Șeful Comitetului Militar al NATO, Rob Bauer, la București: ”Am încercat să ne împrietenim cu Rusia timp de 20 de ani”

×
Publicitate

Președintele Comitetului Militar al NATO, Rob Bauer, susține că rușii sunt principalii vinovați pentru relațiile extrem de tensionate care există în prezent între Moscova și puterile militare ale Alianței Nord Atlantice.

Aflat la București, într-o vizită oficială, oficialul NATO a declarat corespondentului Știrilor ProTV Ovidiu Oanță că Alianța Nord Atlantică a încercat să se împrietenească cu rușii încă din 1994, dar nu a reușit.

Am încercat să ne împrietenim cu Rusia timp de douăzeci de ani, din 1994, când Rusia a devenit parte a unui program și am încercat să ne apropiem, să lucrăm împreună cu rușii.

Dar, din 2008,cu Georgia, și desigur din 2014, în Crimeea în regiunea de luptă, a devenit mai clar că rușii erau pe o cale mult mai agresivă, iar în 24 februarie 2022 acest lucru s-a schimbat complet.

Așadar, schimbarea de postură de-a lungul flancului estic este rezultatul degringoladei rusești, este rezultatul comportamentului rușilor, nu este un act al rușilor din partea NATO, este o dovadă că NATO răspunde agresiunii rusești din ultimii ... să spunem cel puțin aproape zece ani.” - a spus președintele Comitetului Militar al NATO.

De asemenea, amiralul Rob Bauer spune că nu crede că atitudinea Rusiei se va schimba prea curând, pentru că, de fapt, planul lui Vladimir Putin este de a avea, din nou, granițele fostului ”imperiu rusesc”.

Și, din păcate, nu cred că se va schimba prea curând, pentru că comportamentul rusesc nu se concentrează doar pe Ucraina. Planurile rușilor sunt de a se întoarce la granițele din 1997, asta au dovedit când au trimis la NATO un text de tratat, în decembrie 2021, în care afirmau că vor să aibă din nou o zonă tampon în jurul Rusiei și că acesta include și România. Și, prin urmare, cred că este extrem de important ca oamenii să înțeleagă că trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina atâta timp cât peste nevoie, pentru că nu este vorba doar despre Ucraina, este vorba despre o ambiție rusească mult mai mare de a se întoarce la imperiul rusesc, să spunem, și, prin urmare, nu se va opri dacă ar fi în stare să ia Ucraina.

Așa cum am spus, am încercat timp de douăzeci de ani, am încercat serios să devenim parteneri cu Rusia în conceptul strategic din 2010, Rusia a fost numită partener. Dar nu este vorba de NATO. NATO nu a atacat pe nimeni, Rusia a fost cea care a atacat Georgia, Rusia a atacat Ucraina, singura care a fost agresivă a fost Rusia.

Dacă Rusia își va schimba acest comportament în mod serios prin părăsirea Ucrainei, arătând cu adevărat că are intenții adevărate de a reveni la regulile de bază ale ordinii internaționale, atunci cred că este posibil să se revină pe alte baze cu Rusia, dar deocamdată acest lucru pare foarte puțin probabil, din păcate.” - a mai spus oficialul NATO.

Președintele Comitetului Militar al NATO, vizită în România

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit, miercuri, la sediul MApN, cu preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer.

Potrivit Ministerului Apărării, vizita amiralului Rob Bauer are loc în perioada 11-14 aprilie.

”Sunt planificate discuţii privind situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, dinamica implementării măsurilor aliate de descurajare şi apărare a spaţiului euro-atlantic, operaţiile şi misiunile NATO, precum şi evenimentele majore de instruire din acest an”, a transmis MAPN, potrivit News.ro.

Comitetul Militar al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, constituit din şefii Apărării din statele aliate, are rolul de a furniza recomandări Consiliului Nord-Atlantic privind modalităţile în care NATO poate răspunde la provocările globale de securitate.

Pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor apărării se desfăşoară de două ori la sediul NATO din Bruxelles şi o dată într-o ţară membră a Alianţei. Activitatea de rutină este efectuată de Reprezentanţii Militari naţionali, prezenţi permanent la comandamentul NATO din Bruxelles.

Preşedintele Comitetului Militar este principalul consilier militar al Secretarului General al NATO şi principalul comunicator al Alianţei în problematică 25 militară.

Din iunie 2021, funcţia de preşedinte al Comitetului Militar este deţinută de amiralul Rob Bauer.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Jeremy Renner, apariție surpriză într-o emisiune de televiziune. Actorul merge în baston

Actorul Jeremy Renner, rănit grav la începutul anului de un utilaj pentru deszăpezire, pare că a trecut cu bine peste accidentul care aproape l-a costat viața.  

Doi soți care urmau să plece în Grecia au fost accidentați de un șofer, în Capitală. Bărbatul dă vina pe condițiile meteo

Ghinion pentru doi soți care urmau să plece, miercuri, în Grecia, în vacanța de Paște. Autoturismul în care se aflau, a fost lovit de un șofer de 70 de ani, într-o intersecție din Sectorul 2 al Capitalei, deși ar fi trebuit să le acorde prioritate.

Nicuşor Dan: PUZ Parcul Tineretului, anulat de Tribunalul București

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, miercuri, că Tribunalul Bucureşti a anulat PUZ Parcul Tineretului, document aprobat în 2015 prin care câteva zeci de hectare din parc au devenit construibile.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.