Proiect lansat în dezbatere: Două zile libere plătite să mergi să-ţi faci controale preventive

62429125
Shutterstock

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a lansat în dezbatere un nou proiect de lege care prevede două zile libere pe an pentru angajaţi pentru screening de diverse boli.

Ea a afirmat că această iniţiativă nu este doar despre prevenţia bolilor oncologice, ci şi despre prevenţia unei game largi de afecţiuni (de la boli cardiovasculare la diabet) care pot fi gestionate mai eficient dacă sunt depistate devreme. Potrivit senatoarei, Barometrul de Sănătate Publică arată că lipsa de informare şi lipsa programelor de screening sunt cauzele principale ale depistării tardive a cancerului.

Potrivit senatoarei, screening-ul regulat este una dintre cele mai eficiente metode de a detecta bolile într-un stadiu incipient, când tratamentul este mai simplu şi mai puţin costisitor. ”Două zile libere pe an dedicate acestor controale medicale îi vor încuraja pe oameni să acorde atenţie propriei sănătăţi”, spune aceasta.

Pauliuc a menţionat că această iniţiativă nu este doar despre prevenţia bolilor oncologice, ci şi despre prevenţia unei game largi de afecţiuni (de la boli cardiovasculare la diabet) care pot fi gestionate mai eficient dacă sunt depistate devreme.

”Eu sunt norocoasă să spun: sunt supravieţuitoare. Ăsta e diagnosticul meu. Şi este un diagnostic pe care îl împărţim cu toţii. Suntem 20 de milioane de supravieţuitori şi aparţinători. Vi se pare exagerat? Gândiţi-vă că în România sunt peste 140 de mii de diagnosticaţi DOAR cu cancer. Asta înseamnă 140 de mii de familii care trec prin suferinţă. Sute de mii de vieţi bulversate. DOAR de boli oncologice. Cred că este momentul să insistăm în România pe prevenţie. Prevenţia este cheia unei sănătăţi mai bune şi a unui sistem de sănătate mai eficient. Ştiţi câţi români ajung la controale preventive? - Din cei, şi aşa puţini, care ajung la medicul de familie, mai puţin de 20 la sută au aflat de screening. Puţin peste o treime au primit o recomandare de screening. Pe de altă parte, aproape 80 la sută dintre cei cărora medicul le-a spus să meargă la un control chiar s-au dus. Bolile nu aleg. Cancerul nu alege. Nu se uită la vârstă, nu se uită la profesie, nu se uită dacă ai acces la un medic”, a declarat senatoarea PNL.

Ea a precizat că Barometrul de Sănătate Publică arată că lipsa de informare şi lipsa programelor de screening sunt cauzele principale ale depistării tardive a cancerului.

”Aşa că astăzi, să facem încă un pas înainte: propun acordarea a două zile libere pe an pentru screening de boli. Este o iniţiativă simplă, dar cu un impact imens. Prin această lege, să oferim tuturor cetăţenilor posibilitatea de a efectua controale medicale regulate, fără temerea că nu pot pleca de la serviciu. Screening-ul regulat este una dintre cele mai eficiente metode de a detecta bolile într-un stadiu incipient, când tratamentul este mai simplu şi mai puţin costisitor. Două zile libere pe an dedicate acestor controale medicale îi vor încuraja pe oameni să acorde atenţie propriei sănătăţi. Această iniţiativă nu este doar despre prevenţia bolilor oncologice, ci şi despre prevenţia unei game largi de afecţiuni (de la boli cardiovasculare la diabet) care pot fi gestionate mai eficient dacă sunt depistate devreme”, a arătat Nicoleta Pauliuc.

Potrivit senatoarei, această lege nu va aduce doar beneficii individuale, ci şi economice.

”Costurile tratamentelor pentru bolile avansate sunt uriaşe şi pun o presiune imensă pe sistemul nostru de sănătate. Prin încurajarea screening-ului regulat, putem reduce semnificativ aceste costuri, economisind resurse valoroase care pot fi redirecţionate către alte nevoi critice ale sistemului de sănătate”, a menţionat liberala.

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a iniţiat mai multe proiecte de lege în sprijinul pacienţilor oncologici şi ale familiilor lor: Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, Legea dreptului la uitare, Planul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Cancerului, Legea privind sprijinul psihologic pentru bolnavi şi aparţinători, Legea privind medicina personalizată.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62452766
Raisa, fetița de 2 ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

Fetiţa de doi ani şi jumătate din judeţul Dolj care fusese dată dispărută, luni, a fost găsită moartă, la câteva sute de metri de casă. Potrivit unor martori, copila ar fi avut urme de violenţă în jurul gâtului.

62452796
Clientul unei terase din Sibiu a găsit un melc în salată. Reacția conducerii: O dovadă vie a naturii noastre ecologice

Un client al unei terase din localitatea sibiană Sadu a găsit un melc în salata comandată. Bărbatul a lăsat localului un review negativ.

62452793
Pățania unei familii din Germania după ce a mers cu rulota în muntele Ceahlău, deși drumul era interzis

O familie din Germania a fost la un pas de tragedie după ce a rămas suspendată cu rulota deasupra unei prăpastii din Ceahlău, deși drumul forestier era închis circulaţiei.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.