Protest fără precedent al stomatologilor în București. Colegiul Stomatologilor și-a recunoscut greșeala

×
Publicitate

Stomatologii au pus vineri în scenă un protest fără precedent. Ajunşi la București din toată țara, câteva sute de medici s-au plâns că deciziile adoptate luna trecută de Colegiul care îi reprezintă îi împiedică să își practice meseria.  

Concret, s-au trezit că nu mai au voie să facă nici măcar proceduri simple precum un detartraj.

Conform unor decizii adoptate de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, cei care vor să facă sigilări de dantură, carii mai complicate sau detartraj, trebuie să urmeze un rezidenţiat şi să se specializeze ca endodonți, pedodonți sau chirurgi. 

Veniți din toată ţara, stomatologii susțin ca ei au învăţat deja toate aceste lucruri în facultate.

Daniela Bâca Fintea, doctor: ''În tot județul Constanța sunt 6 medici care au voie să facă profilaxia copiilor. O extracție chirugicală la pacientul cu afecțiuni asociate în contract cu casa este un singur medic în tot județul”.

Adrian Bistriceanu, doctor: ''CMSR a decis să anuleze ilegal și fără niciun temei juridic diplome de licență ale medicilor din România. Diplomele noastre de licență ne garantează studiile, dreptul profesionale. Noi am făcut medicină generală 3 ani, după am făcut specializarea stomatologie''.

Noile reglementări ar duce la închiderea a mii de cabinete stomatologice mici, spun protestatarii.

Cele câteva sute de protestatari se îndreaptă acum spre Ministerul Sănătății, acolo unde Alexandru Rafila i-a chemat la discuții atât pe medici, cât și reprezentanșii Colegiului Stomatologilor din România.

După o oră de discuții, cei din Colegiul Stomatologilor și-au recunoscut greșeala. Ministrul a subliniat faptul că deciziile au fost adoptate fără o consultare prealabilă a autorităților.

Ecaterina Ionescu, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România: ''Am anulat cele 2 decizii care au fost adoptate în urmă cu puțin timp, s-a revenit la situația celor existente până atunci''

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: ''Orice discuție pe viitor va fi prospectivă, nu retrospectivă. Scopul final este îmbunătățirea calificării prefesionale și a calității asistenței medicale''.

Anularea directivelor va fi publicată zilele acestea în Monitorul Oficial.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62363894
O ploaie torențială a măturat totul în cale într-o localitate din Bistriţa-Năsăud. Judeţul, sub cod portocaliu de furtună

Pompierii intervin, vineri, în localitatea Dumbrăveni, judeţul Bistriţa-Năsăud, unde 35 de gospodării au fost inundate în urma ploii torenţiale.

62251890
Dama de companie a lui Alain Delon contestă în totalitate faptele care-i sunt reproșate

Hiromi Rollin, prezentată drept dama de companie lui Alain Delon, este vizată de două plângeri ale copiilor actorului, cu privire la fapte de hărţuire morală, deturnarea corespondenţei şi maltratarea unui animal.

62363863
„Era umflat de apă”. Ce a pățit un bărbat în timp ce pescuia în Mamaia

Intervenție contracronometru, vineri dimineață, în stațiunea Mamaia. Un bărbat care venise la pescuit a intrat în apă, după ce undița i s-ar fi agățat în stabilopozi, dar era cât pe ce să se înece!

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.