Reacția lui Robert Tiderle, după ce a fost chemat la Poliție pentru clipul ”Copiii Referendumului”

×
Publicitate

Şeful unei agenţii de publicitate a fost chemat marți la inspectoratul General al Poliţiei Române ca să dea explicaţii în legătură cu un clip de boicotare a referendumului pentru familie.

Agenţia a fost reclamată la Protecţia Copilului de 13 parlamentari, care s-au întrebat dacă micii actori care au jucat în film au fost sau nu exploataţi. Acum, unul dintre semnatari spune că un coleg de partid l-ar fi păcălit că îi ia acordul pentru o iniţiativă legislativă.

Clipul agenţiei Papaya Advertising - Copiii referendumului - a fost reclamat de 13 parlamentari, senatori şi deputaţi deopotrivă, cei mai mulţi de la PNL. Aleşii i-au cerut şefei Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului ”să dispună o anchetă prin care să cerceteze dacă au avut acordul părinţilor la filmarea acestuia, dacă a existat o situaţie de exploatare sau dacă aceşti copii au fost abuzaţi emoţional sau economic". 

Investigaţia a fost pasată ofiţerilor din Direcţia de Investigaţii Criminale, care l-au chemat pe creatorul clipului să dea explicaţii.

Robert Tiderle, fondator Papaya Advertising: ”Există acordurile părinţilor raportate inclusiv la Protecţia Copilului.”

fondator Papaya

Cercetarea declanşată de poliţia romană a stârnit controverse, iar unul dintre semnatarii plângerii, senatorul Titus Corlățean afirmă că demersul ”nu e o chestiune politică, ci de atitudine faţă de modul cum a fost făcut clipul şi cum au fost folosiţi copiii.”

În schimb, deputatul Pavel Popescu, unul dintre parlamentarii liberali, îşi pune cenuşa în cap şi susţine că ar fi fost păcălit chiar de un coleg de partid.

”Eu am semnat luând de bun ce mi s-a spus pe holul Parlamentului și anume că este vorba despre o inițiativă privind apărarea drepturilor minorilor în filmări destinate difuzării în spațiul public. Astăzi constat că am fost dus în eroare”, a scris el pe Facebook.

Biroul de presă al Poliţiei Romane susţine că întreaga situaţie trebuie interpretată ca o simplă verificare a unei petiţii făcute de ANPC şi că nu se pune problema unei anchete penale. Însă, chiar şi aşa, şeful agenţiei de publicitate va trebui să revină saptămâna viitoare şi să dea o declartie scrisă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
CCR: Legea care obliga presemnalizarea radarelor nu se va aplica

CCR a decis că este neconstituţională obligativitatea presemnalizării dispozitivelor radar utilizate în mod staţionar, instalate pe sensul de mers la o distanţă de 500/1000 m în localitate, respectiv 2000/4000 m în afară localităţilor.

Fenomenul care afectează grav aproape toată țara. Imagini filmate cu drona: ”Cu toţii suntem panicaţi”

Este o toamnă plină de necazuri pentru cei care lucrează pământul. Din cauza secetei prelungite, pe unele terenuri nu mai cresc nici buruieni. În multe zone din ţară, n-a mai plouat de luni bune, iar agricultorii spun că solul este stors de apă.

Solicitarea lui Niculae Bădălău, prădat de hoți și lăsat fără permis de port armă: ”Nu te mai poţi apăra"

"Legea armelor ar trebui schimbată, pentru că în acest moment nu te mai poţi apăra". O spune senatorul PSD Niculae Bădălău, supărat că a fost amendat şi a rămas fără permis de port armă.

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Cum vor fi împărțite cele 16,6 miliarde de euro din SAFE. Guvernul a aprobat repartizarea fondurilor

Guvernul a aprobat joi repartizarea fondurilor din Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE). Peste 16,6 miliarde de euro pentru securitatea Europei vor ajunge în România.

Alertă pe Dunăre: Guvernul pregătește scenariul extrem pentru Cernavodă. „Răcire în circuit închis”

Pentru a restabili capacitatea de răcire a Centralei Nuclearelectrice (CNE) Cernavodă, astfel încât să fie repusă în funcțiune.