Peste 300 de beneficiari, eliminați de la Venitul Minim de Incluziune în Satu Mare. Cât s-a economisit la bugetul de stat

62587422
Shutterstock

Peste 300 de persoane din judeţul Satu Mare au fost eliminate de pe lista beneficiarilor de Venit Minim de Incluziune (VMI) în urma unui control dispus de către prefectul Altfatter Tamas.

Astfel, s-a realizat o economie de câteva milioane de lei pentru bugetul de stat, informează Instituţia Prefectului, miercuri, pe Facebook. 

Ce sume se acordă prin VMI

Pentru anul 2025, în ceea ce priveşte Venitul Minim de Incluziune (VMI) în România, pragul relevant este următorul:

În cazul beneficiarilor care nu obțin niciun venit, cuantumul maxim al ajutorului de incluziune este de 275 lei/lună/ membru de familie, respectiv de 400 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, potrivit satu-mare.mmanpis.ro.

Verificările din județul Satu Mare au fost dispuse de către prefect, prin Corpul de control, având în vedere suspiciunile legate de numărul mare de beneficiari de ajutoare sociale şi de modul în care sunt întocmite evidenţele orelor de muncă prestate de aceştia. Acţiunile de control au fost desfăşurate în teren, prin sondaj, în perioada iunie - octombrie 2025, cu sprijinul unei echipe din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Satu Mare în care s-a urmărit verificarea prezenţei beneficiarilor la acţiunile şi lucrările de interes local programate de primării, precum şi modalitatea de întocmire a pontajelor.

"În perioada controalelor, s-a constatat o scădere semnificativă a numărului de beneficiari de VMI cu obligaţii de muncă şi a valorii totale a plăţilor. Astfel numărul de beneficiari (cu obligaţii de muncă) s-a redus de la 4.523 de persoane (31.05.2025) la 4.197 de persoane (01.09.2025) ceea ce reprezintă o scădere de 326 de persoane, (7,2%) a beneficiarilor cu obligaţii de prestare a lucrărilor de interes local. De asemenea, cuantumul costurilor suportate de buget (valoarea plăţilor VMI) a scăzut de la 4.418.586 lei (mai 2025) la 3.730.796 lei (noiembrie 2025), reprezentând o reducere de aproximativ 18% în acest interval. Extrapolat la nivelul unui an calendaristic, economiile realizate la bugetul statului cu plata ajutoarelor sociale se ridică la suma de peste 8.000.000 lei", precizează sursa citată.

Controalele au evidenţiat şi nereguli în modul în care unităţile administrativ-teritoriale gestionează evidenţa muncii, respectiv raportări neunitare şi generale, întocmirea defectuoasă a pontajelor, lucru care "ridică suspiciuni cu privire la corectitudinea şi veridicitatea lor", dar şi lipsa beneficiarilor în teren la prestarea muncii conform programului de lucru.

"Rezultatele acestui control sunt, pe cât de îngrijorătoare în privinţa neregulilor, pe atât de edificatoare în privinţa necesităţii de a guverna cu principii clare, în această situaţie discutăm de dreptate socială şi grija faţă de banul public. Economia de peste 8 milioane de lei la bugetul statului, realizată prin corecta aplicare a legii, arată că am acţionat la timp pentru a combate risipa. Banul public este o resursă alocată de la toţi cetăţenii pentru a-i sprijini pe cei vulnerabili. Nu vom tolera abuzul, ineficienţa sau neglijenţa în gestionarea acestor fonduri. Pe de altă parte, dreptatea socială înseamnă să ne asigurăm că sprijinul ajunge, cu adevărat, la cei aflaţi în nevoie. Scopul ajutorului social este de a oferi o mână de ajutor pe o perioadă limitată, o punte spre reintegrare, şi nu un statut de dependenţă pe termen nedefinit", a declarat prefectul Altfatter Tamas.

Controalele în teren vor continua atât în acest an cât şi anul viitor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62590737
Președintele Bulgariei a refuzat să promulge legea care ar permite preluarea controlului asupra rafinăriei Lukoil

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a refuzat miercuri să promulge un amendament legislativ care împuternicea guvernul să numească un administrator însărcinat cu gestionarea şi vânzarea activelor rafinăriei Lukoil.

62474305
Jandarmul care ar fi zgâriat cu cheia o mașină, declarat nevinovat. Argumente precum „efect de seră” și zgârietura „mai mare”

Jandarmul care ar fi zgâriat intenționat, cu cheia, o mașină parcată în zona Cotroceni, a scăpat basma curată. Un procuror militar a clasat dosarul penal, în ciuda imaginilor surprinse de camera de supraveghere de la dosar.

62590736
Anchetă la Spitalul din Târnăveni privind nereguli la psihiatrie: „25 de pacienți au murit asfixiați cu bol alimentar”

Este anchetă la Spitalul Municipal din Târnăveni, secția psihiatrie, după ce reprezentanții Centrului de Resurse Juridice au descoperit acolo o mulțime de nereguli.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.