Polițiștii vor fi dotați cu bodycam-uri. Vela: Să nu mai fie dezbateri Spartacus versus poliţist

×
Publicitate

Pandemia de coronavirus a dus la urgentarea achiziției de bodycam-uri pentru polițiști.

Violențele s-au înmuțit în ultima vreme, anunță oficialii, așa că până la sfârșitul verii, forțele de ordine ar trebui să aibă 12.000 de dispozitive de înregistrare audio video. Camerele vor fi folosite la toate interacțiunile cu cetățenii.

Astfel de scene, în care poliţiştii sunt loviţi sau agresaţi verbal sunt, din păcate, din ce în ce mai dese. Ultimul episod a fost înregistrat joi seară, când un agent aflat în misiune în sectorul unu al capitalei a fost atacat şi rănit la un braţ.

Oficialii vorbesc de dublarea numărului de ultraje, în perioada pandemiei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aşa că au grăbit procedura de achiziţie de body cam-uri, dispozitive ce vor fi ataşate uniformei, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în Belgia sau Marea Britanie.

Dovezile vor putea fi folosite apoi în instanţă.

Marcel Vela, ministrul de Interne: "Body-camera unui poliţist, într-un final, va responsabiliza şi cetăţeanul şi poliţistul, astfel încât să nu mai existe dubii, discuţii, analize, dezbateri televizate, cine a fost vinovat: Spartacus sau poliţistul?".

Ministrul se referă la un individ din Sectorul 5 al Capitalei care a atacat, împreună cu mai mulţi apropiaţi, forţele de poliţie venite să îl liniştească în ziua de paşte.

Sindicaliştii din poliţie au dat ca exemplu şi scandalul iscat de cei doi deputaţi PSD la o șaormerie. Martorii susţin că cei doi le-ar fi spus şi poliţiştilor sosiţi la faţa locului că "nu îşi cunosc locul în ierarhie" şi că "oricum sunt plătiţi din banii lor". Bodycam-urile ar fi tranşat problema, cu probe video.

Astfel de ințiative au existat încă de acum 3 ani, însă au fost doar proiecte pilot. De data aceasta, contractul va fi finalizat până la sfârşitul verii.

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI: "Aceste dispozitive vor respecta datele cu caracter personal. Au fost multe cazuri în care colegi de-ai noștri au fost implicați în incidente, ultraje și cred că prin această achiziție venim în sprijinul lor."

12.000 de astfel de dispozitive vor ajunge la poliţiştii de la ordine publică, rutieră şi transporturi, iar dispozitivele sunt suficient de inteligente astfel încât să înregistreze şi un atac spontan. Au funcţia de preînregistrare, aşa că filmează 40-60 de secunde înainte să fie apăsat butonul rec.

Oamenii vor fi anunţaţi că sunt filmaţi, însă nu pot refuza înregistrarea. Deocamdată, nu au fost stabilite regulile pentru utilizarea camerelor video, dar oficialii spun că acestea vor fi folosite la fiecare interacţiune cu cetăţenii, pentru a putea fi evitate abuzurile.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62131195
Aerul condiționat ne poate infecta cu coronavirus chiar dacă purtăm mască. Ce ne sfătuiesc medicii

Numărul îmbolnăvirilor de Covid 19 se menține uriaș: 592 de cazuri au fost depistate în ultimele 24 de ore. Este a doua zi cu cele mai multe testări după 29 aprilie, când ne aflam însă în stare de urgență.

62136196
Călătoria cu trenul poate deveni extrem de riscantă. Nici călătorii, nici controlorii nu poartă mască

O simplă călătorie cu trenul poate deveni extrem de riscantă în aceste vremuri. Imaginile surprinse în vagoanele CFR arată că unii călători, chiar și controlorii, nu poartă mască de protecție.

62133553
Transportatori: România va pierde 200.000 de şoferi profesionişti din cauza reformei UE

După trei ani de negocieri intense, Uniunea Europeană a adoptat o reformă a transportului rutier care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale şoferilor şi evitarea distorsionării concurenţei, informează AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.