Reacţii după ce Meleşcanu a condus şedinţa dedicată Revoluţiei. "Comunist cu ştate vechi"

×
Publicitate

În urmă cu treizeci de ani, la Timișoara izbucnea revolta împotriva regimului Ceaușescu.

Scânteia libertății a aprins apoi întreaga țară și a dus la sfârșitul dictaturii. În mod simbolic, Parlamentul a organizat luni o ședință de comemorare a acelor evenimente.

„Statul român a întârziat nepermis aflarea adevărului", a declarat președintele Klaus Iohannis, făcând referire la dosarul Revoluției.

Invitat la ședința dedicată revoluției, șeful statului a vorbit despre cei peste 1.100 de morți și 3.000 de răniți care au căzut victime evenimentelor sângeroase din decembrie 1989. Klaus Iohannis a numit dosarul Revoluției o "fantomă" care ne va urmări pe toți multă vreme.

Klaus Iohannis, președintele României: „Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar acesta este o piatră de încercare pentru justiția din România."

Ședința solemnă a fost condusă de cei doi șefi ai Senatului și Camerei Deputaților, iar prezența lui Meleșcanu la acest moment solemn a fost contestată din sală. Diplomat de carieră, Meleșcanu a fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe încă din 1966.

Iulian Bulai, deputat USR: „Mi se pare puțin absurd că dumneavoastră, comunist cu ștate vechi, să conduceți această ședință prin care noi celebrăm victimele, comemorăm Revoluția și transformăm într-un paradox de nedescris acest moment solemn."

Teodor Meleșcanu, președintele Senatului: „Mulțumesc și eu pentru gluma foarte reușită pe care ați făcut-o."

În ziua de 16 decembrie, în vestul țării se auzea pentru prima dată "Jos Ceaușescu". A fost îndrăzneala nebună a unor oameni care pentru prima dată aveau curajul să se revolte împotriva unui sistem represiv și criminal. Au rupt însemnele comunismului și s-au făcut primele arestări. Șeful statului a depus o coroană de flori la monumentul eroilor din Timișoara.

Și a participat la slujba de comemorare a victimelor.

Revoluția română este subiectul unei rezoluții și în Parlamentul European. Textul a fost propus de fostul președinte, Traian Băsescu și subliniază că "identificarea persoanelor vinovate de aceste crime rămâne o întrebare dureroasă pentru victimele acelor zile și familiile lor, dar și pentru toți românii".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62099060
Accident grav în Slatina. Șoferul care a produs accidentul ar fi fost drogat

Trei tineri au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital în urma unui accident rutier produs luni după amiaza, în municipiul Slatina, de un tânăr de 19 ani, posibil aflat sub influenţa unor substanţe interzise.

62099052
Motivul pentru care fiul lui Sile Cămătaru a fost eliberat, după urmărirea cu focuri de armă

Fiul interlopului Sile Cămătaru, a fost prins duminică seară, în Capitală, după ce s-au folosit focuri de armă.

62099053
Accident grav în Teleorman. Un mort și cel puțin 9 răniți

Un microbuz de transport persoane s-a răsturnat in localitatea Scurtu Mare din județul Teleorman.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Politie general sinucidere
Scene șocante într-un apartament din Brașov. O femeie ar fi fost înjunghiată de soțul ei, care a încercat apoi să se sinucidă

Scene îngrozitoare într-un apartament din Brașov. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional!