Petiţie pentru referendum pe justiție. Ce întrebări îi sunt propuse lui Iohannis

62030297

Mai multe organizaţii civice solicită din nou preşedintelui Klaus Iohannis referendum pe tema Justiţiei şi consultări ample cu privire la întrebările care ar putea fi adresate.

Petiţia lansată pentru susţinerea referendumului a fost semnată de peste 7.500 de persoane.

Mai multe organizaţii civice, active în protestele de stradă care au urmat emiterii OUG 13 şi propunerilor de modificare a legilor Justiţiei şi a codurilor penale, solicită, miercuri, din nou, preşedintelui Klaus Iohannis să emită un decret de organizare a unui referendum naţional privind continuarea luptei împotriva corupţiei şi a asigurării integrităţii funcţiei publice în data de 26 mai 2019, informează News.ro.

De asemenea, se solicită organizarea de consultări cu organizaţii ale societăţii civile şi asociaţii profesionale ale procurorilor şi judecătorilor pentru a asculta opinii privind formularea uneia sau mai multor întrebări care să apară pe buletinul de vot la referendum.

Semnatarii demersului îşi motivează solicitările, vorbind despre ”continuarea subordonării politice a instituţiilor sistemului judiciar de către Guvern şi Parlament” şi de ”înfiinţarea de structuri judiciare, subordonate politic, prin care se încearcă intimidarea şi eliminarea din profesie a magistraţilor incomozi puterii politice, în contradicţie cu cerinţele exprimate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia sau Grupul Statelor împotriva Corupţiei al Consiliului Europei”.

În plus, organizaţiile civice fac referire la ”modificările aduse în ultimii 2 ani legilor justiţiei şi codurilor penale, prin care este slăbită capacitatea de luptă împotriva corupţiei la nivel înalt (şi nu numai) a instituţiilor independente ale statului” şi la riscul activării articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, care poate duce la suspendarea anumitor drepturi ale României ca stat-membru UE.

Semnatarii documentului au transmis şefului statului câteva sugestii privind formularea uneia sau mai multor întrebări la care românii să răspundă în cadrul referendumului solicitat.

”Sunteţi de acord cu înăsprirea legislaţiei penale pentru infracţiunile de corupţie şi de serviciu?”, ”Sunteţi de acord ca cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale şi centrale până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării?” şi ”Sunteţi de acord ca legile justiţiei şi politica penală a României să fie făcute exclusiv în Parlament, după consultarea şi în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia, GRECO şi Comisiei Europene prin rapoartele privind Mecanismul de cooperare şi verificare?” – sunt întrebările sugerate de organizaţiile civice.

Acestea reamintesc că a fost lansată o petiţie pentru susţinerea referendumului, iar până miercuri la prânz aceasta a fost semnată de peste 7.500 de persoane.

Documentul prin care se solicită organizarea unui referendum este semnat de #activAG Piteşti, Actiunea Civica, Aradul Civic, Brasovul Civic, Corupţia ucide, Evoluţie În Instituţie, Geeks For Democracy, Iniţiativa România, Initiativa Timisoara, Oradea Civica, 2017, ProCivic Baia Mare, Reactiv Brasov, Reset, #REZISTENŢA, #rezist Constanţa, #Rezist Ingolstadt, Şi eu sunt din România, Rezist Milano, Stafeta Steagului Uniunii Europene, Umbrela Anticorupţie Cluj, Valea Jiului Society, VeDem Just - Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie şi Vă vedem din Sibiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este „aproape hotărât” să convoace referendum în ziua alegerilor europarlamentare, 26 mai, spunând că este „aproape hotărât”, pentru că este nevoie de o analiză profundă, care la Cotroceni a început.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62026420
Deversările de la Colibița. Amenzi de 120.000 de lei date de Apele Române

Administraţia Naţională ”Apele Române a aplicat amenzi în valoare de 120.000 de lei în urma controlului făcut la Acumularea Colibiţa, după ce au apărut informaţii că proprietarii unor imobile deversează apă menajeră în lac.

62030509
Dosar penal pentru un fals stomatolog în Suceava. Ce ar fi pățit un copil de 4 ani

O femeie din Suceava a ajuns în atenţia Poliţiei şi a Direcţiei de Sănătate Publică, fiind acuzată că ar face intervenţii stomatologice fără să aibă acest drept.

62030508
Perle la Română la Simulare BAC 2019: ”Femeia s-a întors storcită vai mama ei”

Din tezele de Limba Română la simularea Bacalaureatului 2019 profesorii corectori au recoltat perle de incultură.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.