Risc de avalanșă la munte, la peste 1.800 de metri, avertizează ANM. Temperaturile vor ajunge și la -16 grade

62150674

Meteorologii avertizează asupra unui risc moderat de avalanşe în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri, în zilele următoare.

În Carpaţii Meridionali, la peste 1.800 de metri, în ultimele 36 de ore s-au înregistrat ninsori mai consistente pe versanţii sudici, unde s-au depus local între 5 şi 10 centimetri de zăpadă proaspătă, iar izolat până la 15 centimetri în zonele înalte. Zăpada s-a depus peste cruste de gheaţă, cu aderenţă scăzută, ceea ce favorizează alunecarea cu uşurinţă.

„Scăderea temperaturii din ultimele zile a produs o compactare a vechiului strat de zăpadă, care s-a stabilizat. La baza stratului, spre sol, se întâlneşte un strat întărit. Vântul a creat pe alocuri unele depozite mai consistente şi unele plăci de vânt în zona crestelor. Pe pantele înclinate, va exista riscul declanşării unor avalanşe de dimensiuni în general mici şi cu totul izolat medii, care să angreneze stratul care s-a depus sau unele structuri de placă din zona crestelor - riscul fiind amplificat la suprasarcini moderat 2", se arată în buletinul nivometeorologic al ANM.

Zăpadă puțină la peste 1.800 de metri

La altitudini sub 1.800 de metri, stratul de zăpadă este redus, iar riscul de avalanşe rămâne scăzut (nivel 1), fiind posibile doar curgeri izolate în intervalul 1.500-1.800 de metri, în special în masivele sud-vestice, unde depunerile sunt pe alocuri mai consistente. A nins şi la altitudini mai joase şi local va mai ninge slab în următoarele zile.

În Carpaţii Orientali, la peste 1.800 metri, stratul de zăpadă este relativ redus şi în general stabilizat, ultimele ninsori aducând câţiva centimetri de zăpadă, peste un strat mai vechi relativ stabil.

„Depozite mai consistente se întâlnesc sporadic, pe unele văi umbrite. Ultimele ninsori au depus un strat relativ subţire de zăpadă proaspătă, ce depăşeşte pe alocuri 5 cm. Pot apărea izolat avalanşe de dimensiuni mici, prin alunecarea zăpezii proaspete, care e depusă peste cruste de gheaţă sau peste cea veche şi dură, riscul fiind amplificat la supraîncărcări - risc redus 1”.

La altitudini sub 1.800 de metri, stratul de zăpadă este de mici dimensiuni, iar în ultimele 48 de ore a nins şi la altitudini joase, în strat redus, de câţiva centimetri, stratul fiind mai consistent în special la altitudini de peste 1.700 metri.

În Carpaţii Occidentali, stratul de zăpadă este relativ redus, local de 5-10 cm, iar în următoarele 48 de ore se vor mai semnala trecător ninsori slabe. Nu există risc de avalanşe.

Ger în zilele următoare pe munte

Meteorologii anunţă pentru următoarele zile vreme relativ rece în zonele menţionate, cu ninsori slabe cantitativ şi intensificări ale vântului la peste 1.800 de metri, minimele termice urmând să ajungă până la -16 grade Celsius, iar maximele la -4 grade Celsius. La altitudini sub 1.800 de metri, temperaturi minime vor fi în scădere la -12...-7 grade, iar maximele în general se vor situa între -6 şi 1 grad Celsius.

„Vremea va fi relativ rece, iar cerul variabil, temporar noros. Local se vor semnala ninsori slabe, iar stratul va mai înregistra creşteri uşoare. Vântul va prezenta intensificări mai susţinute în zilele de 26 şi 27 decembrie, cu viteze de peste 50-60 km/h în toate masivele, temporar de 60-80 km/h în zonele înalte, viscolind ninsoarea, şi cu rafale de 80-100 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Local se va forma
ceaţă, asociată şi cu depuneri de chiciură",
se arată in prognoza ANM pentru intervalul 25 - 27 decembrie 2025.

Stratul de zăpadă a crescut la staţiile meteorologice în medie cu 1 cm în Carpaţii Orientali şi 4-8 cm în Carpaţii Meridionali şi Occidentali.

Astfel, joi, 25 decembrie, la ora 14:00, stratul de zăpadă în platformele staţiilor meteorologice măsura în Carpaţii Meridionali: 130 cm la Vârful Omu, 34 cm la Bâlea-Lac, 13 cm la Ţarcu, 8 cm la Sinaia, 3 cm la Semenic, 2 cm la Păltiniş, 2 cm la Predeal şi 1 cm Parâng.

În Carpaţii Orientali, stratul de zăpadă era de 26 cm la Călimani, 6 cm la Bucin, 6 cm la Bisoca, 4 cm la Lăcăuţi, 3 cm la Ceahlău, 2 cm la Penteleu, 1 cm la Iezer, iar în Carpaţii Occidentali: 8 cm la Băişoara, 1 cm la Vlădeasa şi 1 cm Roşia Montană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62546024
Descoperire înfiorătoare, după ce o casă din Vâlcea a fost mistuită de flăcări în prima zi de Crăciun. Pompierii, în alertă

O casă din localitatea Sineşti, judeţul Vâlcea, a ars în întregime în prima zi de Crăciun, iar la finalul intervenţiei pompierii care au stins flăcările au găsit, printre elementele carbonizate, „părţi, fragmente şi ţesuturi posibil umane”.

62601637
Momentul în care un BMW „zboară” peste un gard și se izbește de zidul unei case, în Satu Mare

Un accident rutier grav a avut loc în dimineața de Crăciun, în satul Petin, județul Satu Mare. Un BMW a intrat cu viteză într-o casă după ce șoferul a pierdut controlul într-o curbă, iar imobilul a fost grav avariat.

62230290
Regizorul Stere Gulea: „Doar 30% dintre români au aspirații occidentale. Pesemne că vom trece printr-un regim autocratic”

Regizorul Stere Gulea estimează, într-un interviu, că România ar putea trece cel mai probabil printr-un regim autocratic, deoarece acesta reflectă nivelul de aspirații al majorității populației.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.