Peste 36.000 de elevi din Iași vor fi vizitați de dentiști. Cei mai mulți dintre ei nu au fost la stomatolog niciodată

×
Publicitate

Peste 36.000 de copii de la țară, elevi la școlile din județul Iași, vor fi vizitați de dentiști în următoarele luni. Vor primi consultații stomatologice gratuite și vor fi învățați să aibă grijă de dinți.

Cei mai mulți au ajuns, astfel, pentru prima dată în fața unui dentist.

100 de elevi de la şcoala din Româneşti s-au întâlnit, joi, cu medicii stomatologi.

Reporter: Ai dinți sănătoși?

Fetiță:Nu, că îi am strâmbi și o să îmi pun aparat dentar”.

În majoritatea satelor din Iași nu există cabinete stomatologice. Aşa se face că elevii ajung extrem de rar la dentist, mai ales dacă nu îi doare nimic. Mai mult, conform unui studiu recent, opt din zece copii, cu vârste între 7 şi 14 ani, nu au trecut niciodată pragul unui cabinet stomatologic.

Mamă:Fiica mea a vrut și ea să vină că să vadă, că nu a fost niciodată la un consult, dacă nu a avut probleme. Și o să fie și ea bucuroasa să vadă cum e”.

Fata: Este prima dată”.

Reporter: Cum de nu ai reușit să ajungi?

Fată:Pentru că nu am avut absolut nicio problemă cu dinții și nicio durere. Am avut o ocazia să o fac pe gratis și mă bucură asta”.

La final, fiecare copil a primit câte o periuță și o pastă de dinți

Alexandru Armenia, medic stomatolog:Copiii sunt foarte încântați de tot ceea ce se întâmplă. Am avut surpriza ca acei puțini copii, care au făcut consultul la început, s-au dus chiar și-au folosit pasta și periuța de dinți la toaleta școlii să vadă cum funcționează”.

Paul Pricop, directorul școlii „Ioanid Romanescu” din Româneşti:Încep să conștientizeze din ce în ce mai mult importanța îngrijirii orale. Avem în fiecare clasa doi, trei copii care au fost până acum la stomatolog”.

Micuții au aflat și cum trebuie spălați dinții.

Gabriela Condrea, inspector pentru management instituțional:În total vor fi ajutaţi peste 36.000 de copii. Sunt comunități din mediul rural unde nu sunt cabinete stomatologice. La această vârstă, dacă nu acuză niciun fel de durere, părintele nu merge cu el la un consult”.

Proiectul a început săptămâna aceasta și va dura doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
România cere păsuire de la Bruxelles pentru închiderea centralelor de lignit. Nu pot fi înlocuiți 4,9 gigawați de energie

Soarta mineritului din Valea Jiului și Oltenia se va decide la Bruxelles. România a cerut Comisiei Europene amânarea închiderii centralelor pe cărbune din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu încă doi ani.

Un tânăr de 21 de ani a murit într-un accident în Constanţa

Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri dimineaţă, într-un accident ruteir care s-a produs în municipiul Constanţa.

 

Și-a găsit sfârșitul pe calea ferată. O femeie a murit după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren, în Teleorman

O femeie a murit, joi seara, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren marfar care transporta cereale, informează ISU Teleorman.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.