Poveste impresionantă la Iași. Un bărbat care a donat un rinichi fiului său a trecut acum printr-un transplant renal

×
Publicitate

Poveste impresionantă la Iași acolo unde chirurgii s-au întâlnit cu un caz rar în lumea medicală și unic în România.

Un bărbat care în urmă cu 10 ani și-a salvat fiul de la moarte, donându-i un rinichi, a ajuns acum el pe patul de spital având nevoie urgentă de ajutor.

Bărbatul, care a împlinit recent 66 de ani, a ajuns la Spitalul Clinic "I. C. Parhon" din Iași, acolo unde ar fi trebuit ca, de săptămâna viitoare, să înceapă ședințele de dializă.

Dar, la scurt timp după ce medicii i-au dat vestea că va fi dependent de acestă procedură, iar viața ar urma să i se schimbe complet, s-a întâmplat o minune. Bărbatul a primit un rinichi de la un donator aflat în moarte cerebrală și a fost operat de urgență.

Ionuț Nistor, medic primar nefrolog: „Este un pacient cu o poveste neobișnuită, este primul caz pe care îl întâlnim până în prezent, acest pacient în urma cu 10 ani a donat unul dintre rinichi fiului său.Din păcate, vârsta, problemele de sănătate asociate au făcut ca și el sa aibă nevoie de un rinichi"

În prezent, starea lui de sănătate este bună, spun medicii. În urmă cu 10 ani, pacientul i-a donat fiului său un rinichi, după ce băiatul a fost diagnosticat cu insuficiență renală și avea nevoie de un transplant. Medicii spun că un astfel de caz este rar întâlnit în medicina de specialitate și este primul de acest fel în România.

De la începutul anului, la unitatea spitalicească din Iaşi au fost realizate 24 de transplaturi renale.

Adelina Miron, medic primar urolog: „Domnul este unul dintre părinții pacienților care au avut nevoie, și a făcut gestul pe care orice părinte îl face, să-și dea un organ pentru copil. Nu regretă nimic, ei știu și le spunem că rămân cu un singur rinichi, că există risc de insuficiență renală, că există riscul să aibă și ei nevoie de lucrul ăsta".

Bărbatul se află acum internat în stare stabilă. Cel de-al doilea rinichi prelevat de la donatorul aflat în moarte cerebrală, a fost tranplantat unui bărbat de 58 de ani din Botoșani, care făcea dializă de un an.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62247030
Ucraina a impus restricţii la exporturile de cereale spre România şi Republica Moldova

Ucraina a impus restricţii, temporare, privind exporturile de cereale pe calea ferată spre România şi Republica Moldova, din cauza numărului mare de vagoane aflate la puncte de trecere a frontierei, scrie Reuters, conform Agerpres.

62257970
Furturi la combinatul siderurgic din Galați. Polițiștii au ridicat de la suspecți arme, bani și mașini

12 bărbați bănuiți că au furat cabluri electrice și alte materiale metalice din combinatul siderurgic din Galați au fost prinși de polițiști.

62257967
Jill Biden, Prima Doamnă a Statelor Unite, a ajuns în România

Prima doamnă a Statelor Unite a ajuns în România. Jill Biden se află într-o vizită cu semnificație specială, în contextul războiului din Ucraina.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.