Încercare de ultim moment pentru un acord post-Brexit între Marea Britanie și UE

62151130
Getty

Marea Britanie şi UE vor face în această săptămână o încercare de ultim moment pentru un acord post-Brexit.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor face în această săptămână o încercare de ultim moment pentru a încheia un acord post-Brexit, având la dispoziţie doar câteva zile pentru ca negociatorii să evite o despărţire haotică la sfârşitul acestui an, relatează Reuters.

Premierul irlandez, a cărui ţară va înregistra cel mai mare impact între statele membre ale UE în lipsa unui acord, a avertizat în privinţa unui optimism exagerat, evaluând şansele unui acord la doar 50%-50%, transmite News.ro.

Premierul britanic Boris Johnson şi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au vorbit pe parcursul weekendului pentru readucerea echipelor lor la masa negocierilor, după ce discuţiile s-au blocat din cauza a trei subiecte dificile.

Cei doi lideri vor avea o nouă discuţie telefonică luni seara, în speranţa că până atunci divergenţele de opinie legate de drepturile de pescuit în apele britanice, concurenţa loială şi soluţionarea viitoarelor dispute se vor atenua.

„Aceasta este aruncarea finală a zarurilor", a spus o sursă britanică apropiată de discuţii.

Premierul irlandez Micheal Martin este destul de pesimist.

„Ceea ce simt eu, după ce am vorbit cu unii dintre liderii principali, este că este o problemă foarte dificil de rezolvat, în special în ceea ce priveşte condiţiile de concurenţă echitabile. Lucrurile sunt pe muchie de cuţit aici şi este grav”, a spus el la RTE.

De când Marea Britanie a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, negociatorii au ratat mai multe termene pentru încheierea unui acord cu cel mai mare bloc comercial din lume, înainte ca perioada de tranziţie să se încheie pe 31 decembrie.

Negociatorul UE, Michel Barnier, îi va informa luni dimineaţă pe ambasadorii ţărilor UE la Bruxelles cu privire la stdiul discuţiilor, aşteptându-se ca discuţiile să continue pe parcursul zilei înainte de o nouă discuţie între Johnson şi von der Leyen.

În lipsa unui acord, Brexitul se va încheia dezordonat, într-un moment în care Marea Britanie şi foştii săi parteneri din UE se confruntă cu costurile economice severe ale pandemiei COVID-19.

Ministrul britanic al Agriculturii, George Eustice, a declarat că ţara a făcut pregătiri ample pentru un rezultat negativ şi că este pregătită pentru aceasta.

Mairead McGuinness, comisarul irlandez în Executivul UE, a declarat că următoarele 48 de ore sunt „foarte importante”, dar, chiar dacă negociatorii nu reuşesc să ajungă la un acord, cele două părţi vor trebui să discute despre relaţia lor viitoare în noul an.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62162707
Cum evoluează pandemia COVID-19 în Europa. Noul sistem de restricţii din Italia

Marți, Marea Britanie dă startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19. Ministrul sănătăţii a catalogat momentul drept "unul istoric".

62162706
Șeful programului nuclear iranian, ucis cu o mitralieră controlată prin satelit

Omul de ştiinţă Mohsen Fakhrizadeh a fost ucis cu o mitralieră controlată prin satelit.

62161913
Un monolit metalic misterios a fost descoperit în Olanda. VIDEO

Un grup de excursionişti a găsit duminică un monolit metalic într-o rezervaţie naturală din provincia Frizia situată în nordul Olandei.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.