Primele propuneri concrete ale "comisiei de tăiat hârtii" de la ministerul Educației

62033252
Pro TV

"Comisia de tăiat hârtii" a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a prezentat luni un prim raport în care propune eliminarea şi simplificarea unor documente în vederea eficientizării procesului de predare - învăţare - evaluare.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de MEC, lista de măsuri a comisiei urmează să fie supusă consultării publice, cu partenerii de dialog social, iar intervenţiile privind debirocratizarea vor fi realizate în etape pe termen scurt (începând cu semestrul al II-lea), mediu şi lung (aplicabile începând cu anul şcolar 2020-2021) pentru a nu afecta în niciun fel desfăşurarea actului educaţional.

Lista integrală a măsurilor propuse este disponibilă pe site-ul ministerului.

Printre măsurile propuse în raport se numără: eliminarea Comisiei metodice şi realocarea atribuţiilor către alte comisii, revizuirea atribuţiilor Comisiei de curriculum, în sensul acoperirii activităţilor de didactică şi mentorat, eliminarea obligaţiei de a întocmi procese verbale la activităţile care nu implică probarea modului de luare a deciziei, eliminarea portofoliului dirigintelui, eliminarea obligativităţii realizării de raportări şi analize privind situaţia socială a elevilor, eliminarea obligativităţii realizării în forma actuală a raportărilor aferente programelor sociale "Cornul şi laptele", "Fructe în şcoli", se va opta pentru raportare integrată, cu asumare de responsabilităţi şi de către personalul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT).

Comisia propune şi o serie de măsuri de simplificare, printre care: eliminarea obligativităţii realizării, la nivelul unităţilor de învăţământ a rapoartelor şi statisticilor solicitate de instituţii ierarhic superioare sau alte instituţii din afara sistemului educaţional, revizuirea şi standardizarea conţinutului obligatoriu al portofoliului profesorului, încurajarea programelor de voluntariat pentru părinţi, care să parcurgă procedurile din legislaţia din domeniu, ca răspuns la nevoia de supraveghere a copiilor, modificarea contractului educaţional în sensul introducerii unei prevederi referitoare la posibilitatea implicării părinţilor/tutorilor/susţinătorilor legali, în calitate de voluntari, în organizarea şi desfăşurarea activităţilor extraşcolare.

O altă măsură conţinută în raportul "Comisiei de tăiat hârtii" este eliminarea din condica de prezenţă a rubricii referitoare la tema orei de curs şi înlocuirea acesteia cu rubrică referitoare la denumirea disciplinei.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, va prezenta, în luna ianuarie, raportul cu toate măsurile propuse pe termen scurt, mediu şi lung, se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62100527
A mai rămas o zi până când vine Moșul. Între timp, „iscoadele” au împânzit locurile publice

O singură zi a mai rămas până când Moș Crăciun cel adevărat își va lua sacul în spinare și va porni spre milioane de copii din toată lumea.

62100515
Forfotă mare în magazine, înainte de Crăciun. Care sunt prețurile la produsele specifice

Cei care au rămas acasă de Crăciun și au fost harnici, și-au început ziua printre rafturi, la cumpărături.

62100491
Românii citesc tot mai mult. Ce a anunțat cea mai mare librărie online din țară

Anul acesta, Moș Crăciun are în sac și cărți pentru copiii care vor să citească în vacanță.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.