Procesul nazismului, simulat în Parlamentul României. „Omenirea vs. prof. Ernst Rüdin"

×
Publicitate

23 de elevi și studenți de la Complexul Educațional Lauder-Reut, și alte colegii și universități din țară, au organizat în Parlament un proces simulat în care au condamnat nazismul.

Tinerii, care alături de actori au interpretat roluri de procurori și avocați, l-au așezat în boxa acuzaților, pe doctorul nazist Ernst Rüdin, promotorul programului nazist de sterilizare forțată. La eveniment au luat parte parlamentari, îndrumătorii elevilor și ambasadorul Israelului în România.

Procesul „Omenirea vs. prof. Ernst Rüdin" a fost pregătit de elevi timp de doi ani și dezbate subiecte precum drepturile omului și încălcarea lor, rasismul și discriminarea. Elevii Complexului Educațional Laude-Reut au reeditat evenimentul, pe care l-au prezentat la începutul anului şi la sediul ONU din NewYork.

Tova Ben Nun-Cherbis, fondator și președinte al Complexului Educațional Laude-Reut:

„Rolul acestei simulări de proces este de a evidenţia importanța respectului faţă de ceilalţi şi de a accepta diferenţa şi unicitatea individuală, precum şi nevoia de unitate şi solidaritate, toate determinate de faptul că suntem parte a unei comunităţi. De asemenea, trag un semnal de alarmă cu privire la pericolul unei credinţe oarbe într-un lider abuzator. Astfel, consider că evenimentul de azi din Parlamentul României, unde alături de dumneavoastră se află elevi din 20 de şcoli, permite fiecăruia să contribuie nu doar la procesul istoric justiționar, ci este o declaraţie de luptă împotriva extremismului şi antisemitismului.”

Preşedintele Camerei Deputaţilor a ţinut să precizeze că România a devenit un model regional în privinţa asumării Holocaustului.

Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor: „La nivel politic există o preocupare constantă pentru aducerea în atenţie a adevărului istoric. Acesta are o miză mai ales în contextul educării tinerei generaţii, care trebuie să aibă instrumentele recunoaşterii şi incriminării actelor de antisemitism şi abuzului asupra dreptului omului.”

Ambasadorul Israelului la Bucureşti a declarat că astfel de evenimente au menirea de a conştientiza importanta prevenirii propagării ideologiilor rasiste şi discriminatorii.

Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România: „Avem datoria morală de a învăţa despre ce s-a întâmplat, pentru a putea înţelege pericolul unei astfel de ideologii şi pentru a lua măsuri de prevenire a repetării sale. Cu toţii suntem egali, indiferent de rasă. A fi diferit este exact ceea ce ne îmbogăţeşte social şi cultural, şi este exact calitatea care conduce omenirea către apogeu. Calitatea de a fi diferit permite fiecăruia dintre noi să ne bucurăm de avantajele pe care le aduce fiecare individ prin unicitatea sa.”

Evenimentul este doar unul dintr-o serie de procese simulate, în care elevii condamnă crimele naziştilor.

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
62333576
Cât costă un câine din rasa Malinois. Sunt antrenați să găsească droguri și telefoane ascunse de deținuți
Administrația Națională a Penitenciarelor își reface echipele canine antrenate să descopere droguri și telefoane ascunse de deținuți.  
62333550
„Comisarul Toni de la Antidrog”. Șofer Uber care se dădea ofițer, săltat de polițiști după ce păcălea tinere
Un fals ofițer antidrog a fost reținut în urmă cu puțin timp, după ce ar fi escrocat mai multe tinere, cărora le promitea slujbe bine plătite în structuri ale Ministerului de Interne. Bărbatul a fost arestat.
62306303
Problemele se țin scai de Nicolae Bădălău. Fiul său, Gabi Bădălău, vizat de DNA într-un dosar de corupție
Problemele judiciare se țin scai de familia celui considerat, pe vremuri, cel mai important baron de Giurgiu, Nicolae Bădălău.