Prima agenţie europeană cu sediul în România. Centrul Cyber al UE va fi în Bucureşti

×
Publicitate

Pentru prima dată de la intrarea în Uniunea Europeană, țara noastră va găzdui o agenție europeană.

Este vorba despre „Centrul European pentru Securitate Cibernetică”, care va avea sediul în București și care se va ocupa de siguranța cibernetică pentru toate statele membre.

La vară, instituția ar trebui să lucreze deja, iar specialiștii de acolo vor gestiona un buget uriaș, de miliarde de euro.

Șapte orașe europene au fost în cursa pentru a găzdui sediul Centrului European de Securitate Cibernetică. Pe lângă București, s-au mai înscris Bruxelles, Munchen, Vilnius, Varșovia, Leon și Luxemburg. În urma voturilor statelor membre, a câștigat capitala noastră.

Marian Murguleț, Secretar de Stat coordonator pentru tehnologia informației: „Va gestiona fonduri de miliarde de euro pentru zona de cercetare-inovare în sectorul securității cibernetice, în principal pe zona de criptare și securitate a rețelelor. Va atrage și mai mulți specialiști din țară sau de peste hotare. Mulți pot lucra chiar remote, nu contează daca sunt în Cluj, București sau Baia Mare”.

Citește și
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Noul centru european va deveni funcțional la vară și vă avea, pentru început, până în 80 de specialiști.

Dan Cîmpean, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică: „Vor crea programele pentru a lupta împotriva hackerilor non-etici. Odată cu digitalizarea, vin la pachet din păcate un număr din ce în ce mai mare de atacuri cibernetice, pentru care avem nevoie de programe, de oameni care să fie în stare să le răspundă corespunzător”.

Bucureștiul a mizat pe câteva avantaje când și-a depus candidatura - în primul rând, infrastructura bună de IT și faptul că avem mulți specialiști în domeniu. A contat și faptul că, la 14 de ani de la aderare, Romania încă nu găzduiește nicio agenție europeană. Pentru noua agenție europeană cu sediul la noi vor lucra experți din toată Uniunea Europeană, plătiți cu mii de euro. Pentru ei, statul român a pregătit și scutiri de impozite și taxe.

În scurt timp se va alege și clădirea în care va funcționa centrul european. Au fost propuse trei variante de clădiri moderne cu acces direct către aeroport - una în nord și două în zona centrală.

Prima pe lista propunerilor este însă Villa Rosetti din centrul Capitalei, aflată la o aruncătură de băț de Guvern. Clădirea istorică este complet renovată, are un corp nou de birouri, cu intrări separate și un nivel sofisticat de securitate.

În paralel cu pregătirile pentru agenția europeană, autoritățile de la noi vor să pună pe picioare și un directorat național care să se ocupe de amenințările cibernetice. Este vorba despre o instituție care va avea 1.250 de angajați, de 30 de ori mai mulți ca acum.

Ofertele celorlalte oraşe pentru sediul noii agenţii UE au fost, printre altele, un turn de televiziune, o gară din secolul 19, un mall, o clădire situată în apropierea sediului NATO, potrivit News.ro.

„Succes excepţional pentru România: după demersuri diplomatice intense, inclusiv la nivel înalt, Bucureştiul va găzdui Centrul Cyber al UE - prima Agenţie UE de pe teritoriul României. Expertiza României în IT a fost recunoscută în UE. România va contribui la ecosistemul european de securitate cibernetică”, a scris ministrul pe Twitter.

Guvernul a aprobat la începutul lui octombrie o ordonanţă de urgenţă prin care dădea atribuţii Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor să caute un sediu pentru eventuala găzduire a unei noi agenţii a UE – Centrul european de competenţe în domeniul securităţii cibernetice (Centrul CYBER al UE). Demersul viza depunerea candidaturii României pentru a găzdui această agenţie.

Centrul industrial, tehnologic şi de cercetare în materie de securitate cibernetică (Centrul CYBER) va fi înfiinţat pentru a îmbunătăţi coordonarea cercetării şi a inovării în materie de securitate cibernetică. Acesta va fi, de asemenea, principalul instrument al UE de punere în comun a investiţiilor pentru cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi industrială în materie de securitate cibernetică.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis
 

„Salut succesul diplomatic excepțional al României de a obține găzduirea Centrului European de Securitate Cibernetică la București. Este o oportunitate deosebită de a contribui la securitatea cibernetică a tuturor statelor membre UE, stimulând cercetarea și inovarea în domeniu”, a scris președintele pe Twitter.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.