Poliţiştii olandezi au descoperit o "închisoare" şi o "cameră de tortură" în containere de transport maritim

62135634

Poliţia olandeză a anunţat marţi că a descoperit o "închisoare" ascunsă în interiorul a şapte containere de transport maritim, dintre care unul servea de cameră de tortură.

Autoritățile au făcut descoperirea datorită informaţiilor interceptate din sistemul de telefonie criptat EncroChat utilizat de crima organizată, relatează AFP şi DPA.

Această reţea mondială de comunicaţii a fost destructurată, după ce a fost infiltrată, în urmă cu câteva zile, de autorităţile judiciare şi poliţieneşti franceze şi olandeze. Peste 800 de persoane au fost arestate.

Containerele se aflau într-un depozit situat în apropiere de Bergen op Zoom (sud). Unul dintre ele servea drept "cameră de tortură", potrivit lui Andy Kraag, şeful unităţii criminale a poliţiei olandeze, potrivit Agerpres.

Aceasta era dotată cu foarfece, un ferestrău, scalpele şi cleşti chirurgicali, a anunţat poliţia olandeză într-un comunicat.

Numită "sală de tratament" de infractori în conversaţiile interceptate, aceasta este dotată şi cu un "scaun de dentist cu curele pentru braţe şi pentru picioare", potrivit aceleiaşi surse.

Celelalte şase containere "serveau de celule de închisoare în care ar fi putut fi încătuşate persoane", a declarat Andy Kraag într-o înregistrare video.

La sol şi pe plafon erau instalate cătuşe, iar zidurile erau izolate fonic şi acoperite cu aluminiu, pentru a evita detectarea persoanelor din interior cu ajutorul camerelor cu termoviziune.

Toate aceste echipamente aveau drept scop "torturarea victimelor sau punerea lor sub presiune", a subliniat poliţia. Aceasta nu a furnizat detalii asupra victimelor vizate de infractori, dar a precizat că răpirea acestora a fost planificată "cu mare precizie" şi ar fi necesitat mai multe echipe, arme, furgonete şi veste antiglonţ. Ei ar fi plănuit să se dea drept poliţişti pentru a răpi victimele şi a le transporta în containere.

Poliţia a reuşit să anunţe victimele vizate de răpitori la timp, iar acestea au putut să se pună la adăpost înainte de a fi răpite.

Şase persoane au fost arestate în cursul acestei operaţiuni.

Operaţiunea împotriva EncroChat s-a desfăşurat în mai multe ţări europene şi a permis interceptarea şi decriptarea, în timp real, fără ştirea lor, a peste 100 de milioane de mesaje schimbate via EncroChat între infractori din întreaga lume, care făceau trimitere la trafic de droguri, asasinate, spălare de bani, extorcare de fonduri sau răpiri.

"E ca şi cum eram la masa de discuţii a infractorilor, în direct", a spus Jannine van den Berg, şefa poliţiei olandeze.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62135601
O masă de aer rece traversează România și provoacă fenomene extreme

Meterologii au emis în ultimele ore mai multe avertizări imediate de tip cod roşu şi deja în unele locuri din ţară au apărut probleme.

62135584
Sute de studenți străini blocați în România din cauza pandemiei. Cum reușesc să se întrețină

Pandemia a blocat la noi în ţară sute de studenţi străini care, din cauza restricţiilor de zbor, nu au mai putut să se întoarcă acasă. Forţaţi de împrejurări mulţi au fost nevoiţi să-şi caute de lucru.

62135580
Pacienții cu Covid-19 se externează pe bandă rulantă. Medic: „Oamenii nu respectă regulile”

Până să fie dezbătut şi votat în Parlament noul proiect de lege care să permită internarea şi carantina, bolnavii de Covid 19 - unii cu simptome - se externează pe bandă rulantă din spitale.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.