Proiect de lege privind stagiul militar voluntar. „Vor fi plătiţi, li se vor asigura toate condiţiile”

62163898
Agerpres

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat, sâmbătă seară, că pregăteşte un proiect de lege pentru cei care doresc să facă stagiu militar în mod voluntar.

Proiectul ar putea fi lansat în aproximativ o lună, iar cei care se vor înscrie în acest program vor fi remuneraţi şi li se vor asigura toate condiţiile, spune ministrul Apărării.

Vasile Dîncu a precizat că nu crede că armata ar trebui să fie obligatorie.

„Eu nu cred că armata ar trebui să fie obligatorie. Nici economic nu este bine, nici practic nu este bine să o faci obligatorie. Avem un proiect de lege pe care o să îl lansez, cred că peste vreo lună, pentru cei care vor să facă stagiu militar în mod voluntar. Sunt mulţi tineri care vor să aibă o pregătire militară, se accentuează acum cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Se accentuează această dorinţă a tinerilor de a avea un minim de pregătire militară”, a declarat Vasile Dîncu la Digi24, potrivit News.ro.

Ministrul Apărării Naţionale a precizat că, în urma unui sondaj realizat în 2011, aproape 60 la sută din cei intervievaţi au răspuns că îşi doresc să facă armata, însă pe termen scurt, de trei-patru luni.

„Am şi făcut un sondaj acum vreo 10 ani, în 2011, dacă bine îmi aduc aminte şi erau aproape 60 la sută dintre cei incorporabili, adică cei între 18 şi 35 de ani este limita acum, această perioadă este pentru încorporare să zicem, după 35 de ani în actuala lege practic nu mai eşti încorporabil, care vor să facă armata. Sigur că îşi doreau să facă o armată pe termen scurt, în 3-4 luni, maximum, în care să înveţe lucruri fundamentale legate de educaţie militară, să înveţe să tragă cu arma, să participe la operaţiune militară. Noi o să proiectăm un stil de armată pentru cei care vor să facă armată şi sunt sigur că o să avem foarte mulţi care o să îşi dorească”, a declarat Vasile Dîncu.

Dîncu a adăugat că cei care vor merge voluntar să facă armata, în baza proiectului ce va fi lansat peste o lună, vor fi remuneraţi şi vor avea toate condiţiile.

„Vor fi plătiţi în această perioadă, li se vor asigura toate condiţiile, de la echipament la cazare gratuită, vor avea şi libertatea de a merge acasă, nu va fi o privaţiune, aşa cum era înainte în armată. Este o opţiune, dar nu poate fi o opţiune pentru toată lumea. Suntem foarte mulţi şi nu avem nevoie acum de armate masive. Este nevoie de armate cu oameni care au o meserie foarte bună, experţi în telecomunicaţii, cei care ştiu să tragă cu puşca, oameni de toate felurile. Armata nu mai este doar armata pe care o ştim din filmele cu război”, a declarat Dîncu.
 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ceremonie cu fanfară de Ziua Forţelor Terestre. Secretele dezvăluite de militari bucureștenilor

Zeci de militari ai Armatei Române au ocupat, sâmbătă, pentru câteva ore, Parcul Carol, din Capitală.

România va produce muniție termobarică. „Are caracter de noutate pe plan mondial”

România se pregătește să producă muniție termobarică în două uzine mecanice, din Prahova și Dâmbovița.

Transplant de ficat pentru fetița de 5 ani cu insuficiență hepatică severă. Intervenția nu s-a mai făcut la noi de 8 ani

Sâmbătă după-amiază a început în Capitală o intervenție chirurgicală foarte dificilă, care nu a mai fost efectuată la noi de 8 ani. O fetiță de cinci ani, care suferă de insuficiență hepatică severă, va primi o bucată de ficat.

Recomandări
Raport: Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în Bulgaria și Serbia. Un curs costă 4.000 euro

Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în tabere din Bulgaria și Serbia, scrie presa de la Sofia, potrivit căreia un astfel de curs costă 4.000 de euro. 

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.