Președintele ANPC, eliberat din funcție de Florin Cîțu. Decizia, în Monitorul Oficial

×
Publicitate

Preşedintele ANPC a fost eliberat din funcție, printr-o decizie semnată joi de premierul interimar Florin Cîțu. Decizia de eliberare din funcție pentru Claudiu Daniel Dolot a fost publicată în Monitorul Oficial.

Vicepreşedintele ANPC Mihai Culeafa a fost numit preşedinte interimar, prin aceeași decizie semnată de Cîțu, precizează news.ro.

”Art. 1. — La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Claudiu Daniel Dolot se eliberează din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Art. 2. — Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Mihai Culeafa, vicepreşedinte, exercită atribuţiile funcţiei de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii”, se arată în decizie.

Vicepreşedintele ANPC Mihai Culeafa, alături de directorul din cadrul ANPC Paul Anghel, sunt printre cei care au coordonat, în ultima perioadă, acţiunile de amploare ale comisarilor care au aplicat sute de amenzi operatorilor economici care au încălcat legislaţia din domeniu.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62225418
Condamnat pentru furt, evadat din arestul județean Dolj. Este căutat de toate forțele disponibile
Un condamnat pentru furt a evadat din arestul Inspectoratului de Poliție Dolj. Tânărul de 23 de ani fusese adus la poliție din penitenciar, pentru cercetări în alt dosar.
62225413
Bazin de înot la Moreni și un cămin cultural predat la cheie nu pot fi folosite din lipsa unor semnături
Situație revoltătoare în Dâmbovița: două investiții de milioane de lei zac nefolosite, deși sunt gata, iar cetățenii ar avea mare nevoie de ele.
62225411
Cazul de la DSP Suceava, legat de vaccinarea fictivă a unui angajat care a murit de Covid, a ajuns la Parchet
Anchetă de amploare la Direcția de Sănătate Publică din Suceava. Un angajat este bănuit că s-a vaccinat fictiv, iar o asistentă, colega lui de birou, i-ar fi introdus datele în sistem.