Se verifică nivelul de pregătire al participanților, precizează reprezentanții armatei, care spun că nu este vorba despre mobilizare pentru un eventual conflict.

În primele două zile, pe 5 și 6 octombrie, vor fi înmânate ordinele, iar în zilele următoare se vor desfășura activitățile de pregătire.

Unii vor trebui să se prezinte în mai puțin de 24 de ore din momentul în care au fost înștiințați, tocmai pentru a fi testat timpul de reacție, trasmite MAPN.

În ordinul înmanat de polițiști sunt specificate detalii precum ora, locul, ziua dar și alte informații legate de lucrurile de care au nevoie. Pentru că anul trecut în mediul online au apărut informații eronate legate de o presupusă pregătire de război, dar și nemulțumiri că documentul nu conține suficiente detalii, anul acesta a fost adaugată inclusiv mențiunea că exercițiul are loc pe parcursul unei singure zi.

Corespondent Pro TV: „Exercițiile MOBEX sunt organizate în fiecare an și se desfășoară în cel mult 10 județe. Cei care primesc ordinul de chemare au obligația să se prezinte, în ziua stabilită, la unitatea la care au fost repartizați. Pe de altă parte, angajatorii sunt obligați să le acorde o zi de concediu suplimentar plătit, în baza unei adeverințe eliberată de centrul militar.”

Cei care din anumite motive nu se pot prezenta, trebuie să anunțe reprezentanții unității. În caz contrar pot primi o amendă de până la 1.300 de lei.