Pregătiri de coronavirus. Centrul de carantină unde nu sunt condiţii decente de igienă

×
Publicitate

Deși în România nu a fost confirmat niciun caz de îmbolnăvire cu coronavirus, responsabilii din toată țara sunt în alertă.

Românii care revin din zonele cu probleme intră în carantină la primul semn de boală.

Nu peste tot însă, măsurile sunt ferme. În Buzău, de pildă, o femeie a stat peste o oră într-o stație de autobuz, până când un echipaj special de intervenție a ajuns la ea. Ulterior, a fost dusă într-un centru de carantină despre care cei de la Garda de Mediu spun că nu oferă condiții decente de igienă. Iar în București, doi bărbați care au mers să se testeze de coronavirus la ''Institutul Matei Balș'' au fost nevoiți să aștepte nouă ore rezultatul, într-un spațiu cu alți pacienți.

În Alba Iulia alarma de coronavirus s-a declanșat luni dimineață, când la Camera de Gardă a Spitalului Județean au ajuns o tânără de 31 de ani, cetățean italian și băiatul ei de șapte luni.

Femeia a venit în România acum două săptămâni, din apropierea zonei afectată de epidemie în Italia, și atât ea cât și copilul aveau febră.

Doctorii au dispus imediat carantina.

Aurel Crișan, șef UPU Alba: „Prezintă de câteva zile febră, frison, scaune mai moi. Am decis izolarea lor în Spitalul de Boli Infecțioase, unde se vor recolta probe biologice."

Alexandru Sinea, director DSP Alba: „Dânșii nu au fost în localitățile respective, localitățile în carantină, dar s-a luat o măsură preventivă de carantină. Nu avem o certitudine.”

Daniela Drăghici Popa, director adjunct DSP Alba: „Bănuim o patologie digestivă."

La spital a ajuns și soțul femeii. Bărbatul nu prezenta niciun simptom, așa că doctorii l-au lăsat să plece acasă. I-au recomandat, însă, să se izoleze cel puțin până când rezultatele analizelor în cazul soției și fiului lui vor fi gata.

A fost alertă medicală și în Târgu Jiu. Universitatea Constantin Brâncuși a fost evacuată după ce s-a aflat că o studentă care tocmai ce s-a întors din Lombaria prezintă semne de boală.

În Timișoara alerta s-a declasat după ce din familia unui bărbat de 56 de ani, care s-a întors duminică de la Milano, a sunat speriată la 112. Testele rapide au ieșit negative.

La fel a procedat și o femeie de 52 de ani din Buzău.

Cristina Ungureanu, director DSP Buzău: „A spus că vine din zona contaminată din Italia. A declarat că a intrat în contact cu o prietenă care a prezentat o simptomatologie a gripei."

Femeia a călătorit cu un microbuz și a așteptat mai bine de o oră, într-o stație, intervenția autorităților medicale.

Într-un final a fost preluată de o ambulanță și dusă într-un spital de boli infecțioase, iar ulterior, mutată într-un centru de carantină amenjat într-o veche tabără.

Carmen Ichim, comișar șef Garda de Mediu Buzău: „Condițiile care sunt acolo nu cred că sunt omenești și nu sunt normale pentru oameni. Nu putem să îi imbolnăvim mai mult decât sunt."

În același microbuz se mai aflau alte trei persoane. O femeie de 30 de ani și doi șoferi care au fost internați în Spitalul de Boli Infecțioase din Galați.

Cele trei persoane întoarse din Italia au fost preluate acum de ambulanță pentru victime multiple. Ele vor fi duse în carantină într-un loc pe care autoritățile îl țin, deocamdată, secret.

În București, doi bărbați care au cerut să fie testați de coronavirus la Institutul Matei Bals - în urmă un excursii în Malaezia și Singapore - au avut parte de o experiență traumatizantă. Ar fi așteptat 9 ore rezultatul analizelor timp în care - spun ei - nu au primit niciun pahar cu apă și au fost obligați să stea în același loc cu alți pacienți.

Lucian Călărașu, pacient: „A venit asistentul și mi-a zis: „Trebuie să vă mutați în momentul ăsta din salon într-o cameră de așteptare pentru rezultate, împreună cu alți pacienți în situația dumneavoastră, adică pacienți care nu au simptom, dar sunt suspecți.” Și-am întrebat: „Ok, dar nu cred că-i normal așa ceva, pentru că oricare dintre pacienții ăștia poate să aibă ceva."

Și cei aproximativ 40 de elevi de la Liceul de Arte Regina Maria din Alba Iulia, care s-au întors duminică seară din Italia, sunt monitorizați de autoritățile medicale. Autocarul care i-a adus acasă a intrat în țară prin Vama Borș, unde a fost așteptat de echipe de la Direcția de Sănătate Publică.

Nicolae Albu, prefect Alba: „Nu au trecut prin zonele de carantină și de risc. Ei s-au întors mai repede, tocmai să nu afecteze."

Deși elevii sunt bine, doctorii au decis ca ei să stea acasă în următoarele două săptămâni.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Diferența dintre carantină și autoizolare. Cum sunt triați pacienții care vin din Italia

În condițiile în care temutul coronavirus a pus în alertă state din întreaga lume, în premieră pentru țara noastră s-a legiferat instituirea carantinei.

Anchetă privind internarea fostului ministru Chiţoiu, după accidentul cu 2 morţi

După accidentul rutier din Argeș, soldat cu moartea a doi oameni, dosarul penal în care fostul ministru de finanțe Daniel Chițoiu este suspectat de ucidere și vătămare corporală din culpă a fost extins, în urma unui denunț.

Alertă în România din cauza coronavirusului. 6 români veniți din Italia, în carantină

A fost prima zi de trafic intens dinspre Italia spre Romania, după confirmarea focarelor.

Recomandări
Mugur Isărescu: Inflația va scădea semnificativ după vârful din 2026. Prognoza pentru finalul lui 2027

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a explicat că inflația ar urma să scadă în decursul anului 2026, ajungând ca în decembrie să ajungă la 6,1%, urmând ca atingerea țintei asumate să aibă loc abia în 2027.

Schimbări la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Calendarul examenelor va fi modificat în 2027, sistem diferit de evaluare

Ministerul Educației și Cercetării propune reguli noi pentru evaluarea lucrărilor de la Evaluarea Națională și Bacalaureat din 2027, dar și un nou calendar la BAC potrivit căruia probele ar urma să aibă loc mai devreme, din cauza temperaturilor ridicate.

Au trecut 100 de zile de când România este condusă de un guvern demis. Scurtă cronologie a evenimentelor politice

Astăzi se împlinesc 100 de zile de când România nu mai are un guvern cu puteri depline. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis la data de 5 mai 2026, în urma unei moțiuni de cenzură.