Președintele a atacat la CCR legea care impune ca minimum 40% dintre sportivii din competițiile naționale să fie români

62597561

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională privind legea care impune minimum 40% sportivi români, pe care o consideră discriminatorie.

"Susţin ferm obiectivul de a încuraja şi dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi şi de a investi în formarea lor. Aceste scopuri sunt legitime şi necesare. Totuşi, ele trebuie realizate cu respectarea Constituţiei României şi a dreptului Uniunii Europene, la care România este parte", a scris şeful statului, marţi, pe Facebook.

Cum motivează președintele decizia

El consideră că legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării şi libera circulaţie a lucrătorilor, consacrate atât de Constituţie, cât şi de tratatele europene, prin raportarea directă la cetăţenia sportivilor.

În plus, susţine preşedintele, legea afectează dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor europeni la competiţiile naţionale.

Totodată, în opinia sa, nu se respectă cerinţele de calitate şi claritate a legii, inclusiv prin stabilirea unor sancţiuni contravenţionale care depăşesc cadrul general prevăzut de legislaţia în vigoare, fără o derogare expresă.

"Experienţa altor state europene şi regulamentele UEFA arată că sprijinirea sportivilor formaţi local se poate face eficient fără criterii bazate pe cetăţenie, ci prin investiţii în academii, centre de juniori şi programe de formare", subliniază şeful statului.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62599627
Pastila de slăbit pentru pisici: un implant testat în SUA ar putea combate obezitatea felină

Cum tot mai multe pisici, mai mult se rostogolesc decât aleargă companiile farmaceutice încearcă să găsească soluții pentru a le diminua greutatea în condiții de siguranță.

62418185
Cristi Danileţ îi cere Liei Savonea să plece din magistratură: „Să vă scrieţi scrisoarea de demisie şi să plecaţi la pensie”

Fostul judecător Cristi Danileţ solicită şefei Instanţei supreme, Lia Savonea, să demisioneze din magistratură, acuzând-o că i-a încălcat drepturile atunci când l-a sancţionat în anul 2019 pentru delict de opinie.

62599606
Judecătorul care a vorbit în documentarul „Justiție capturată” a promovat interviul la CSM și va activa ca procuror

Judecătorul Laurenţiu Ionel Beşu, care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder, a promovat marţi interviul susţinut la Consiliul Superior al Magistraturii şi urmează să activeze ca procuror.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro a atins un nou record

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro, și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.