Procesul este organizat de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare şi se va desfăşura în perioada 20 aprilie – 29 mai.
Potrivit instituţiei, profesorii selectaţi, în calitate de experţi cooptaţi, vor avea rolul de a analiza proiectele de manuale şi de a verifica acurateţea şi corectitudinea informaţiilor.
„Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare (CNCE) organizează, în perioada 20 aprilie - 29 mai, selecţia cadrelor didactice, pe discipline, cu statut de experţi cooptaţi, în vederea evaluării proiectelor de manuale şcolare pentru clasa a IX-a”, anunţă Ministerul Educaţiei.
Conform anunţului oficial, experţii cooptaţi vor avea mai multe responsabilităţi, între care analiza proiectelor repartizate şi semnalarea eventualelor neconformităţi, respectarea termenelor stabilite, asumarea răspunderii profesionale pentru conţinutul evaluat şi formularea în scris a punctelor de vedere, inclusiv în cazul contestaţiilor.
Calendarul selecţiei este structurat în trei etape: înscrierea online a candidaţilor (20 aprilie – 10 mai 2026), selecţia propriu-zisă (11 mai – 22 mai 2026) şi comunicarea rezultatelor, în perioada 26 – 29 mai 2026, individual, doar pentru candidaţii admişi.
Selecţia se va face în funcţie de competenţă, experienţă şi disponibilitatea de implicare în procesul de evaluare. Candidaţii trebuie să desfăşoare activităţi didactice în învăţământul superior sau preuniversitar, să deţină specializarea corespunzătoare disciplinei, să aibă competenţe de utilizare a calculatorului şi să fie disponibili pentru activităţile de evaluare.
În acelaşi timp, sunt stabilite şi situaţiile de incompatibilitate. Nu pot participa profesorii care sunt autori ai proiectelor de manuale evaluate sau care au relaţii de rudenie ori interese directe cu autorii, evaluatorii sau editurile implicate, precum şi cei aflaţi în alte situaţii prevăzute de legislaţia în vigoare.
Prioritate în selecţie vor avea cadrele didactice care deţin gradul didactic I sau titlul de doctor în domeniul disciplinei, precum şi cele care au urmat cursuri de specialitate în evaluarea manualelor sau în domenii conexe.