testelor Covid-19: „Frustrare, nervi”

Mulți români își vor pierde vacanțele deja plătite în Grecia ori nu vor putea merge la investigații medicale în Austria.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.