Poluarea sufocă România. În ce orașe sunt cele mai mari cantități de praf

×
Publicitate

Poluarea sufocă încet, dar sigur, marile oraşe ale României. După Timişoara şi în Iaşi s-au înregistrat depăşiri ale valorilor maxime admise de particule şi compuşi toxici pentru organism. Seara şi-a făcut apariţia şi smogul.

Specialiştii confirmă fenomenul, iar oamenii au resimțit efectele: respiraţie îngreunată, dureri de cap, usturimi ale ochilor.

Şi în Bucureşti au fost înregistrate valori peste limită ale prafului.

Locuitorii din Iaşi se plâng ca nu mai pot să respire. De altfel, de câteva zile gradul de poluare a crescut alarmant.

Silviu Gurlui, profesor la facultatea de fizică de la Universitatea din Iaşi a făcut măsurători.

Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizică din Iaşi: „Ultimele date arată concentraţii depăşite extrem de mult la particule mici, acizi şi detergenţi în atmosferă. A fost vorba de o inversie termică ce duce la smog, produs în toată ţara.”

Radu Crișan, medic primar, Spitalul de pneumofiziologie din Iaşi: „Impactul asupra sănătăţii e ireversibil, dacă înainte vorbeam de accentuare sezonieră, acum pacienţii cresc în funcţie de apariţia poluării. Sunt pacienți cu astm, cu infecţii respiratorii sau cancer pulmonar .”

La rândul lor responsabilii spun că ar avea soluţii.

Mihai Chirică, primar Iaşi: „Planul de măsuri este în desfăşurare. Una dintre ele este modernizarea parcului auto, apoi curăţenia în şantiere. Avem o problemă serioasă cu centura ocolitoare şi dăm inclusiv amenzi celor care transportă materiale de construcţie în pulbere.”

Nici în Capitală nu este mai bine. Ieri, în centru, valorile limită au fost depăşite. Grav este că dintre cele șase staţii de măsurare a calităţii aerului, două nu funcţionează. Aşadar nimeni nu ştie pe deplin adevărul. Praful, lipsa spaţiilor verzi, maşinile, centralele termice şi şantierele, toate contribuie la acest rău general.

La staţia de măsurare a calităţii aerului de pe Calea Victoriei, valorile înregistrate ieri erau de 98ug/m3, dublu faţă de valorile normale, iar specialiştii spun că este acelaşi lucru cu a sta o zi într-o parcarare subterană de 200mp în care 10 maşini au motorul pornit.

România a fost avertizată anul trecut de Comisia Europeană că nu respecta normele de poluare şi a fost dată în judecată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Alin Tănase, Greenpeace România: „Comisia ne-a avertizat că reţeaua noastră de monitorizare nu respectă standardele europene şi că situaţia poate fi mult mai gravă decât cea raportată, tocmai pentru că măsurătorile nu se fac în locurile potrivite.”

În tot acest timp, 23 de mii de români mor anual din cauza bolilor provocate de poluare, de peste 10 ori mai mulţi decât cei care îşi pierd viaţa în urma accidentelor rutiere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
62088776
Minore românce, forțate să se prostitueze pe străzile din Roma. Victimele, ținute în tabere și exploatate

Teoretic, nicio fată minoră nu trece frontiera fără acordul scris al părinților. Practic, odată intrate pe mâna unor traficanți de carne vie, situația acestor tinere sub 18 ani, stă cu totul altfel.

62088790
Modernizate ca să fie vandalizate. CFR Călători îi amenință cu "camera video" pe făptași

CFR Călători va scoate pe șine în acest an 54 de vagoane modernizate.

62088783
Artiștii și-au luat adio de la Mihai Constantinescu. Corina Chiriac: ”A cântat frumosul”

România se pregăteşte să îi spună bun rămas unui artist care a încântat multe generaţii. Plecat dintre noi la vârsta de 73 de ani, Mihai Constantinescu va fi înmormatat joi în cimitirul Ghencea.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.