Președintele Iohannis, premiat în Germania pentru serviciile aduse democrației

61949471
Agerpres

Președintele Klaus Iohannis va fi premiat în Germania, pentru „serviciile aduse democrației și ascensiunea României în Uniunea Europeană”, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în 2 iunie, la Munchen.

Într-un comunicat de presă, Fundația Hanns Seidel, afiliată partidului Uniunea Creștin-Democrată (CDU), a precizat că Iohannis va fi premiat în cadrul unei ceremonii care va fi organizată în 2 iunie, la Munchen. Astfel, președintele Român va primi Premiul Franz Josef Strauss, în valoare de10.000 de euro, scrie DPA.

Distincția a fost numită după politicianul Franz Josef Strauss, reprezentant al Uniunii Social-Democrate (CSU), și dorește să încurajeze „realizările remarcabile în politică, mediul de afaceri, societate, artă și cultură, promovarea păcii, libertății, legii și democrației.”

„Premiul recunoaște lupta președintelui de 58 de ani împotriva corupției, promovarea reformelor judiciare și statul de drept, cât și eforturile de a îmbunătății procesul democratic din România”, notează sursa citată.

Din 1996, Premiul Franz Josef Strauss a fost acordat la intervale neregulate. Evenimentul va fi organizat de Barbara Stamm, președinta Parlamentului Bavarian. La acest eveniment vor patticipa personalități importante din Uniunea Social-Democrată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61949488
Angajaţii din Sănătate pichetează, marţi, sediul Ministerul Sănătăţii
Angajaţii din Sănătate vor picheta, marţi, în intervalul orar 11.00 - 13.00, sediul Ministerului Sănătăţii. Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt condiţiile de salarizare.
61949463
Expoziție de trenulețe electrice, la Bistrița. Un vagon ajunge până la 500 de euro
O expoziţie inedită "s-a oprit" la muzeul din Bistriţa. Trenuleţe electrice din diferite epoci circulă pe o cale ferată în miniatură, spre deliciul pasionaţilor.
61949438
Semințe gratuite și ajutor de la specialiști, pentru micii agricultori
O bancă de semințe tradiţionale pentru micii agricultori a fost înfiinţată în Bistriţa. De aici se pot aproviziona în viitor, în mod gratuit, cei care vor să îşi facă propriile grădini de legume.