Polonia amenință Ucraina cu interdicții și la alte produse alimentare. „Trebuie să luăm măsuri să ne protejăm”

×
Publicitate

Polonia amenință Ucraina că ar putea aplica interdicţii de import şi la alte produse alimentare din această țară.

Cu alte cuvinte premierul polonez a avertizat Kievul să nu escaladeze disputa legată de importul de cereale.

În acest context, președintele Duda a comparat Ucraina cu un om care se îneacă și îl trage și pe salvator după el. Declarația intervine în condițiile în care Polonia va organiza alegeri legislative pe 15 octombrie, iar partidul conservator la putere riscă să piardă multe mandate.

Andrzej Duda, președintele Poloniei: „Acest război brutal trebuie să ia sfârșit, să nu fie transformat într-un conflict înghețat! Iar războiul nu se poate încheia decât restabilind deplina integritate teritorială a Ucrainei în granițele recunoscute internațional”.

De la tribuna Națiunilor Unite, președintele Poloniei și-a reiterat sprijinul total pentru integritatea teritorială, suveranitatea și securitatea Ucrainei.

Însă, în fața jurnaliștilor, au răbufnit tensiunile dintre Kiev și Varșovia. „Ucraina să nu uite de ajutorul primit de la noi”, a început liderul polonez.

Andrzej Duda, președintele Poloniei: „Aș face o comparație cu un om care se îneacă. Noi îl reprezentăm pe salvatorul lui. Toți cei care au încercat vreodată să salveze pe cineva de la înec știu că o persoană în situația asta poate deveni extrem de periculoasă, pentru că te poate trage după ea în adâncuri cu forță extremă declanșată de adrenalină și frica de moarte. Deci un om care se îneacă, îl îneacă și pe salvator. Cam așa stau lucrurile acum între Ucraina și Polonia. Ucraina este într-adevăr într-o situație foarte dificilă din cauza invaziei ruse și încearcă toate trucurile din manual. O putem acuza de asta? Sigur că putem. Ar trebui să luăm măsuri să ne protejăm, să nu fim scufundați odată cu cel care se îneacă? Sigur că ar trebui! Pentru că, dacă un înecat ne trage și pe noi în adânc, nu vă putea fi salvat”.

Cele două ţări sunt în dezacord cu privire la prelungirea interdicţiei privind importurile de cereale ucrainene, despre care Varşovia spune că este necesară pentru a-şi proteja fermierii. Kievul a depus o plângere instanţei de arbitraj a Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Interdicţia, susținută și de Ungaria și Slovacia, a fost introdusă după ce aceste trei ţări s-au trezit cu un val de importuri ieftine din Ucraina.

Pe de altă parte, șeful Pentagonului a atras atenția că, prin atacurile asupra infrastructurii portuare și a silozurilor ucrainene, rușii au distrus cel puţin 280.000 de tone de grâne, suficient pentru a hrăni 10,5 milioane de persoane timp de un an.

În altă ordine de idei, secretarul american al Apărării i-a îndemnat din nou pe aliații Kievului să-i furnizeze muniții.

La rândul sau, şeful Statului Major al armatei SUA, a confirmat accelerarea ofensivei ucrainene, atât în est, cât și în Sud.

Mark Milley, şeful Statului Major al armatei SUA: „Până în acest moment, Ucraina a eliberat peste 54% din teritoriul său ocupat de Rusia (după invazia din 24 februarie 2022) și continuă să mențină inițiativa strategică”.

În sfârșit, o posibilă destinație a atacurilor ucrainene este stațiunea Soci de la Marea Neagră, preferată de oligarhii rusi, dar și de Vladimir Putin care are acolo un palat. Miercuri dimineață a izbucnit un incendiu la un rezervor de combustibil din Soci. Focul ar fi fost precedat de explozii.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62388158
Inundaţii pe insula Mallorca după precipitaţii record. Nu există victime

Furtuni puternice au provocat precipitaţii record în sud-vestul insulei mediteraneene spaniole Mallorca, apele inundând străzi şi case, conform serviciului de meteorologie AEMET.  

62385959
Noi atacuri ucrainene cu drone şi rachete au vizat peninsula anexată Crimeea

Autorităţile peninsulei Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, au anunţat, miercuri, că au dejucat lovituri ucrainene ce vizau Sevastopol şi regiunea acestui mare port utilizat de flota rusă.

 

62388138
Grevă în sistemul medical din Anglia. Medicii și rezidenții protestează până vineri. Ce revendicări au

Medicii specialişti şi rezidenţii din sistemul medical din Anglia au intrat miercuri în grevă simultan, cerând salarii mai mari, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.